Un adevărat închinător al Domnului nu poate fi rupt de comunitatea celorlalţi credincioşi, după cum şi un mădular nu poate trăi fără părtăşia cu celelalte mădulare,
împreună cu care alcătuieşte acelaşi trup.
Fiindcă, rupt de adunarea celor credincioşi, el piere,
şi rupt de fraţii săi, el rătăceşte şi se pierde,
şi dezbinat şi neascultător de unitatea Bisericii, orice suflet se duce în moarte şi lepădare (Mat. 18, 17; Rom. 16, 17; 1 Cor. 5, 9-11; 2 Tes. 3, 6; 2 Ioan 10).
Psalmistul spune: Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, dar împreună cu cei drepţi şi în sfatul lor!
Adică în adunarea lor, în părtăşia lor şi în învăţătura lor.
O, ce îndemn înţelept şi frumos este acesta pentru mine şi pentru tine, frate, căci şi noi, niciodată, nu vom putea lăuda în chip vrednic pe Domnul, dacă nu vom avea totdeauna o adâncă şi totală unitate duhovnicească cu fraţii noştri.
Dacă, în loc să căutăm o armonioasă părtăşie cu învăţătura Bisericii noastre
şi o caldă unitate cu duhul frăţietăţii în care ne-am născut, noi ne izolăm de acestea,
atunci nu trebuie să ne amăgim că laudele noastre sunt plăcute lui Dumnezeu.
Fiindcă orice rupere de către fraţi vine din vreun păcat.
Şi orice depărtare de învăţătura dintâi vine dintr-o îngâmfare.
Orice despărţire de fraţii noştri şi de duhul frăţietăţii noastre este o vinovăţie mare
şi vine dintr-o dragoste străină şi neîngăduită… (Gal. 1, 8 şi 4, 17; 2 Cor. 11, 4).
Eu cred că se înşală amar acel credincios care, făcând, cu numele, parte dintr-o frăţietate sfântă, el nu se şi sileşte cu tot dinadinsul să capete deplin acelaşi duh şi acelaşi fel de a simţi în toate privinţele, ca fraţii lui.
Un astfel de credincios ori nu va putea lăuda din toată inima pe Domnul lângă fraţi,
ori fraţii nu-L vor putea lăuda din toată inima pe Domnul lângă el.
Oricât s-ar sili ei să-şi unească duhul cu el, nu vor putea – şi el, oricât s-ar lăuda că nu-i despărţit de ei, ba încă cu cât se va lăuda mai mult, despărţirea va apare tot mai dureroasă la iveală.
Frate, să nu ne înşelăm şi să nu ne minţim,
ci, dacă nu suntem, atunci nici să nu spunem că suntem!
Şi, dacă este deosebire, să nu spunem că nu este,
ci să facem ca într-adevăr să nu fie!
Dacă dorim într-adevăr să-L putem lăuda pe Domnul din toată inima, fără nici o piedică duhovnicească – şi dacă vrem ca Duhul Domnului şi duhul frăţietăţii noastre să se bucure de-plin de starea noastră,
atunci trebuie să îndepărtăm cu adevărat din noi ceea ce întristează acest duh.
Numai aşa vom putea sta în unitatea fraţilor şi în părtăşie cu sfatul drepţilor.
Şi numai aşa să şi stăm între ei, spre a le fi bucurie – şi nu întristare.
Căci altfel, dacă stăm în mijlocul lor numai să-i împiedicăm şi să-i tulburăm, numai ca să-i necăjim şi să-i întristăm neîncetat,
odată va veni peste noi pedeapsa pe care o merităm pentru tot ce facem.
Şi, cu cât va veni mai târziu, cu atât va fi mai grea (2 Tes. 1, 6).
Domnul să Se îndure să ne trezească şi să ne îndrepte, ca să fim cu adevărat cum vrea El!
Preabunule Doamne Iisuse,
Tu eşti Capul Trupului şi al Bisericii Tale,
Tu eşti Îndrumătorul fiecărui mădular din ea, prin Duhul Sfânt,
Tu să fii binecuvântat pentru toată bucuria pe care o dai adunării Tale
şi pentru toată înţelegerea pe care o dai sfatului drepţilor Tăi!
Căci nu este o mai mare bucurie, nici un mai mare spor pentru Biserica şi Evanghelia Ta ca atunci când toţi ai Tăi sunt o inimă şi un gând (Fapte 4, 32).
Când în mijlocul adunării şi al sfatului lor nu este nici unul deosebit,
nici unul cu păreri diferite,
nici unul lipsit de înţelepciunea de Sus, care este curată, paşnică, blândă şi uşor de înduplecat,
nici unul care să rămână îndărătnic, ci fiecare se supune fraţilor (Evrei 13, 17),
după porunca Ta şi după exemplul Tău,
chiar dacă ar fi cel mai mare dintre ei! (Ioan 13, 14-17).
O Doamne Iisuse,
ai milă de adunarea Ta şi de sfatul ei când, din pricina unei neascultări şi a unor neascultători, în mijlocul ei arde o rană şi fumegă un tăciune, întristând şi tulburând neîncetat.
Ai milă de timpul lor
şi de ostenelile lor,
şi de lacrimile lor,
şi de pagubele lor,
şi de tot necazul pe care îl au ani îndelungaţi din pricina tulburărilor şi a dezbinătorilor!
Ai milă mai ales de acei fraţi răi, când va veni vremea să plătească ei toate câte le-a pierdut Lucrarea Ta din pricina lor.
Amin.
*
* *
«Împărăţia lui Dumnezeu, pe pământ, e acolo unde domneşte şi stăpâneşte voinţa lui Dumnezeu, şi oamenii trăiesc în supunere şi ascultare de Dumnezeu, adică în dragoste, în pace…, ca nişte fii ai lui Dumnezeu şi fraţi între olaltă… Dar această Împărăţie nu poate sosi decât atunci când fiecare creştin o primeşte mai întâi în inima lui, adică numai când lasă omul pe Domnul să Se facă Împărat, Stăpân şi Poruncitor în inima lui, când omul se supune întru toate voinţei lui Dumnezeu şi trăieşte în ascultare de El.»
Preot Iosif Trifa
*
Dacă n-asculţi când te mustră fraţii tăi, puţini sau mulţi,
de Scriptură nu ţii seama şi pe Domnul nu-L asculţi!