Meditaţii

Un strigăt la început de an: ”Unde sunteți, făclierilor!”

„Unde sunteţi, făclierilor?“ – era un strigăt dureros, publicat în al doilea număr din foaie, pe toată pagina 7.

”Pe drumuri de ţară, prin praf şi prin vânt
Pornit-aţi odată cântând şi plângând,
Să duceţi solia iertării de Sus
Sărmanelor inimi ce n-au pe Iisus…

 Şi ce frumoase erau picioarele celor ce vesteau pacea, ale celor ce vesteau Evanghelia (Rom. 10, 15). Ce slujbă măreaţă face acela ce întoarce pe cel păcătos de la rătăcirea căii lui şi acela ce mântuieşte suflete de la moarte (Iacov 5, 19-20), aducându-le la Domnul Iisus.

Dar unde vă este acum râvna şi dragostea de altădată, care vă purta atunci pe drumuri, la zeci şi sute de km de satele voastre?

V-aţi întors în «tabără»? V-aţi întors fiecare la ale sale?… Sau la ale altora?… Nu! Locul vostru nu-i acolo!… Scopul vostru nu trebuie să fie de a vă face avere pământească… nici de a câştiga slavă pământească, ci de a câştiga suflete pentru Domnul şi de a câştiga slava cerească prin statornicia slujbei voastre până la sfârşit pe calea pe care aţi pornit de la început… de a răscoli inimile cu Cuvântul cel viu şi lucrător al lui Dumnezeu. De a aprinde satele şi oraşele iarăşi cu focul Cuvântului Sfânt.

Noaptea a înaintat atât de mult. E lipsă de lumină, de cuvânt limpede şi aprins, pentru ca acei rătăciţi să se întoarcă iarăşi la Domnul. Aprindeţi-vă în inimi flacăra credinţei şi apoi mergeţi iarăşi să aprindeţi şi pe alţii cu această flacără…

…O voi, fraţi care v-aţi bucurat de binefacerile mântuirii, ce fericiţi aţi fost când aduceaţi la ascultarea credinţei pe mulţi din neamul vostru, dintre fraţii voştri, dintre sătenii voştri! Răsplată mare vă va da Domnul, fiindcă este scris: Cei care au învăţat pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci (Dan. 12, 3).

Mergeţi iarăşi, suflete dragi, şi spuneţi despre Domnul Iisus tuturor… Smulgeţi-vă din orice mreji ispititoare şi reveniţi la locul vostru din dragostea dintâi…

…O Doamne, Dumnezeul cel Atotputernic, Te rugăm aprinde iarăşi inimile mărturisitorilor Tăi cu focul credinţei şi al dragostei şi fă ca inima fiecăruia să ardă pentru Tine ca o candelă voioasă. Aprinde şi ridică într-o nouă putere pe nazireii şi pe făclierii care purtau altădată, aşa de îndrăzneţi şi harnici, Cuvântul Tău în mijlocul alor Tăi… pentru ca Lucrarea Ta să meargă înainte vie şi biruitoare. Amin.“

Traian DORZ («Din Istoria unei Jertfe», vol. 2, – Cernerea – p. 483-484)

Lasă un răspuns