1. În clipa împlinirii profeţiei, multora dintre cei ce au auzito nu le-a mai folosit la nimic că au crezut în adevărul ei.
La ce le-a mai folosit celor din vremea lui Noe, când venise peste ei potopul, că şi-au adus aminte că li se spusese întocmai că va veni (Fac 6, 17)?
Fericit cine crede înainte şi se pregăteşte. Căci înapoi credinţa este zadarnică.
2. La ce le-a mai folosit celor din Ierusalim, când a venit peste ei nimicirea, că şi-au adus aminte şi au crezut apoi cele ce le profeţise Domnul Iisus despre nimicirea lui (Lc 21, 20-24)?
Şi la ce le va mai folosi celor ce aud acum Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, dar nu se întorc la El, când foarte curând va veni vremea să vadă cu groază împlinindu-se întocmai tot ceea ce ei nu cred acum?
3. Multe dintre înştiinţările Domnului nu le-am înţeles nici noi la timpul lor.
Numai când le-a venit vremea să se împlinească ne-am adus cu uimire aminte că Domnul ne înştiinţase despre acestea cu mult înainte.
Dar nu le înţelesesem şi nu le crezusem.
4. Trebuie numai ca noi să cunoaştem Cuvântul Domnului şi să avem credinţa prin care să desprindem înţelesul cel nevăzut din cele ce le vedem.
Să le întrezărim din cele ce sunt pe cele ce trebu¬ie să fie.
Şi să le putem alege din cele ce trec pe cele ce rămân.
5. Cât de fericit este sufletul nostru când, după o îndelungă răbdare, ajungem zilele să pipăim cu mâinile noastre ceea ce numai prin credinţă nădăjduiam să mai vedem cândva.
Atunci ne aducem aminte, de multe ori ruşinaţi, că ni se spusese totul, dar noi nu crezusem.
6. Ca să ne putem bucura cândva cu adevărat, este nevoie ca acum să credem deplin toate promisiunile Domnului.
Să ne legăm de ele, prin credinţă, toată inima noastră.
Şi să credem că merită să dăm pentru dobândirea lor orice jertfă pe pământ.
Binecuvântat să fie, Doamne, Numele Tău cel Mare şi Adevărat, care este garanţia împlinirii tuturor promisiunilor pe care ni le-ai făcut Tu.
7. Acela pe care îl trimite Hristos,
o, ce fiinţă trebuie să fie acela şi ce lumină trebuie să-l învăluie oricând vine
şi oricând vorbeşte,
şi oricând oficiază…
Aşa s-ar cere să fie un trimis al lui Hristos!
8. Umblarea trimisului credincios trebuie să cutremure,
cuvântul lui trebuie să zdrobească,
duhul lui trebuie să aprindă,
tăcerea lui trebuie să fie plină de chemarea lui Dumnezeu,
smerenia lui trebuie să fie simţită,
blândeţea lui, caldă,
răbdarea lui, liniştită,
iubirea lui, statornică
şi pe toată viaţa şi lucrarea unui astfel de trimis al lui Hristos trebuie neapărat să se vadă strălucind semnul ceresc, pecetea fierbinte şi dovada luminoasă a roadelor Duhului Sfânt (Gal 5, 22).
9. Trimisul lui Hristos va aduce slavă pentru Domnul său. Numai fiind în toate privinţele o pildă de fapte bune pentru credincioşi în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie
se va mântui pe sine însuşi
şi pe cei care îl vor asculta (I Tim 4, 12-16).
10. Pe un astfel de om trebuie să-l urmăm totdeauna
nu numai ţinând învăţătura pe care ne-o dă el, dar şi, mai ales, străduindu-ne să urmăm pilda virtuţilor lui.
Căci bărbaţi plini de o astfel de credinţă, de putere şi de vrednicie sunt din ce în ce tot mai puţini pe pământ.
Şi, pe măsură ce fărădelegea se va mulţi, ei vor fi tot mai puţini.
11. Unde a trăit un adevărat trimis ceresc,
statornicia lui i-a ţinut în picioare pe alţii,
răbdarea lui i-a încurajat şi pe alţii în necazuri,
încrederea lui i-a întărit,
prezenţa lui i-a înflăcărat
şi astfel el a fost nu numai un mare exemplu, ci şi o mare binecuvântare.
12. O, de ce mare preţ, pentru Domnul şi pentru Biserica Lui, sunt slujitorii credincioşi, vestitorii adevăraţi, trăitorii Cuvântului Sfânt!
Cât de necesari sunt ei astăzi şi cât de mult ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să ni-i dea şi să ni-i păstreze!
Mai ales pentru mâine, când va fi şi mai nevoie!
13. Când vorbeşti despre vânzător, totdeauna ţi se tulbură duhul şi ţi se cutremură inima.
Slujba nelegiuită şi satanică pe care o face o astfel de făptură târâtoare, veninoasă şi spurcată este crâncenă şi plină de spaimă şerpească.
14. Nu numai apropierea vânzătorului, dar şi gândul acestei apropieri alungă orice linişte a duhului şi orice bucurie a inimii.
Prezenţa lui este însoţită de toată puterea diavolului şi tot timpul apropierii lui este fioros ca un cutremur.
15. Ocara pe care o lasă vânzătorul după ce trece, după ce pleacă, este ca atingerea murdară şi rece a unei reptile urâte şi veninoase.
Şi îţi încrâncenă fiinţa toată.
Simţi cu groază că n-ai vorbit cu un om, ci cu un demon.
Că n-a trecut pe lângă tine o creatură omenească, ci o reptilă primejdioasă şi otrăvitoare.
Ce fioroasă şi respingătoare este totdeauna o astfel de prezenţă!
Chiar Mântuitorul S-a cutremurat de ea.
16. Până nu ai înspăimântătoarea dovadă a vânzării, chiar dacă ai presimţirea unei prezenţe în stare s-o facă, tot mai ai şi o nădejde care te ţine lângă o creatură pe care o mai nădăjduieşti.
Fiindcă crezi că tot s-ar mai putea şi să nu săvârşească nelegiuirea de care se dovedeşte în stare…
17. Dar când fărădelegea a fost făcută şi nelegiuirea săvârşită,
ce alt simţământ îţi mai rămâne faţă de el, decât spaima şi oroarea?
Peste toată fiinţa unei astfel de creaturi vezi numai pecetea înfiorătoare a capitolului 13 din Apocalipsa.
O, Dumnezeule Sfânt, ce poate deveni cineva care odată s-a născut şi el om!
18. Fiecare altă Săptămână a Patimilor l-a dat pe faţă pe un vânzător al ei.
Căci fiecare Săptămână a Patimilor îşi are neapărat un vânzător.
Fără vânzător nici n-ar fi fost vreodată în trecut o astfel de înspăimântătoare Săptămână.
Şi n-ar putea fi nici în viitor.
19. Oriunde este răstignit un Nevinovat sau mai mulţi a fost neapărat şi un vânzător sau mai mulţi, care au încasat arginţii vânzării
şi au săvârşit nelegiuirea sărutând.
20. O, nevinovaţi şi lesne-crezători ucenici ai lui Hristos, tot nu înţelegeţi nici acum?
Dar mieii sunt sortiţi să rămână pe totdeauna numai miei. Ei nu pot fi niciodată altceva.
O, Bunule Păstor Iisus Hristos, fii Tu singurul lor ocrotitor.
Amin.
Eterna iubire / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului,
