Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home UN SEMĂNAT NEÎNTRERUPT

UN SEMĂNAT NEÎNTRERUPT

UN SEMĂNAT NEÎNTRERUPT

Lucrarea lui Dumnezeu este un semănat şi un seceriş neîntrerupt.
Ceea ce au semănat alţii, secerăm noi. Iar ceea ce semănăm noi, adesea vor veni alţii să secere.
Unii se trudesc ani de zile să semene, dar adesea nu ajung să culeagă nici un rod pentru Hristos. Propovă-duiesc ani de zile Cuvântul într-un loc, dar nu văd nici un suflet predat şi întors la Dumnezeu.
Iar altul e de-ajuns să treacă o singură dată pe acolo ca să secere cu uşurinţă mulţime de snopi pentru Hris-tos.
Noi toţi suntem împreună-lucrători.

2. Nu te întrista, dragă suflete semănător, dacă după ani îndelungaţi de muncă nu ajungi să seceri nici un snop acolo unde ai trudit!
Poate slujba ta a fost numai să semeni.
Ci bucură-te că în curând Domnul va trimite un secerător al Său care va aduna la Domnul snopi binecuvântaţi din ogorul pe care l-ai semănat tu.
La răsplătire, Domnul tău, ştiind că roadele acelea sunt şi rezultatul ostenelilor tale îndelungi, îţi va da o bună răsplătire (I Cor 3, 8-14).
Tu vei împărţi roada cu fratele tău care a secerat.
Şi amândoi vă veţi bucura în acelaşi timp!

3. Secerişul este cel mai plăcut dintre toate lucrările la o holdă.
Culesul roadelor este cea mai plăcută şi cea mai fe-ricită dintre toate muncile la un ogor,
fiindcă atunci vezi cu ochii tăi răsplata muncii pe care o faci.
Pipăi cu mâinile tale rodul ostenelilor depuse.
Primeşti îndată şi pe loc plata lucrului făcut!

4. O, secerători binecuvântaţi care alergaţi acum pe tot întinsul câmpiilor, prin lanuri şi ogoare atât de fru-moase!
Voi seceraţi astăzi multe roade pentru Domnul. Şi bucuriile voastre se ţin acum lanţ.
Dar vă rog să nu-i uitaţi, în bucuriile şi izbânzile voastre, pe cei care s-au ostenit aici întâi… şi în osteneala cărora voi aţi intrat.
Ca să vă simţiţi părtaşi cu ei la aceeaşi răsplată.

5. Cine nu-i respectă pe înaintaşii care s-au ostenit acolo, acela nu respectă nici Adevărul pentru care au făcut ei jertfe,
nici lucrarea în care s-au sfârşit ei,
nici pe Hristos Care i-a făcut strălucitori.
Cine poate să treacă peste numele lor fără respect sau fără teamă, acela va călca aşa şi peste lucrarea lui Dumnezeu făcută prin ei!
Un astfel de om nu va avea urmaşi care să-l res-pecte, dar va avea păcate care să-l blesteme veşnic.

6. Nu uitaţi mormintele înaintaşilor voştri.
Nu uitaţi numele lor.
Nu uitaţi cărţile lor,
– căci uşor veţi uita apoi şi ostenelile lor.
Domnul vă aduce aminte de toate aceste lucruri (Evr 13, 7).

7. Aduceţi-vă aminte că alţii s-au ostenit. Ei acum se odihnesc.
Şi voi aveţi datoria să vă osteniţi acum, nu să vă odihniţi. Acum nu-i vremea odihnei, acum este vremea ostenelilor.
Va veni în curând şi vremea odihnei. Atunci şi voi vă veţi odihni.
Vă veţi odihni numai voi, care v-aţi ostenit!
Cei care nu s-au ostenit n-au de ce să se odihneas-că.

8. Nu cumva tu te osteneşti numai pentru rău?
Nu cumva tu te osteneşti numai să furi munca alto-ra?
Numai să intri în ostenelile altora sau să-i bârfeşti pe fraţii ostenitori?
Numai să iei de-a gata din adunări ceea ce alţii au strâns la Domnul cu osteneli şi jertfe mari?
Nu cumva eşti şi tu numai un trântor, care nu se osteneşte decât să mănânce de-a gata mierea strânsă de alţii?
9. Când spune despre Hristos un om care a învăţat aceasta numai din cărţi, care a făcut o şcoală, care a urmat pentru aceasta numai o pregătire şi care are pentru aceasta o plată, oamenii ascultă
– ascultă unii cu plăcere, alţii cu interes.
Cei mai mulţi însă cu nepăsare şi plictiseală şi rămân numai cu atât.
De altfel, nici vorbitorul nu pretinde mai mult decât să fie ascultat cum vorbeşte şi cât vorbeşte. Şi plătit cât mai bine.

