Omenirea n-a creat nimic. Tot ce pare o creaţie a omului este numai o descoperire a ceea ce era creat mai dinainte de înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu.
În decursul istoriei sale, omul a mers mereu doar descoperind, şi nu creând… Descoperind numai ceea ce era creat, dar acoperit…
Acoperit nu de întunericul din afara noastră, ci de cel dinăuntrul nostru. Ca de o perdea de pe dinăuntru a unei ferestre pe care nu mai privisem, dar o bănuiam că este.
Ne uimim de fiecare taină descoperită de om. Şi slăvim pe omul care a reuşit să tragă o perdea de peste o fereastră.
Dar în orbia noastră nu ne uimim nespus mai mult de Acela care a făcut minunăţia aceasta şi a aşezat-o aşa.
Slăvim înţelepciunea şi geniul descoperitorului, dar în nebunia noastră uităm să ne prosternem cu închinare şi recunoştinţă în faţa Aceluia care a făcut cu atâta înţelepciune, a aşezat cu atâta statornicie şi a păstrat cu atâta bunătate şi dragoste pentru noi toate cele descoperite.
Da, slavă, slavă şi slavă veşnică Ţie, Nemărginitul, Nemuritorul şi Neînţelesul nostru Făcător şi Binefăcător… Care ai creat toate nenumăratele taine fericite pentru fericirea creaturilor Tale…
Care ai îngăduit să ne fie ascunse, dar ai lăsat în inima noastră dorul după ele şi încredinţarea existenţei lor, pentru ca, prin eforturile noastre către ele, răscumpărându-le pe fiecare pe măsura valorii ei, să cucerim bucuria de a le descoperi.
Fiecare descoperire ar trebui să fie un nou prilej de a lăuda slava Ta, al Celui care le-ai creat şi le-ai acoperit, pentru ca noi să ne luminăm la fiecare nouă întâlnire cu o parte din ceea ce aveam cândva când eram în lumină.
Ajută-ne să ajungem iarăşi Acolo, spre a le avea cum le ai Tu.
Căci toate sunt în Tine, Nemărginit şi Veşnic Dumnezeu.
Amin.
