de ARHIM. SCRIBAN
În anumite ramuri, nu vedem vrăjmașii unde sunt, dar îi vedem și-i hărțuim pe cei care nu sunt.
În tara noastră, răsărit un preot, care a dat la iveală un așezământ de o frumoasă noutate. E preotul Iosif Trifa de peste munţi, care a înființat o tabără de viețuire şi de lucrare creştinească, zisă Oastea Domnului.
Ținta cea dintâi a acestei noi închegări a fost de a stârpi beția. Deoarece beția însă nu se poate desființa prin mijloace obișnuite, pecum sfaturi, sperieturi medicale, ci numai prin fiorii credinței, preotul Trifa și-a luat calea aceasta.
Azi aşezământul său trăiește de 10 ani și a avut un spor negândit. El este şi o dovadă despre puterea de viață din sânul Bisericii noastre, că ea a fost în stare să influenţeze mii de oameni din grosul norodului (are 60.000 de membri) pentru treburile credinței.
Pe fiecare săptămână, vezi cum alte si alte suflete se încălzesc şi se îndrumă spre o viață nouă, prin această vestire a credinței. Ziarele acestui aşezământ, căci are două foi: Lumina Satelor și Oastea Domnului, pe fiecare săptămână vestesc astfel de fapte.
Acum ce să vezi? În loc să te aștepţi ca preotii să sară de bucurie că în sânul Bisericii lor a răsărit o astfel de putere; că miilor de oameni li se luminează minţile şi inimile; că ei sunt o biciuitoare dovadă împotriva balelor argetoianiste despre puterea credinţei şi că Biserica este aducătoare de sănătate și de îndreptare a sufletelor, nu de superstiții, cum spun băloșii, -o mulțime de preoți s-au năpustit asupra acestei Oştii a Domnului, că ar fi o buruiană otrăvită în sânul Bisericii noastre, că ea este năvălirea protestantismului peste noi, că este înstrăinarea noastră de la vechile datini ale Bisericii, că părtaşii Oştii Domnului au o călcătură care nu mai este cea cu care sunt deprinşi preoţii noştri.
Și e adevărat. Oamenii aceştia îndreptați cu mintea și cu inima, nu mai beau, nu mai flecăresc degeaba, nu dau bani pe buruiană de afumat mustățile, nu mai umblă prin adunări unde se pierde vremea și se pun la cale netrebnicii; dar, în schimb, au prins alte gusturi: le place să stea de vorbă despre lucruri duhovnicești, descoase pe câte un preot, când îl prind, despre tot ce li se năzăreşte în treburi de credință, citesc şi nu mai seamănă deloc cu lumea obişnuită a sătenilor şi mahalagiilor noştri.
Dacă aceia sunt cum sunt: cu sudălmi în gură, cu umblete la cârciumi, cu vremea măcinată fără nici un folos,- nu se miră nimenea fiindcă de multă vreme îi vedem aşa. S-au deprins ochii noştri cu ei şi ni se pare că aşa e firesc să fie.
Dacă însă creştinii din Oastea Domnului sunt o arătare nouă, prin purtarea lor, dacă ei sunt mult mai doritori ca alții să ştie despre lucrurile credinței, să ia parte la lucrările duhovniceşti, – mirare până peste o poștă, că așa ceva nu s-a mai văzut, nu trebuie să fie.
Aceasta este filosofia omului de rând… ce nu s-a mai văzut, nu poate fi de ispravă. Şi deoarece noi cele nemaivăzute le descoperim la străini, gata vorba că și preotul Trifa trebuie să fi luat acestea de la străini. Trebuie să le fi cules de la protestanți.
Prin urmare afară cu el! Să rămânem la bețiile noastre, la flecărelile noastre, la bătăile dintre bărbat şi nevastă, la toată înstrăinarea omului de Biserică, fiindcă acestea au fost, le ştim, sunt ale noastre, şi dacă sunt ale noastre, fac parte din zestrea noastră, trebuie să trăim cu ele!
Deși nu se spune cu cuvintele acestea, dar aceasta este încheierea practică a stârnirii împotriva părintelui Trifa. Nimeni nu se tulbură de păcatele care sfărâmă viața satelor și spurcă mahalalele noastre; nimeni nu aruncă ochii mai ațintiți la ştirile despre derbedeii care în fiecare noapte dau cu cuțitele prin mahalale; dar strigarea de săriți hoții! se aude împotriva părintelui Trifa!
Cât e de leneș omul și nu se dă să se scoale la treabă, ajunge însă foarte harnic, când sare la bătaie că de ce-l chemi la treabă.
Fapta părintelui Trifa e o sculare la treabă. E mai cu seamă o sculare supărătoare, fiindcă înșiși oamenii satului și mahalalei îți stau în ochi ca un ghimpe și nu te lasă să te trândăvești.
Se găsește hoitul, se găsește scos din tabieturile lui…
Dar de unde, măi cutare, mai ieși Trifa ăsta, să ne tulbure somnul de după- amiază și mistuiala de peste noapte, ia hai și i-om da peste cap! Ce? N-a mai mers Biserica și fără el? Să nu putem acum trăi de răul lui?
Astea sunt mârâielile care scapă printre dinți și care ar vrea să veșnicească în Biserică împărăția căscatului.
Și se petrece atunci lucrul cel mai ciudat: nu este atâta strigare și hărmălaie în biserica noastră împotriva păgânismelor, care spurcă viața națională, câtă este împotriva lui Trifa. Nu a fost și nu este, în foile noastre bisericești, atâta spumegare împotriva lui Argetoianu, câtă a fost și este împotriva lui Trifa!
Și fiindcă în chip cuminte nu ai ce spune împotriva lui Trifa, care lucrează cu metode duhovnicești, se revarsă acum împotriva lui numai tâmpenii. Pe cele din urmă le citesc în scrisul unui păr. Mirică, din Pucioasa – Glodeni, care știți ce găsește că e erezie din partea Oștii Domnului? Că un ostaș a spus preotului din sat : Părinte, hai și să fii cu noi, adică să intri cu noi în Oastea Domnului!
Știți cum judecă potrivnicul?…Deoarece acesta mă poftea la ceva, urmează că între el și acel preot era o deosebire.
Apoi chiar o potrivi, Sfântă lumină a satelor!
Va să zică, dacă eu te-aș pofti: hai să fii și d-ta cu ceata celor de la ,, Calendarul” sau cu cei din societatea ,,Viitorul” a domnului Boroianu, înseamnă că mă poftești la altceva decât la cele bisericești… Dacă eu sunt în Societatea Ortodoxă, înseamnă că sunt la altceva decât la însăși lucrarea Bisericii!
Măi, măi, măi, da cu cap mai este combătută Oastea Domnului!
Ci ea își urmează drumul ei și dă în nasul vrăjmașilor cu munca ei.
Puturoșii ce scot din lenea lor? Bârfeală și născocire de vrăjmași din stele.
Arhim. Scriban
Articol din ,, Calendarul”, anul II, nr.308, 1 martie 1933
