1. Unitatea de credinţă, o preocupare permanentă a Bisericii
În Simbolul de Credinţă, care este cea mai simplă şi clară mărturisire de credinţă, avem prezentată şi învăţătura despre Biserică. Articolul IX mărturiseşte: Cred… Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Deşi am putea fi tentaţi să credem că termenul una este articol (cred într-o Biserică sfântă etc.), trebuie precizat că este numeral (una, două etc.), adică una singură Biserică, nu mai multe, şi este şi adjectiv (arată o însuşire, calitate a substantivului), adică unică şi unitară Biserică. Adică Biserica este unică pentru că este una şi este una pentru că este unică. Teologul Vladimir Lossky spune: „Dacă privăm Biserica de unul din aceste atribute, ea nu mai poate fi Biserică… Numai acordul acestor patru însuşiri, mărturisite în Crez, exprimă plinătatea fiinţei Bisericii” 1 . Unitatea Bisericii a fost fundamentată dogmatic pe mai multe adevăruri biblice:
Biserica este una, pentru că Una este Sfânta Treime, una în Fiinţă şi întreită în Persoane, modelul suprem pentru Unitatea Bisericii şi comunitatea persoanelor credincioase; unul este Botezul în numele Sfintei Treimi, prin care credinciosul se face membru al Bisericii;
Biserica este una, pentru că Unul este Întemeietorul ei, Hristos; Unul este Capul Bisericii, Hristos, şi unul este Trupul Său, Biserica, comunitatea credincioşilor (I Corinteni 12, 12);
Biserica este una, pentru că Unul este Duhul Sfânt pogorât peste Apostoli în ziua Cincizecimii, când a luat naştere Biserica văzută, ca prima comunitate a credincioşilor şi prin Care se lucrează cele sfinte în Biserică;
Biserica este una, pentru că Unul este Harul care se oferă credincioşilor prin Sfintele Taine pentru mântuirea lor;
Biserica este una, pentru că una este Calea, unul este Adevărul şi una este Viaţa, adică Iisus Hristos Dumnezeul nostru.
Unitatea Bisericii este un atribut, o însuşire a Bisericii, dar unitatea văzută a credincioşilor este un imperativ, care trebuie păstrat prin rugăciune, comuniune euharistică, propovăduire, ferirea de erezii, sau altfel spus prin ascultare de Biserică, Stâlpul şi temelia adevărului. Asta a cerut Hristos în Rugăciunea Arhierească şi asta au încercat Apostolii, epistolele nefiind altceva decât scrisori din partea ierarhiei Bisericii pentru fixarea, păstrarea şi transmiterea dreptei credinţe (dată pentru totdeauna sfinţilor) pe cele trei laturi fundamentale: dogmatică, cultică şi morală, precum şi pentru înlăturarea şi combaterea ereziilor. Pe urma Apostolilor şi după modelul lor au propovăduit şi scris şi ceilalţi 70 de ucenici, sau ucenicii direcţi ai Apostolilor şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Astfel, de la Sf. Clement Romanul (episcop în Roma la sfârşitul sec. I şi începutul sec. al II-lea, care i-ar fi cunoscut pe Apostolii Petru şi Pavel) se păstrează o Epistolă către Corinteni – cel mai vechi document patristic care atestă doctrina succesiunii apostolice2 .
De la Sf. Ignatie al Antiohiei, după tradiţie hirotonit de însuşi Apostolul Pavel şi martirizat la anul 107, ne-au rămas Epistole către: Efeseni, Magnezieni, Tralieni, Romani, Filadelfieni, Smirneni şi către Sf. Policarp. Este primul care foloseşte expresia de Biserică Universală, prezintă clar ierarhia bisericească sacramentală3 şi subliniază cum că Unitatea Bisericii este asigurată de unitatea dintre episcopi, preoţi, diaconi şi credincioşi4 .
