Faptele Apostolilor 11, 19-30
Ce lucru deosebit este pentru o comunitate, pentru o Biserică şi pentru o adunare a Domnului, în mijlocul cărora se află un om bun, care îi îndeamnă pe toţi să rămână în Domnul! În Domnul, dar nu oricum, ci cu inimă statornică. Pentru că sunt şi oameni care îi îndeamnă pe cei din mijlocul cărora se află să asculte şi să urmeze învăţături stricate, care strecoară, în inimile şi sufletele sincere, erezii pierzătoare (II Petru 2, 1). Aceştia sunt nişte învăţători mincinoşi şi răi, care n-au pe Dumnezeu şi s-au abătut de la învăţătura lui Hristos (II Ioan 1, 9). În vremea aceea, din numărul acestora făceau parte Imineu şi Filet, care rătăciseră de la adevăr (II Timotei 2, 18).
Barnaba însă era un bărbat bun, plin de Duh Sfânt şi de credinţă, statornic în învăţătura apostolilor. Gura lui vestea numai adevărul, iar mâna lui făcea mult bine fraţilor, astfel că, prin el, multă mulţime s-a adăugat la lucrarea Domnului.
Este uşor de înţeles pentru noi cât de iubit era un astfel de om, ce preţuit era el şi ascultat de oameni şi de fraţi. Şi este drept să fie aşa! Căci oamenii buni sunt rari, iar când îi avem în mijlocul nostru trebuie să-i preţuim cu toată puterea şi dragostea noastră. „Căci, adevărat, nu există mijloc mai bun pentru păstrarea iubirii, decât să-l cinstim pe celălalt. Astfel şi iubirea devine mai vie, şi respectul reciproc mai adânc” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
În vremea noastră, simţim cum parcă nu mai sunt oameni buni, fraţi buni, ca Barnaba. Sunt aşa de puţini cei care ştiu cu adevărat să îndrume şi să îndemne spre Hristos, ca Barnaba, şi să facă binele ca el… Fratele Cuvânt la Apostolul Duminicii a 5-a după Paşti, de la Faptele Apostolilor 11, 19-30 Traian Dorz chiar ne spune acest lucru în una din poeziile sale, zicând: „Dar oamenii cereşti s-au dus, şi parcă pe vecie, / cu cât întrebi mai mult de ei, tot mai puţin se ştie. / Prilejurile s-au rărit ca aurul în lume, / aşa puţini ştiu spre Hristos cu-adevărat să-ndrume”. Dacă este aşa, atunci ne aflăm într-un mare impas. Dar nu este încă pierdut totul. Dumnezeu, prin cuvântul Lui, ne învaţă să cerem de la El oameni de felul acesta, plini de Duhul Sfânt, care să ne îndemne şi să ne îndrume pe calea cea dreaptă.
Şi încă un lucru care eu cred că este la fel de esenţial ca cele spuse până aici: să ne dorim să fim şi noi un Barnaba. Asta nu e greu! La Dumnezeu toate sunt cu putinţă, dacă vrei, dacă îţi doreşti, dacă ceri. „Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide” (Luca 11, 10). Să cerem de la Dumnezeu să ne umple şi pe noi cu Duhul Sfânt. Pentru că aşa ne îndeamnă Domnul Iisus. Nu am făcut în lipsă de cunoştinţă afirmaţia aceasta, dovadă stând versetul acesta: „Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care Îl cer de la El” (Luca 11, 13). Şi acestea sunt cuvintele Domnului Iisus. Şi, dacă El ne-a îndemnat şi ne-a învăţat aşa, înseamnă că lucrul acesta se poate dobândi, totul depinzând de noi, numai să ştim ce şi cum cerem de la El. Că nu-i cu folos pentru noi să cerem de la Dumnezeu numai apă şi pâine, ci Duhul Sfânt, ca să putem da şi noi Apa şi Pâinea Vieţii, cum le dădea Barnaba tuturor. Lucrul acesta se cere astăzi de la noi, iar de îl vom dobândi, atunci vom avea bucuria să întâlnim pretutindeni oameni precum Barnaba.
Să cugetăm adânc la aceste lucruri şi să stăruim în rugăciune înaintea Domnului, în aşa fel încât să ne putem bucura de astfel de oameni în mijlocul nostru. Şi atunci, tot aşa era. Nu este nimic nou sub soare (cf. Eclesiastul 1, 9). Important este ca noi toţi, şi fiecare în parte, să cerem de la Domnul lucrul acesta.
Slăvit să fie Domnul!
Marian VLĂSCEANU
