Meditaţii

UN ISRAELIT FĂRĂ VICLEŞUG

„Iisus a văzut pe Natanael venind la El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, un israelit în care nu este vicleşug” (In 1, 47).

În capitolul acesta se repetă de mai multe ori cuvântul „Iată”. Mai întâi să observăm două lucruri mai însemnate:

  1. să privim fără încetare la Mielul lui Dumnezeu;
  2. să privim apoi la Omul lui Dumnezeu.

Natanael era om simplu, sincer, cinstit, un adevărat israelit. Pe vremea când Domnul Iisus era pe pământ, sinceritatea şi simplitatea erau o raritate. Şi astăzi, asemenea caracter este dispreţuit de cei mai mulţi oameni; uneori şi de unii care se pretind credincioşi. Domnul Iisus, Sfântul lui Dumnezeu, a preţuit foarte mult un caracter cu purtări bune, dove-dind nevinovăţie sufletească.

Ucenicii Domnului Iisus i se adresează cu multă plăcere, zicând: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi Proorocii: pe Iisus din Nazaret, Fiul lui Iosif” (v. 45). Natanael vorbeşte deschis despre greutatea care îl apăsa, iar prietenii îi vin în ajutor: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” „Vino şi vezi!” – i-au zis prietenii; iar el este gata să întreprindă cele mai minuţioase cercetări (v. 46).

Sincer, Natanael se duce să vadă: Şi Domnul Iisus vede că Natanael nu era un critic şi nici un simplu observator curios şi neserios. El ne vede şi pe noi cu ce intenţii venim şi ce gândim. Natanael se lasă convins, gata să depună mărturie (v. 49).

Să observăm un dialog fructuos.

Iisus a văzut un om fără vicleşug. Din vicleşug se nasc o sumedenie de păcate (cf. In 1, 47). Natanael era uşor de înduplecat în a cunoaşte adevărul. Acestora Domnul Iisus Hristos Se descoperă de îndată şi pe astfel de oameni El îi caută. Lor li se descoperă tainele cele mai alese ale Domnului Iisus Hristos (v. 51). Şi este gata spre a face mari progrese în şcoala Domnului Iisus (v. 50-51) şi în a-L recunoaşte ca Împărat al lui Israel (v. 49), să înţeleagă visul vestit de Iacov (v. 51; Fac 28, 12). Omul sincer cu uşurinţă poate deveni un bun creştin. Prin pacea conştiinţei dobândită în urma iertării se înlătură ispita falsităţii. Când am primit adevărata iertare, încetăm a ne scuza. Primind adevărul, urâm falsitatea. O predare deplină Domnului Iisus alungă făţărnicia, pune capăt tuturor ţinutelor false sau făţarnice. Starea conştientă în prezenţa lui Dumnezeu face ca falsitatea să fie dezgustătoare, să pară ca ceva deosebit de josnic şi laş.

Sinceritatea îl face pe om să iubească Biblia. Natanael era cunoscător al Legii şi al profeţiilor. Îl face pe credincios să ducă viaţa de bogată rugăciune, ca un adevărat israelit (cf. Fac 32, 28-29), caută singurătatea sub smochin (v. 48). Starea de sinceritate în Domnul poartă inima pe trăsăturile feţei, ca să i se citească cu adevărat starea sinceră. Iată un adevărat israelit îl pregăteşte ca să vadă strălucirea cerului. Să fim şi noi sinceri în toate împrejurările vieţii, şi Domnul Iisus ne va învăţa adevărul Său.

În Psalmul 32, Proorocul David ne învaţă că, venind la Domnul Iisus, rodul păcatului este iertat. El zice: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie”. Dacă urmăm firul acestei învăţături, înseamnă că Natanael urma cu deplină dăruire acestei învăţături divine.

Domnul Iisus face o deosebită şi strălucită mărturisire adevărată despre omul Natanael, în favoarea lui, negăsind vicleşug în el. Dar despre noi ce ar putea să zică?

Sfântul Iacov ne spune, la cap. 3, 15-18, că este înţelepciune care vine de jos, de pe pământ, şi alta care vine de Sus. Înţelepciunea Adevărului se cunoaşte din roadele ei. Înţelepciunea care vine din duhul mândriei, al slavei deşarte, al înălţării de sine are roadele dorinţei de a stăpâni, de a i se da întâietate, de a se arăta şi a fi apreciat ca fiind cineva. Înţelepciunea care vine de Sus se arată în purtarea bună, a faptelor făcute cu blândeţea înţelepciunii. Iată cum ne-o descrie Sfântul Iacov:

– ea este curată, eliberată de orice întinăciune;

– este paşnică: „Lăsat-am dreptul meu – zice Psalmistul –, ca să nu păcătuiesc”. Care îţi este dreptul, decât acela de a asculta de Cartea Sfântă, să fii omul păcii, să lucrezi pacea şi sfinţirea?

– este blândă: „Învăţaţi de la Mine – zice Domnul Iisus – Eu sunt blând şi smerit cu inima.” Unde-i omul adevărului în asemănare cu Natanael?

– plină de îndurare şi de roade bune prin Duhul Sfânt. Acesta nu se laudă, ştiind că totul a primit de Sus, de la Dumnezeu;

– este fără părtinire. Sunt şi din aceia care fac compromisuri cu păcatul, ca să nu sufere pentru adevăr;

– este nefăţarnică, roada neprihănirii.

„El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe Care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, o dată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice” (Tit 3, 5-7).

Doamne Iisuse, fii milostiv nouă şi ne ajută să facem voia Ta pentru sfinţirea noastră, în nădejdea Slavei ce va să vie. Amin.

Iisuse, vino la noi! / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011