Unul dintre praznicele împărăteşti, mai puţin cunoscut, este Înjumătăţirea Cincizecimii. Ea este sărbătorită în Biserică la jumătatea perioadei dintre Paşti şi Cincizecime, adică în ziua de miercuri înainte de duminica Samarinencii. În această zi ne amintim de momentul solemn în care Hristos a intrat în templu şi S-a descoperit pe Sine ca fiind Izvorul apei vii şi Lumină a lumii. Hristos ne cheamă să-I urmăm, dar la fiecare chemare ne face o minunată făgăduinţă. Cuvintele Lui sunt cu adevărat dumnezeieşti, având putere să învieze pe cei morţi duhovniceşte: „Dacă însetează cineva să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (In 7, 37). Şi iarăşi: „Eu sunt Lumina lumii, cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In 8, 12).
Această zi este o sărbătoare a Înţelepciunii lui Dumnezeu. Atât în Noul Testament, cât şi în cel Vechi, Fiul lui Dumnezeu este numit Înţelepciunea lui Dumnezeu. În cartea Pildelor, se vorbeşte, în chip profetic, despre înţeepciunea lui Dumnezeu care a zidit o casă rezemată pe şapte stâlpi, apoi a întins o masă mare şi bogată, la care a chemat pe mulţi, zicând: „Veniţi şi mâncaţi din pâinea Mea şi beţi din vinul Meu pe care Eu l-am amestecat cu mirodenii” (Pilde 9, 1-6). Este foarte semnificativ în această profeţie că, în ea, se vorbeşte explicit despre întemeierea Bisericii în care se află cele şapte Taine, dintre care cea mai mare este Sfânta Împărtăşanie. Dar se vorbeşte, în mod implicit, şi despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Aceste două realităţi nu pot fi înţelese decât împreună. Oricine le desparte, acela desfigurează învăţătura despre ele. Când Domnul cheamă pe oameni la Sine, îi cheamă la Biserica Sa, la ospăţul liturgic şi mistic. Când Împăratul cinsteşte pe cineva şi-l cheamă la sine, cinstea aceasta este maximă când oaspetele este chemat la masa împăratului, în palatul împăratului.
În sistemul solar, toate corpurile gravitează în jurul soarelui. Fără soare, sistemul solar nu există. În centrul vieţii bisericeşti este Dumnezeiasca Masă la care ne cheamă Înţelepciunea lui Dumnezeu, aşa cum ne arată minunata profeţie din cartea Pildelor. Ce ar fi cele şapte Laude care se săvârşesc în fiecare zi liturgică, dacă nu ar fi încununate de Sfânta Liturghie? Cât de săracă ar fi citirea Noului Testament, dacă cuvântul citit nu s-ar întrupa în fapte bune şi în ospăţul euharistic? Cât de grele şi obositoare ar fi privegherile, rugăciunile şi ostenelile noastre, dacă la capătul lor nu ne-ar străluci Cina cea de Taină! Cât de stins ar fi în noi glasul pocăinţei şi al umilinţei, dacă nu am fi străpunşi de chemarea pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu ne-o face la Masa Ei?
Lumina are mare putere de atracţie pentru cel din întuneric; şi apa vie îl seduce pe cel însetat. Dar, în faţa acestor daruri, unii care sunt mai împietriţi poate că ar rămâne nemişcaţi. De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu le depăşeşte pe acestea prin aceea că Se face pentru noi Masă şi Miel junghiat. Mielul lui Dumnezeu, Care Se dă spre Jertfă şi spre Mâncare, are cea mai mare putere de înviere, de mobilizare şi de restaurare. Omul poate să rămână împietrit chiar şi în faţa celor mai fulgerătoare chemări, dar chemarea care are cea mai mare putere să-l răpească pe om din moarte şi împietrire este chemarea Jertfei. De aceea, Înţelepciunea lui Dumnezeu S-a făcut Jertfă. Urmând acest adânc al înţelepciunii dumnezeieşti, omul poate să ajute pe fratele său căzut în măsura în care se face pentru el jertfă. „Aici este înţelepciunea” (Apoc 13, 18). O altă înţelepciune mai salvatoare decât aceasta nu s-a găsit nici în cer, nici pe pământ.
„O, Paştile cele Mari şi Preasfinţite, Hristoase! O, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu!…”
Protos. Vasile NICA
