Noi avem această sfântă datorie, pentru că de-acolo ne putem inspira neîncetat. Pilda înaintaşilor noştri poate fi pentru noi mijloc de învăţătură, mijloc de putere, mijloc de biruință.
De aceea, întorcându-ne mereu privirile spre înaintaşii noştri care au fost oameni mari de credință, de răbdare, de sfințenie, de evlavie, de stăruință, de înfrânare, să ducem în mijlocul societăţii în care suntem noi o viață la fel de sfântă şi evlavioasă, pentru împlinirea voii lui Dumnezeu.
Aceasta este datoria noastră. Înaintaşii noştri şi urmaşii noştri ne poruncesc să trăim cu vrednicie orice clipă din viața pe care o avem de la Dumnezeu. (…)
Şi noi facem parte dintr-un lanţ de aur minunat. În mijlocul poporului nostru au fost oameni de credinţă şi de putere, şi de îndrăzneală sfântă şi mare… Dacă Dumnezeu a făcut să ajungă până astăzi ființa poporului nostru, a fost pentru că de la început poporul nostru s-a născut odată cu credinţa şi în mijlocul lui au fost bărbați ai credinței, oameni de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Ei au luptat să păstreze ființa neamului nostru şi credința părinților noştri în care Dumnezeu acum ne-a rânduit nouă o lucrare deosebită, prin care să ne trezim, să ne împrospătăm, să ne îmbărbătăm inimile și să putem urma astfel credința înaintaşilor noştri cu o vigoare, cu o putere, cu o îndrăzneală şi mai sporită. Pentru că facem parte dintr-un lanț de aur, din firul lung al unor înaintaşi ai credinței care s-au jertfit până astăzi. Tot pământul țării noastre este presărat de mănăstiri, de troițe, de cruci, de paraclise şi de tot felul de semne ale credinței înaintaşilor noştri.
(…) Nouă ni se cere acum ca, pe lângă semnele acestea minunate ale credinței înaintaşilor noştri, să aducem puterea de trăire, avântul înflăcărat al unei iubiri nemărginite față de Hristos, Care ne-a răscumpărat şi Care ne-a păstrat această limbă în care să putem citi şi mărturisi, şi împărtăşi cuvintele frumoase ale sfintei Evanghelii. El ne-a lăsat această limbă şi acest popor în mijlocul căruia avem frați, avem surori. Din mijlocul poporului acestuia a fost mama noastră, tatăl nostru, frații noştri. Sufletele cele mai iubite şi mai scumpe pe care le-am avut pe pământ din mijlocul acestui popor sunt.
În limba acestui popor am citit Cuvântul lui Dumnezeu şi în limba aceasta am cântat cântările Domnului spre slava Sa şi ne bucurăm acum, înmulțind în limba aceasta rugăciunile inimii noastre, desfătarea sufletului nostru, spre slava Lui cea sfântă şi spre bucuria sufletelor noastre.
De aceea trebuie să ținem la aceste lucruri şi să facem ca ele să capete tot mai mult preţ şi frumusețe prin trăirea noastră, prin umblarea noastră, prin viața noastră de fiecare zi, prin neprihănirea, prin sfințenia, prin hărnicia, prin ascultarea de care trebuie să dăm dovadă fiecare dintre noi. Că aceasta este porunca Domnului Hristos. (…)
Prin purtarea noastră, să facem cinste Evangheliei în care credem, cinste Numelui Sfânt al Domnului pe care-l iubim şi pe care-l cântăm, cinste Bisericii în care ne-am născut şi în care trebuie să fim statornici şi credincioşi, mădulare sănătoase şi curate. Cinste poporului nostru în mijlocul căruia Dumnezeu S-a îndurat să ne naştem.
Aceasta ne învață pe noi Hristos. Și numai în măsura în care ne dăm silințele să ajungem să împlinim cu fapta aceste lucruri, suntem într-adevăr vrednici de Numele Său şi ne facem într- adevăr vrednici datoria noastră. (p. 9-14)
Fratele Traian Dorz- Strângeți fărâmiturile, vol. 6, pag 396-397
