Când un suflet credincios ajunge în vreun necaz, el totdeauna trebuie sã se cerceteze bine și îndeaproape pe sine însuși,
atunci va afla cu siguranțã și din ce cauzã a ajuns cum a ajuns.
Va recunoaște totdeauna motivul pentru care sufere,
va afla vina pe care trebuie s-o ispãșeascã,
ãșiva da sigur sama de pãcatul pentru care a fost lovit de cãtre Dumnezeu.
Dacã nici un fir de pãr de pe capul nostru nu cade fãrã știrea lui Dumnezeu (Mat. 10, 29-30),
atunci desigur cã cu atât mai mult nu ni se întâmplã fãrã știrea SA necazurile cele maimari.
Dacã fãrã știrea Domnului nu cade nici mãcar o vrãbiuțã din aer (Luca 12, 6),
cu atât mai mult este cu neputințã ca un întreg popor al Lui,
o întreagã lucrare a Sa,
sã fie lãsatã fãrã nici un motiv în robia și în apãsarea unui vrãjmaș al Sãu.
Când un suflet credincios ajunge sã fie parcã lepãdat de tot de cãtre Dumnezeu
și lãsat pradã necazurilor
sau vrãjmașilor Lui,
cel mai înîelept lucru din partea acestuia este atunci ca sã se cerceteze pe sine însuși cu toatã stãruința și nepãrtinirea (2 Cor. 13, 5).
Ca sã afle și sã vadã pentru ce a fost lepãdat de Dumnezeu astfel.
Din pricina cãrui lucru sau gând sau dorințã a inimii lui a venit peste el lepãdarea lui Dumnezeu.
Cãci nici o întâmplare nu vine întâmplãtor, adicã fãrã nici un scop anumit,
și nici o mustrare din partea lui Dumnezeu nu este fãrã motiv.
Când sufletul este sincer
și când cercetarea este amãnunțitã,
nu se poate sã nu se afle pentru ce este lepãdat
și pentru ce nu i se ascultã rugãciunea.
Dar și mai mult decât cu un suflet singur,
când lepãdarea Domnului se întâmplã cu un popor întreg,
cu o întreagã lucrare a lui Dumnezeu,
motivul pentru care a fost trimisã asupra credincioșilor Sãi strâmtorarea și încercarea, trebuie sã fie cu atât mai întemeiat
și cu atât mai ușor de aflat.
Și precum, pentru necazul omului, mintea sa trebuie sã se frãmânte ca sã-i afle motivul nenorocirii,
tot așa pentru necazul unui popor al Domnului, trebuie sã se frãmânte și sã se cerceteze acei care sunt mintea lucrãrii,
gândirea ei, adicã îndrumãtorii.
Cãci precum un om cade în nenorocire din cauza neatenției minții sale și toate mãdularele sale suferã din pricinã cã mintea lui n-a fost treazã la timp și n-a fost în locul ei —
tot astfel și mãdularele lucrãrii Domnului suferã de cele mai multe ori din pricina pãcatelor îndrumãtorilor sãi.
Dacã atunci când vine încercarea, fiecare îndrumãtor se cerceteazã pe sine adânc și nepãrtinitor,
ușor vor gãsi partea lor de vinã pentru nenorocirea lucrãrii întregi.
Când toți acești îndrumãtori,
împreunã și cu sinceritate,
se vor cerceta pe ei și între ei,
ușor vor putea afla cauzele pentru care Domnul a pedepsit și oprit întreagã lucrarea.
Abia atunci vor descoperi cât de adânc sunt vinovați
și cât de adânc trebuie sã se pocãiascã spre a se face iarãși vrednici de iertarea, de iubirea și de ajutorarea lui Hristos,
pe Care L-au îndurerat prin pãcatele și prin neascultarea lor.
O Doamne, Marele nostru Dumnezeu și Stãpân,
Te rugãm ai milã de noitotdeauna când,
prin înșelãciunea pãcatului,
vom uita datoria noastrã de a asculta cu smerenie voia Ta
și de a ne purta cu fricã și sfințenie în tot timpul lucrului cu Tine și pentru Tne,
fãcându-ne vrednici astfel sã vinã peste noi pedeapsa Ta.
Trezește-ne atunci degrabã, Doamne, și deplin
mintea noastrã, ca sã ne arate vina,
și trezește-ne inima, ca sã îndreptãm.
Te rugãm și mai mult încã,
atunci când din vina mai-marilor noștri vei ajunge sã ne lepezi și sã ne dai în mâinile vrãjmașilor noștri…
Trezește atunci puternic conștiința rãspunderii și a vinei lor în toți îndrumãtorii poporului Tãu, Doamne,
pentru ca fiecare cercetându-se și recunoscându-și vina pentru care au atras mânia Ta cea dreaptã,
sã se îndrepte cu mare pocãințã,
spre a veni din nou vremea de înviorare pentru noi toți (Isaia 60, 18-20).
Amin.
Când un suflet credincios ajunge în vreun necaz, el totdeauna trebuie sã se cerceteze bine și îndeaproape pe sine însuși,
atunci va afla cu siguranțã și din ce cauzã a ajuns cum a ajuns.
Va recunoaște totdeauna motivul pentru care sufere,
va afla vina pe care trebuie s-o ispãșeascã,
ãșiva da sigur sama de pãcatul pentru care a fost lovit de cãtre Dumnezeu.
Dacã nici un fir de pãr de pe capul nostru nu cade fãrã știrea lui Dumnezeu (Mat. 10, 29-30),
atunci desigur cã cu atât mai mult nu ni se întâmplã fãrã știrea SA necazurile cele maimari.
Dacã fãrã știrea Domnului nu cade nici mãcar o vrãbiuțã din aer (Luca 12, 6),
cu atât mai mult este cu neputințã ca un întreg popor al Lui,
o întreagã lucrare a Sa,
sã fie lãsatã fãrã nici un motiv în robia și în apãsarea unui vrãjmaș al Sãu.
Când un suflet credincios ajunge sã fie parcã lepãdat de tot de cãtre Dumnezeu
și lãsat pradã necazurilor
sau vrãjmașilor Lui,
cel mai înîelept lucru din partea acestuia este atunci ca sã se cerceteze pe sine însuși cu toatã stãruința și nepãrtinirea (2 Cor. 13, 5).
Ca sã afle și sã vadã pentru ce a fost lepãdat de Dumnezeu astfel.
Din pricina cãrui lucru sau gând sau dorințã a inimii lui a venit peste el lepãdarea lui Dumnezeu.
Cãci nici o întâmplare nu vine întâmplãtor, adicã fãrã nici un scop anumit,
și nici o mustrare din partea lui Dumnezeu nu este fãrã motiv.
Când sufletul este sincer
și când cercetarea este amãnunțitã,
nu se poate sã nu se afle pentru ce este lepãdat
și pentru ce nu i se ascultã rugãciunea.
Dar și mai mult decât cu un suflet singur,
când lepãdarea Domnului se întâmplã cu un popor întreg,
cu o întreagã lucrare a lui Dumnezeu,
motivul pentru care a fost trimisã asupra credincioșilor Sãi strâmtorarea și încercarea, trebuie sã fie cu atât mai întemeiat
și cu atât mai ușor de aflat.
Și precum, pentru necazul omului, mintea sa trebuie sã se frãmânte ca sã-i afle motivul nenorocirii,
tot așa pentru necazul unui popor al Domnului, trebuie sã se frãmânte și sã se cerceteze acei care sunt mintea lucrãrii,
gândirea ei, adicã îndrumãtorii.
Cãci precum un om cade în nenorocire din cauza neatenției minții sale și toate mãdularele sale suferã din pricinã cã mintea lui n-a fost treazã la timp și n-a fost în locul ei —
tot astfel și mãdularele lucrãrii Domnului suferã de cele mai multe ori din pricina pãcatelor îndrumãtorilor sãi.
Dacã atunci când vine încercarea, fiecare îndrumãtor se cerceteazã pe sine adânc și nepãrtinitor,
ușor vor gãsi partea lor de vinã pentru nenorocirea lucrãrii întregi.
Când toți acești îndrumãtori,
împreunã și cu sinceritate,
se vor cerceta pe ei și între ei,
ușor vor putea afla cauzele pentru care Domnul a pedepsit și oprit întreagã lucrarea.
Abia atunci vor descoperi cât de adânc sunt vinovați
și cât de adânc trebuie sã se pocãiascã spre a se face iarãși vrednici de iertarea, de iubirea și de ajutorarea lui Hristos,
pe Care L-au îndurerat prin pãcatele și prin neascultarea lor.
O Doamne, Marele nostru Dumnezeu și Stãpân,
Te rugãm ai milã de noitotdeauna când,
prin înșelãciunea pãcatului,
vom uita datoria noastrã de a asculta cu smerenie voia Ta
și de a ne purta cu fricã și sfințenie în tot timpul lucrului cu Tine și pentru Tne,
fãcându-ne vrednici astfel sã vinã peste noi pedeapsa Ta.
Trezește-ne atunci degrabã, Doamne, și deplin
mintea noastrã, ca sã ne arate vina,
și trezește-ne inima, ca sã îndreptãm.
Te rugãm și mai mult încã,
atunci când din vina mai-marilor noștri vei ajunge sã ne lepezi și sã ne dai în mâinile vrãjmașilor noștri…
Trezește atunci puternic conștiința rãspunderii și a vinei lor în toți îndrumãtorii poporului Tãu, Doamne,
pentru ca fiecare cercetându-se și recunoscându-și vina pentru care au atras mânia Ta cea dreaptã,
sã se îndrepte cu mare pocãințã,
spre a veni din nou vremea de înviorare pentru noi toți (Isaia 60, 18-20).
Amin.
