Singura grijă a celui născut din nou este ca, în viaţă, să-L urmeze pe Hristos; oaia să-L urmeze pe Păstor. Însuşi Domnul a spus: „Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele şi ele vin după Mine (…) Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor“ (Ioan 10, 27; 10, 5).
Oile Domnului cunosc glasul Păstorului şi ştiu să-l deosebească de al străinului… Se spune că oile sunt proaste. Aşa va fi; au însă şi ele ceva bun: cunosc glasul păstorului şi-l urmează… Credinciosul a auzit de multe ori în inima sa, ca un susur, glasul dulce al Păstorului… „Sufletu-mi încremenise“, spune mireasa din Cântarea Cântărilor (5, 6). Însă glasul străinului, oricât de prefăcut ar fi, nu se lipeşte. N-are har. Nu este de sus. Nu este din adevăr. Nu este din dragoste şi inimă curată, de aceea nici nu prinde. Deviza credinciosului este: „Să-L cunosc, să-L iubesc şi să-L urmez pe Mântuitorul meu!“.
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)