Sf. Policarp al Smirnei (+156) l-a cunoscut personal pe Sf. Ap. Ioan şi a fost mentorul Sf. Irineu de Lyon. În Epistola către Filipeni tratează două teme fundamentale în legătură cu Hristos: Întruparea şi Învierea.
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful (+165) ne-a lăsat o Primă Apologie unde combate acuzele aduse creştinilor şi expune credinţa, viaţa, cultul şi tainele creştinilor. În lucrarea Dialog cu iudeul Trifon precizează raporturile dintre creştinism şi iudaism.
Tertulian (+240) ne-a lăsat cinci scrieri de apărare a creştinismului (Apologeticum, Despre suflet, Despre Trupul lui Hristos etc.) şi alte opt scrieri împotriva ereziilor (Despre prescripţia contra ereticilor, Contra lui Marcion etc.).
Minucius Felix (+225) este autorul unei singure lucrări apologetice, intitulată Octavius, şi este, de fapt, dialogul de convertire a păgânului Natalis.
Sf. Irineu de Lyon (+202) are două lucrări importante. Împotriva ereziilor, probabil cel mai reprezentativ document de combatere a ereziilor din veacurile primare, şi unul care militează pentru apărarea şi promovarea unităţii în Biserică. Şi o altă lucrare – Demonstraţia propovăduirii apostolice –, o explicare a învăţăturilor de bază ale creştinilor.
Sf. Ipolit (+236) are lucrări de combatere a filosofiei păgâne şi greceşti şi a celei gnostice. Philosophumena sau Combaterea tuturor ereziilor este o lucrare care vorbeşte de 33 erezii de sorginte gnostică, iar Sintagma sau Contra tuturor ereziilor combate 32 de erezii. O altă lucrare de valoare pentru unitatea de învăţătură şi practică creştină a vremii este Tradiţia apostolică5 .
Sf. Ciprian (+258) a rămas celebru pentru lucrarea special destinată problemei unităţii Bisericii şi intitulată Despre Unitatea Bisericii, lucrare impresionantă prin ideile şi modul de prezentare, o adevărată perlă a literaturii patristice primare. Biserica este comparată cu cămaşa lui Hristos dintr-o singură cusătură, cu Arca lui Noe, sau foişorul Cinei de Taină.
Lactanţiu (+318) încearcă prima operă de sistematizare a învăţăturilor creş tine în limba latină cu celebra lucrare Dumnezeieştile Instituţii. Ea arată falsitatea filosofiei şi a păgânismului în contrast cu adevărurile de credinţă ale creştinismului6 .
Clement Alexandrinul (+220) este cunoscut pentru cele trei lucrări majore: Protrepticul, Pedagogul şi Stromatele, o trilogie având ca teme Purificarea sau curăţirea de învăţătura păgână şi primirea învăţăturii Logosului ca izvor al vieţii, Iniţierea în educaţia şi morala creştină prin urmarea Adevăratului Pedagog, şi Viziunea sau înţelegerea sistemului filosofic creştin revelat şi coerent în opoziţie cu gnosticismul. Origen (+255) ne-a lăsat o lucrare apologetică – Contra lui Celsus –, cea mai întinsă scriere de acest gen din primele veacuri creştine.
Origen răspunde acuzaţiilor zeflemitoare ale polemistului păgân, demonstrând elegant superioritatea Creştinismului. O altă lucrare importantă este Despre principii, un adevărat manual de dogmatică în literatura patristică de început, dar care are anumite neajunsuri.
Desigur că toţi Părinţii şi Sfinţii Părinţi, mai ales cei care făceau parte din ierarhia Bisericii, au contribuit la Unitatea Bisericii nu numai prin scrierile lor, ci mai cu seamă prin slujirea şi propovăduirea aferente treptei ierarhice ocupate. Şi monahii se rugau pentru Unitatea Bisericii. Sf. Antonie cel Mare a părăsit pustia venind în Alexandria pentru combaterea ereziei7 .
Pr. Vasile I. POP