10. Dar când spune despre Hristos un om sau o fe-meie despre care până ieri oamenii ştiau că a fost un beţiv, un fumător, un stricat, o mincinoasă, o lacomă, o femeie lumească şi rea, – iar acum este un om nou,
când spune despre Hristos o femeie sau un om fără pregătire şi fără cunoştinţe anume pentru aceasta
şi mai ales când predica aceluia este mărturisirea păcatului său din trecut şi mărturia schimbării sale fericite din prezent,
– o, atunci e cu totul altceva.
Atunci ascultătorii rămân uimiţi şi convinşi.
La cinci cuvinte de mărturie a unui astfel de suflet se alarmează o cetate,
se trezeşte un sat întreg,
se mişcă o mulţime de oameni
şi se întorc cu grămada suflete la Hristos.
Dragii mei, să vă fie aceasta ceva de neuitat!

11. Dacă vreţi să aveţi răsunet între oameni,
dacă vreţi să-i treziţi pe alţii pentru Dumnezeu,
dacă vreţi să-i scoateţi din păcate şi să-i aduceţi la Hristos,
– atunci nu predicaţi, ci mărturisiţi.
Spuneţi: Iată, şi eu eram orb, umblam ca un orb, tră-iam ca un orb, dar Hristos mi-a dat vederea şi lumina…
Atunci vor veni şi alţii să vă urmeze!

12. Numai dacă stărui de Hristos să rămână la tine este dovada că ai venit la El. Şi că L-ai cunoscut.
Numai dacă faci totul ca Domnul să poată rămâne la tine este dovada că ai gustat bucuria aflării Lui.
Numai dacă Hristos poate să rămână statornic la ti-ne ai un folos din faptul că ai venit la El.
Altfel totul e zadarnic.

13. Alţii au venit la Hristos într-un moment de entuziasm sau într-o clipă de puternică mişcare sufletească, la o stăruitoare chemare sau la o mărturisire impresionantă.
Adică au ieşit şi ei puţin din cetatea pierzării până la o fântână afară din hotarul lor.
L-au văzut de departe pe Hristos sau poate chiar L au şi întâlnit de aproape.
Dar ei nu L-au chemat în casa lor, în inima şi în viaţa lor!
Şi, mai ales, nu L-au oprit să rămână la ei.
Această venire nu-i nimic.
Numai rămânerea lui Hristos în noi este ceva.

14. Priveşte din nou şi priveşte atent: Hristos e tot acolo unde L-ai lăsat tu. Te aşteaptă să te întorci din nou la El.
Vino din nou…
Mai poţi încă să te întorci, ca să fii salvat! Aleargă iarăşi şi cazi prăbuşindu-te în braţele Lui şi roagă-L plângând să rămână la tine şi să rămâi şi tu la El.
Pe totdeauna.

15. Când într-o problemă nu ai putut căpăta de la alţii o încredinţare, cel mai bun lucru este să te apuci să cercetezi tu însuţi să afli adevărul.
În toate lucrurile vieţii e mai bine să mergi la sigur!
În toate problemele să te încredinţezi bine de ceea ce primeşti, dar mai ales este necesar acest lucru în problema mântuirii sufletului tău!

16. Auzirea nu-i de-ajuns. Căci auzirea nu-i tot-deauna ascultare.
Mulţi aud, dar puţini ascultă.
Mulţi aud cu urechile, fără să asculte cu inima.
Cine numai aude, fără a şi asculta, acela nu ştie!
Cine nu ascultă când aude, acela nu va ajunge să ştie niciodată.
Şi niciodată nu va avea nici pricepere, nici cunoştinţă mai ales în lucrurile mântuirii sufleteşti. Şi în cunoaşterea lui Dumnezeu.

17. Cine aude cu urechile lui şi primeşte în mintea lui, cugetând la Cuvântul Domnului cu tot dinadinsul, acela este cu neputinţă să nu ajungă a şti că Iisus Hristos este Mântuitorul Lumii.
Iar de aici şi până la a afla că El este Mântuitorul său nu mai este apoi decât un pas. Pasul cel mai fericit.
18. Dar pasul acesta, nespus de mulţi oameni nu-l mai fac niciodată.
Căci, pe lângă harul lui Dumnezeu, se mai cere şi voinţa inimii.
Iar inima omului, care este atât de înşelătoare şi de înşelată, acest pas îl face cel mai greu.
Şi dacă nu-l face, tot ce ştie omul nu-i mai foloseşte decât la o şi mai mare osândă.

19. Ce fericite clipe se trăiesc în locul unde toate sufletele sunt credincioase,
iar prezenţa Mântuitorului este puternică şi lumi-noasă în mijlocul lor!
Totdeauna clipele petrecute acolo sunt pline de bu-curie şi de binecuvântare.
Iar amintirea lor umple totdeauna inima de înviora-re şi ochii de lacrimi.
Zilele acelea sunt aşa de scurte
şi trec aşa de repede,
dar amintirea lor rămâne neuitată pentru toată viaţa.
Preţuiţi aceste avuţii veşnice!

20. Ce bine facem dacă, atunci când Domnul vine la noi, lăsăm totul la o parte şi, ca Maria, stăm la picioarele Lui, ascultându-L!
Căci în curând vine ziua să plece.
Şi după aceea, cine ştie când va mai veni din nou. Sau dacă noi vom mai fi atunci!
O, vino, Doamne Iisuse!
Amin.

Traian Dorz, din Cugetãri – „Lumina Iubitului Fiu”

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *