Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home 19 noiembrie – Psalmul 131, v. 2: … după lucruri prea mari

19 noiembrie – Psalmul 131, v. 2: … după lucruri prea mari

19 noiembrie – Psalmul 131, v. 2: … după lucruri prea mari

Una dintre cele mai frumoase trăsături ale firii duhovniceşti este smerenia.

În smerenie nu este numai înfăţişarea blândă a feţei.

Nici numai renunţarea înfrânării.

Nici numai vorba domoală sau locul de pe scaunul cel mai din urmă.

Ci în smerenie este, mai ales, acea înţelepciune curată şi paşnică,

blândă şi uşor de înduplecat,

plină de milă şi de roade bune,

nefăţarnică şi nepărtinitoare (Iac. 3, 17),

care totdeauna păstrează măsura frumoasă a bunei-cuviinţe.

Ea nu trece niciodată peste marginile priceperii sale. Sau ale meritelor sale. Sau ale poziţiei sale.

Va avea totdeauna conştiinţa stării sale modeste şi din această stare va gândi, va vorbi şi va lucra, atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de oameni.

Atât faţă de cine îl cunoaşte, cât şi acolo unde este necunoscut.

 

Un om smerit cu adevărat nu se va împodobi niciodată cu lucruri care nu sunt ale lui,

nici nu va lua ideile altuia, ca să şi le dea drept ale sale.

Nici nu va fura sufletele strânse de alţii, spre a-şi face din ele şi de la ele un folos şi o laudă.

Nici nu va umbla mereu să pară ceea ce nu-i

şi să lase altora păreri mai înalte despre el, de cât este şi de cât merită.

Nici nu va ţine neapărat cu îndârjită încăpăţânare la părerile sale în mijlocul fraţilor lui,

dispreţuindu-i pe toţi ceilalţi

şi considerându-se pe sine singurul înţelept. Iar părerea lui, singurul adevăr.

Nu va lupta cu orice preţ să ajungă în locul unde nu merită nici prin munca sa,

nici prin trecutul său,

nici prin pregătirea sa duhovnicească

şi nici, mai ales, prin caracterul său.

 

Ci va avea totdeauna o echilibrată şi cuviincioasă părere despre sine,

despre posibilităţile, despre meritele şi despre orizonturile sale.

Iar această cunoaştere sinceră nu-l va duce niciodată în încurcături din care să nu mai ştie ieşi nici el – şi nici să mai ştie scoate pe alţii.

Din cauza unor astfel de oameni nechibzuiţi şi neînţelepţi a avut de suferit de multe ori Biserica lui Dumnezeu. Şi a avut multe şi mari pagube şi nenorociri Lucrarea Domnului Iisus.

Astfel de oameni nepregătiţi duhovniceşte, nesmeriţi şi neînţelepţi,

folosind în Lucrarea Domnului mijloace satanice,

au ajuns de multe ori în fruntea unui număr mai mic sau mai mare de suflete.

Apoi, mânaţi de ambiţie, de trufie, de lăcomie şi de alte patimi trupeşti, aceştia,

dând din mâini, din picioare şi din gură,

au reuşit să pătrundă tot mai spre vârf.

Şi-au luat aere de conducători, iar pe cei care meritau cu adevărat să fie îi săpau cu orice prilej şi cu orice mijloace,

spre a-i înlătura.

Din numărul acestora au fost Imeneu, Filet, Alexandru, Diotref, Arie şi alţii la fel de tulburători şi dezbinători,

făcătorii tuturor rupturilor, ai sectelor şi ai partidelor.

Căci tot ce se ridică nu împotriva păcatului, ci pentru uzurparea învăţăturii şi autorităţii rânduite şi statornicite de Dumnezeu (Rom. 13, 1; 1 Cor. 12, 28),

este pornit numai din duhul trufiei şi din nechibzuinţa acelora care nu-L au, nici nu-L urmează pe Hristos şi n-au în ei gândul care era în El (Filip. 2, 5-11).

O, de s-ar feri bietele suflete neştiutoare de conducerea lor!

Dacă ar cerceta bieţii fraţi mai cu grijă duhurile celor care-i învaţă aşa şi, mai ales, ce urmăresc ei prin aceasta,

de multe rele ar scăpa Lucrarea Domnului Iisus!

 

Preabunule Doamne,

Te rugăm, ai milă de noi şi ne izbăveşte de păcatul nechibzuinţei.

Nu ne lăsa, Doamne Iisuse, călăuziţi de gândul nebunesc al trufiei, ci de gândul smerit al înţelepciunii,

pentru a nu avea niciodată o inimă îngâmfată şi nişte priviri trufaşe,

nici să nu ne îndeletnicim cu lucruri prea mari pentru priceperea noastră,

prea înalte pentru starea noastră,

prea nemeritate pentru pregătirea noastră în Evanghelie, ca să nu ajungem nişte robi ai diavolului şi nişte unelte ale lui.

Ca să nu ajungem la nenorocirea noastră şi să nu mai nenorocim şi pe alţii.

Ci ajută-ne, Doamne Iisuse, să fim călăuziţi de buna-cuviinţă a înţelepciunii în tot ce facem şi urmărim noi,

pentru a putea cunoaşte şi pe cei care nu fac şi nu urmăresc ceea ce este folositor şi plăcut înaintea Ta.

Scapă, Doamne, Lucrarea Ta de toţi cei care vor fi robiţi de lăcomia slavei lumeşti şi nu lăsa pe nici un rob al Tău să urmeze pe un astfel de orb.

Amin.

 

*

*   *

 

Cuvinte înţelepte:

 

«Iisus Mântuitorul – Care S-a smerit pe Sine până la moarte de Cruce – rămâne pilda desăvârşită de smerenie pentru toate vremile şi pentru toţi oamenii. Oricine păşeşte cu adevărat pe urmele Domnului câştigă şi virtutea smereniei. Oricine intră cu adevărat în şcoala Golgotei trăieşte o viaţă de neîncetată smerenie.»

 

Preot Iosif Trifa

 

*

 

Eşti curat numai atâta câtă vreme eşti smerit;

când smerenia-ai pierdut-o, eşti un trufaş osândit

şi eşti frate câtă vreme poţi fi sincer şi curat;

dacă pierzi sinceritatea, eşti un iudă blestemat!

 

 

Cântarea Psalmului 131

 

O cântare a treptelor. Un psalm al lui David.

 

  1. Doamne, n-am în mine

inimă-ngâmfată,

nici priviri trufaşe

eu n-am niciodată,

Tu ştii, Doamne, că de-acestea eu n-am niciodată,

 

Nu m-apuc de lucruri

ce nu se cuvine,

care sunt prea nalte,

prea mari pentru mine,

Tu ştii că eu nu caut, Doamne, ce nu-i pentru mine.

 

  1. Sufletul meu, Doamne,

pururi liniştit e

ca un prunc la sânul

mamei lui iubite,

ca-nţărcatul prunc la sânul mamei lui iubite.

 

  1. Israele,-ntreaga

ta nădejde vie

pune-o numa-n Domnul

de-azi până-n vecie,

tare-n Domnul s-ai nădejdea până-n veşnicie!

error

Author: Gradinaru Dragos

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!