Home Un legământ de statornicie şi ascultare până la moarte pe calea Oastei şi în slujba lui Hristos

Un legământ de statornicie şi ascultare până la moarte pe calea Oastei şi în slujba lui Hristos

Un legământ de statornicie şi ascultare până la moarte pe calea Oastei şi în slujba lui Hristos

După două ore de mers, convoiul a ajuns la cimitir. Dar sicriul nu este coborât în mormânt; era aşteptat şi părintele Vladimir, care trebuia să sosească, pentru a fi şi el împreună cu toţi fraţii în momentul solemn al legământului ce urma să-l facem cu toţii în faţa mormântului părintelui nostru şi lângă sicriul lui.

La sosirea părintelui Vladimir, în cel mai cutremurător şi neuitat moment, rugându-se el, rugându-ne noi toţi, am pus pe sicriul lui şi în faţa mormântului său un unanim şi veşnic legământ: că vom urma întocmai, cu toţii şi pentru totdeauna, învăţătura lui şi pilda lui în Oastea Domnului, în Biserica străbună şi în mijlocul Poporului nostru. Neabătuţi niciodată şi de nimic de la păstrarea şi apărarea acestor valori prin munca şi lupta noastră evanghelică, în slujba lui Iisus Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru. Că nu ne vom abate niciodată şi nu ne vom lepăda nici de Domnul, nici de Oastea Lui şi nici de părintele nostru sufletesc care ne-a născut pe noi în Evanghelia lui Hristos.

 

După depunerea acestui zguduitor legământ de statornicie şi ascultare până la moarte pe calea Oastei şi în slujba lui Hristos, după pilda şi învăţătura părintelui, sicriul său a fost coborât în mormânt.

Când primii bulgări de pământ au început să răsune, căzând pe sicriu, un hohot de plâns unanim a izbucnit din toate miile de piepturi care erau în jur, până departe. Pe atunci, de la mormântul acesta încolo nu mai era nimic decât loc gol, acum plin de mulţime.

Nu era deznădejde în acest uriaş hohot de plâns. Ci era dovada nemaivăzută a unei unice şi mari iubiri cu care era petrecut un părinte adevărat de către toţi fiii săi recunoscători, care nu vor putea uita niciodată marele bine pe care li l-a făcut acela care i-a născut pentru viaţa veşnică. Nici un alt bine, pe care ni l-ar mai putea face vreun om pământean, nu poate fi atât de mare ca acesta. De ce atunci să se poată mira cineva că durerea noastră era atât de mare şi plânsul nostru atât de sfâşietor? Nu deznădejdea, ci dragostea are plânsul cel mai dureros şi lacrimile cele mai amare din lume.

 

Abia căzură primele lopeţi de pământ peste sicriu şi, în mijlocul hohotelor de plâns, fratele Trandafir Munteanu, ridicând în sus coroana adusă de fraţii din Lugoj, a aruncat-o peste sicriu în mormânt. Pământul a acoperit-o o dată cu sicriul, acolo, peste el…

Când după aproape treizeci şi opt de ani – în noiembrie 1975 – îl înmormântarăm tot acolo pe fiul Părintelui Iosif, pe fratele Titus, cei doi săpători au scos afară rămăşiţele încă întregi din coroana aruncată în mormânt atunci. Mai săpând puţin, cei doi au descoperit sicriul întreg al părintelui şi atât de rezistent, încât îi ţinea pe capacul lui pe amândoi, fără să se rupă. Eram de faţă cinci fraţi şi trei săpători. Şi am fost convinşi atunci că, dacă sicriul n-a putrezit de treizeci şi opt de ani în pământ, n-a putrezit nici sfântul din sicriu, după cum este scris: „…şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea”…

Dar n-am vrut să deschidem sicriul, pentru că minunea ar fi strâns îndată acolo tot oraşul. Iar aceasta ar fi însemnat, în vremea aceea, o mare primejdie atât pentru moaştele sfântului părinte, care erau acolo, cât şi pentru noi, care eram atunci ţinuţi sub cea mai aspră observaţie şi ameninţare.

 

Acesta era deci cel de-al doilea mare Adevăr. Şi aceasta cea de-a doua mare Zi. Ziua şi Adevărul acestui cutremurător legământ pus în faţa lui Dumnezeu şi în faţa mormântului sfânt al marelui Său profet, că vom urma neabătuţi şi nedezbinaţi calea şi învăţătura sa. Că vom trăi şi vom apăra principiile şi cauza Oastei Domnului aşa cum Dumnezeu ni le-a făcut cunoscute şi aşezate prin el.

Acest cutremurător moment şi legământ făcut de înaintaşii noştri şi de noi pentru prezent şi pentru tot viitorul să ne rămână de neuitat şi de neînlocuit tuturor celor care urmăm şi vom mai urma Domnului şi lor în această Lucrare a Oastei Domnului.

El este obligatoriu şi veşnic atât pentru noi, cât şi pentru urmaşii noştri, iar de călcarea lui să rămână vinovaţi şi răspunzători în faţa Judecăţii lui Hristos toţi acei care îl vor călca, precum şi acei care vor îngădui altora să-l calce, până în vecii vecilor.

 

Preabunule Doamne şi Dumnezeul nostru, în faţa acestui sfânt sicriu şi în faţa acestei cutremurătoare jertfe pe care Lucrarea Oastei Tale o aduce acum în faţa Ta, Te rugăm, binecuvântează şi pecetluieşte cu puterea Duhului Tău Sfânt legământul acesta zguduitor şi mare.

Dăruieşte-ne tuturor ostaşilor Tăi prezenţi şi viitori puterea şi ajutorul de a ni-l ţine până la moarte. Şi nu ne lăsa pe nici unul să ni-l călcăm vreodată. Ca, luptând biruitori şi murind biruitori şi statornici în Oastea Ta, să ajungem cu bine la cununa biruinţei veşnice la care a ajuns acum profetul Tău şi părintele nostru iubit. Amin.

Zile şi adevăruri istorice / Traian Dorz. – Ed. a 3-a. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010

 

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *