Mai bine este să te încrezi în Domnul de o mie de ori, decât să te încrezi în om o singură dată!
Mai bine este să-ţi cauţi adăpost în Domnul, să te bizui pe El şi să te alipeşti de El în cele mai grele locuri şi în cele mai primejduite stări,
decât să te alipeşti de oameni în cele mai uşoare şi liniştite.
Căci de la Dumnezeu vei merge totdeauna mângâiat, ajutat, păzit şi mulţumit,
dar de la om te vei întoarce dezgustat şi mâhnit, de cele mai multe ori!
La Dumnezeu vei afla totdeauna nespus mai mult decât te aşteptai,
dar la om, la oricare om, nespus mai puţin.
O suflete al meu, orice om este ca o nimica!
Nu numai promisiunile lui sau sprijinul pe care ţi l-ar putea da el,
sau lauda, sau banii lui,
sau decoraţiile şi gloria sa, a oricărui om, sunt o nimica,
– ci, chiar el însuşi, oricine ar fi el,
tot ca o nimica este.
Priveşte ce s-a ales de mai-marii lumii de acum câţiva ani,
dar de acei de acum câteva zeci sau sute de ani!
Ce s-a ales de tot ce au promis şi au dat împăraţii lumii acelora care s-au încrezut în cuvintele lor!
Ce s-a ales de acei care i-au urmat şi s-au bizuit pe ei?
Nimic! Toţi s-au dus şi s-au pierdut ca o nimica. Iată ce este omul, oricare om!
Ca să nu ajungi ca aceia, nu te bizui niciodată pe om,
pe nici un om!
Nu te aprinde pentru el şi nu-ţi robi sufletul tău plăcerilor lui.
Pentru nici una din promisiunile oamenilor nu-ţi pune inima, fie că şi le pot ţinea ei, fie că nu.
Căci, dacă te robeşti omului şi te pui în slujba planurilor sale, el te va încărca fără milă şi te va folosi fără cruţare.
Îţi va arăta grijă şi interes, până ce se va putea adăposti la umbra ta şi se va putea odihni pe spatele tale,
dar, îndată ce nu vei mai putea să-l porţi şi nu vei mai putea fi bun de jug, va căuta să te înlăture, uitând tot ce i-ai făcut când puteai.
Dar, suflete al meu, predă-te Domnului, cu toată fiinţa ta şi cu toate darurile tale!
Slujeşte-L şi robeşte-te Lui pe totdeauna, căci nu numai că vei fi cel mai slobod şi cel mai răsplătit în veşnicie, dar fericirea ta va fi nespus de strălucită chiar începând de azi şi din viaţa aceasta!
Bucuria ta va începe chiar din suferinţă
şi slava ta, chiar din mijlocul ocării pentru Numele Lui (Evrei 11, 26; 1 Petru 4, 14).
Suflete al meu, ia seama la ce zice Domnul: «Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!
Căci acela va fi ca un nenorocit în pustie şi nu va vedea venind fericirea niciodată. Ci locuieşte ca în locuri arse de pustiu, ca într-un pământ sărat şi fără locuitori…
Dar binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este în El!
Căci acesta este ca un pom sădit lângă ape şi care îşi întinde rădăcinile spre râu.
Nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde.
În anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă roadă…» (Ier. 17, 5-8).
O, suflete al meu, alege binecuvântarea, alegând pe Domnul
– şi fugi de blestem, ferindu-te de om!
Binecuvântat să fie Numele Tău, Dumnezeul şi Domnul nostru,
Care ne binecuvântezi cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos Iisus!…
Tu, Care ne-ai ales, după ce ne-ai înfiat prin Jertfa cea răscumpărătoare a Crucii Lui, ajută-ne să-Ţi fim robi şi slujitori, spre lauda slavei harului Tău,
pe care ni l-ai dat în numele Preaiubitului Tău şi al nostru, Iisus Hristos.
Din toată inima ne-am predat Ţie ca să-Ţi slujim, pentru că în Tine, Doamne, ne încredem nemărginit şi pe Cuvântul Tău cel Adevărat ne-am bizuit deplin.
Nu ne lăsa, Doamne, să ne despărţim niciodată de Tine,
căci robia Ta este adevărata slobozenie şi viaţa predată Ţie este cea mai fericit trăită.
Ai milă, Doamne, de toate acele nefericite suflete care au ajuns în robia oamenilor,
care îşi caută bucuria şi slava de la om
şi care se bizuiesc pe puterea omenească, înşelătoare şi deşartă.
Fă-i, Doamne, să vadă zădărnicia lucrurilor lumeşti şi amăgirea slavei pământeşti, mai înainte de a fi pierduţi de nebunia acestora.
Ci să Te caute pe Tine, Doamne, părăsindu-le pe toate,
spre a fi cu adevărat fericiţi.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Cei care sapă fântâni găsesc apă cu atât mai bună cu cât sapă mai adânc. Aşa-i şi cu fântâna Sfintei Scripturi! Cine vrea să-i dezgroape şi să-i cerceteze izvoarele cereşti prin scumpa rugăciune va găsi şuvoiul de har al Duhului Sfânt şi-l va simţi.»
Sf. Vasile cel Mare
*
«Mulţi încep bine, dar puţini sfârşesc aşa!… Domnul nu vrea numai începutul unei vieţi bune, ci şi sfârşitul. Sfârşitul e acela care va primi cununa!»
Fericitul Ieronim
*
Cei care-au ajuns la Domnul
şi-L cunosc pe El deplin
se împărtăşesc din toată Taina Harului Divin
şi-mpreună cu El gustă încă de pe-acest pământ,
ca arvună-a Veşniciei,
stări cum numa-n ceruri sunt.
