„Și a doua zi, foarte de dimineaţă, sculându-Se, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo.” (Marcu 1, 35)
În Cartea Sfântă sunt multe îndemnuri folositoare pentru noi. Una dintre condiţiile care ni se cer nouă pentru întărirea şi ajutorarea noastră de a străbate pustia lumii este să citim Biblia. Este să citim Cuvântul lui Dumnezeu, să citim Cartea Sfântă, căci în ea aflăm nu numai lumina de ce să ne ferim, ci şi ce să facem. De asemenea, nu numai hrana, ca să ne întărim cu ea, ci şi mustrarea şi îndemnul, şi sfătuirea, şi tot ce avem nevoie ca să ne putem duce viaţa noastră duhovnicească până la capăt.
Dar avem apoi rugăciunea, în puterea căreia noi putem cere şi noi putem primi tot ajutorul lui Dumnezeu. Ne putem feri pe noi şi putem feri pe prieteni şi pe rudele noastre, pe cunoscuţii şi iubiţii noştri din familia noastră, căci mare este puterea rugăciunii şi Domnul a spus în Cuvântul Său că, dacă este cineva bolnav şi cineva se roagă puternic şi stăruitor pentru el, omul acela va fi vindecat; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.
Pentru că este scris: „Totul este cu putinţă celui ce crede şi se roagă”. (…)
Noi stăm în faţa Cuvântului lui Dumnezeu de cele mai multe ori foarte comozi, foarte lumesc îmbrăcaţi sau pieptănaţi şi aşezaţi.
Şi Domnul Iisus a stat pentru noi pe Cruce, cu spini, în cuie, bătut, chinuit, atâtea ceasuri… Atunci cum s-ar cuveni să stăm noi în faţa Lui când El este în mijlocul nostru?
Şi noi stăm oricum înaintea lui Dumnezeu. Am văzut şi la adunările de rugăciune unii rezemaţi pe un scaun, alţii rezemaţi pe o masă, alţii întinşi peste pat. Unii, în starea aceasta foarte comodă, începeau să sforăie.
În faţa lui Dumnezeu şi la rugăciune, în loc să cauţi şi să stai cu toată evlavia pe amândoi genunchii, smerit şi recunoscător faţă de Dumnezeu, cauţi şi atunci, în acele puţine clipe de rugăciune, să te aşezi cu trupul în cea mai comodă stare, ca nu cumva trupul tău să aibă de întâmpinat o cât de puţină jertfă şi suferinţă pentru rugăciunea ta.
Când sufletul este în primejdie să se piardă şi Domnul este în faţa ta, nu-i totuna cum ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu chiar şi trupeşte. Şi nu-i totuna cum ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu oriunde am fi. Poate că unii se înfăţişează cât mai smerit şi evlavios unde se simt priviţi şi urmăriţi de ochi mulţi. Dar noi întotdeauna suntem în faţa lui Dumnezeu, chiar şi atunci când suntem singuri în odăiţa noastră şi îngenunchem. Nici atunci n-avem voie să stăm oricum înaintea lui Dumnezeu, pentru că El este Împăratul şi Dumnezeul nostru, Căruia noi trebuie să ne închinăm cu recunoştinţă vie şi să-I aducem închinarea cea mai evlavioasă, ascultarea cea mai evlavioasă, umblarea cea mai evlavioasă – cu viaţa şi cu fapta – a recunoştinţei noastre şi a ascultării noastre.
Din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Săucani – octombrie 1980
Despre anunțul planului de citire al Bibliei în anul 2023:
