4. Totdeauna a fost ordine în Biserica lui Dumnezeu. Numai în sinagoga satanei a fost totdeauna dezbinare, fiindcă dezordinea este elementul diavolului şi sistemul prin care guvernează el.
Hristos, Domnul şi Împăratul nostru, a vrut şi a poruncit totdeauna supuşilor Lui unirea şi părtăşia între toţi.
Voi toţi să fiţi una – a zis şi S-a rugat El (In 17, 20-23).
Dragostea lui Hristos ne strânge, spune Cuvântul Său (II Cor 5, 4).
5. Diavolul, vrăjmaşul lui Hristos, a vrut şi a lucrat totdeauna dezbinarea. „Dezbină şi stăpâneşte!” este lozinca lui împotriva Bisericii şi a Evangheliei lui Hristos.
Unitatea şi părtăşia stă în ordinea şi în ascultarea frăţească, iar dezbinarea şi nimicirea stă în dezordinea şi neascultarea dintre fraţi.
6. Creşterea şi propăşirea Lucrării lui Dumnezeu stă în unitatea şi rânduiala frăţească, iar nimicirea şi moartea ei stă în dezbinarea şi în neorânduiala dintre fraţi.
Oricine lucrează în unitate cu fraţii, în rânduială şi în părtăşie ajută creşterea şi zidirea Bisericii. Şi este un slujitor al lui Hristos.
Dar oricine lucrează în neorânduială, în împotrivire cu fraţii, grăbeşte nimicirea Lucrării Domnului – şi este un slujitor al diavolului.
Oricine ar fi el sau ar fi fost.
7. Când fraţii din fruntea adunării sunt la locul lor în rugăciune şi în propovăduire, – exemplul lor este urmat cu bucurie şi cu grabă de toţi fraţii şi surorile din adunare.
Atunci surorile sunt mâinile care lucrează, care mângâie şi ajută, iar tineretul sunt picioarele care aleargă, ostenesc şi cercetează.
8. Când este unitate între fraţi, atunci cei bogaţi nu risipesc şi cei săraci nu duc lipsă.
Atunci cei ce au mult dau prisosul lor Domnului, iar cei ce au puţin îşi acoperă lipsurile de la Domnul.
Atunci nimeni nu merge gemând, sub două poveri, – şi nimeni nu vine cântând, fără nici una.
9. Când este dragoste şi părtăşie între fraţi, atunci toţi cei care privesc din afară doresc să vină înăuntru. Şi toţi cei ce aud chemarea lui Hristos se grăbesc să vină îndată la El. Iar toţi cei ce sunt departe de Ierusalim îşi dau toate silinţele să ajungă şi ei acolo.
O, ce binecuvântate sunt astfel de vremuri!
Dumnezeule, fă-ne să le trăim mai îndelung…
10. Când îndrumătorii adunărilor Domnului sunt oameni ai rugăciunii şi ai propovăduirii puternice, când surorile sunt suflete de jertfă şi de binefacere, şi când tineretul este ascultător şi harnic, – urmarea cea binecuvântată nu este numai că adunarea creşte şi că Biserica se umple, – ci şi că preoţii care văd astfel de credincioşi în bisericile lor se transformă şi ei în chip fericit, după cum se spune şi despre creştinii cei dintâi (Fapte 6, 7).
Lupta cea bună / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007
