Nu este o stare de o mai înaltă cinste, nici de o mai deplină ascultare faţă de Dumnezeu decât starea de rob al Lui.
La această desăvârşită şi cerească stare foarte puţine suflete au putut ajunge pe pământ.
Fii ai lui Dumnezeu suntem, de drept, cu toţii, câţi nu ne-am cufundat chiar de tot în necredinţă şi în ticăloşie, ca să devenim, printr-o stare de vrăjmăşie contra lui Dumnezeu, fii ai diavolului (Ioan 8, 44; Mat. 13, 38; Fapte 13, 10; 1 Ioan 3, 10),
sau fii ai veacului acestuia (Luca 16, 8),
sau fii ai nopţii şi ai întunericului (1 Tes. 5, 5).
Căci, prin faptul că am fost creaţi de Dumnezeu spre slava şi ascultarea Lui, prin acest fapt avem o stare de la care, prin credinţă şi trăire,
noi putem ajunge fii ai lui Dumnezeu nu numai de drept, ci şi de fapt.
Cuvântul: «… dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul SĂ SE FACĂ fii ai lui Dumnezeu»… (Ioan 1, 12), înseamnă că mulţi au dreptul să se facă, dar numai puţini se fac.
Căci Domnul Iisus Hristos la toţi a venit ca Mântuitor,
dar puţini L-au primit (Fapte 3, 26 şi 13, 46).
Fiindcă mulţi se cheamă, dar puţini se aleg! Şi chiar dintre cei puţini care se aleg să creadă în Domnul, sunt încă şi mai puţini acei în care El Se poate încrede (Ioan 2, 23-24).
Dintre cei rari, care, prin primirea Domnului, se fac copii ai lui Dumnezeu, sunt încă şi mai rari acei care, printr-o desăvârşită predare şi ascultare de Dumnezeu, să ajungă la starea de robi ai Lui.
Căci rob este numai acela care a renunţat total la libertatea şi iniţiativa firii sale, supunându-şi-le total Stăpânului său.
Rob este numai acela care s-a vândut pe veci şi fără nici o rezervă Aceluia Care l-a răscumpărat de la pierzare, cu preţul cel nespus de mare al Sângelui Său,
chiar pentru a-l scăpa de la o osândă nespus de mare (Fapte 20, 28; 1 Cor. 7, 23; Gal. 3, 13; Evrei 9, 12; 1 Petru 1, 18-19; Apoc. 5, 9).
Rob este numai acela care nu mai are nici o altă plăcere decât a face voia Stăpânului său.
Care nu mai are nici o dorinţă
şi nici un interes,
şi nici un gând al lui personal,
ci este total şi totdeauna purtat şi stăpânit de dorinţa, de interesul şi de gândul lui Hristos (Filip. 2, 5-7).
După cum şi Omul-Iisus Hristos S-a făcut deplin Robul Tatălui (Isaia 42, 1; 52, 13-15; 53, 11; Mat. 12, 18, 21).
El n-a făcut voia Sa, ci a Tatălui (Ioan 6, 38).
N-a spus cuvintele Sale, ci pe ale Lui (Ioan 12, 49).
După pilda Dumnezeului şi Învăţătorului nostru Iisus Hristos, după felul cum a trăit Iisus au trăit şi urmaşii Săi, Sfinţii Apostoli, rânduiţi de Dumnezeu Bisericii Lui (1 Cor. 12, 28).
Fiind predaţi în totul lui Dumnezeu, robi ai Lui, ei s-au făcut apoi de bunăvoie şi robi ai lui Hristos, pentru ca El să-Şi poată face deplin voia Sa prin ei.
Aşa a fost Petru, rob şi apostol al lui Iisus Hristos (2 Petru 1, 1).
Aşa a fost robul Său, Ioan, care nici măcar nu-şi spune apostol (Apoc. 1, 1).
Aşa a fost Iacov (Iac. 1, 1).
Aşa a fost Iuda (Iuda 1).
Aşa a fost Pavel (Rom. 1, 1).
Aşa au fost Timotei, Silvan şi ceilalţi nesfârşit de mulţi care i-au urmat pe ei, purtându-se frumos, după pilda pe care au avut-o în ei (Filip. 3, 17).
Al acestora fel de vieţuire să-l urmăm şi noi, pentru ca şi sfârşitul să ne fie tot aşa! (Evrei 13, 7).
O, frate cititor, la un aşa fel de vieţuire trebuie să râvnim noi a ajunge
şi să ne rugăm să ajungem,
şi să ne nevoim să ajungem cu toţii,
pentru că numai aşa vom avea parte de slava lui Hristos! (Mat. 24, 46-47; Luca 12, 37).
Stăpânul şi Dumnezeul nostru Cel Binecuvântat şi Aşteptat,
slavă Ţie şi închinare veşnică, Iisuse Doamne!
Îţi mulţumim din toată inima pentru că, prin desăvârşita Ta ascultare de Tatăl, Tu Te-ai făcut Răscumpărătorul nostru şi Urzitorul unei mântuiri veşnice, rugându-Te şi mijlocind pentru toţi cei care se apropie de Dumnezeu prin Tine (Evrei 5, 9 şi 7, 25).
Te rugăm, Doamne Iisuse, să ne ierţi că, deşi ne-am bucurat de o mântuire atât de mare şi de un har atât de înalt,
noi totuşi nu le-am preţuit după cum se cuvine
şi nu Ţi-am dăruit deplin toată viaţa şi toată inima noastră, aşa cum Ţi-am făgăduit în clipa legământului nostru,
ca Tu să o stăpâneşti în totul, iar noi să-Ţi fim în totul robii Tăi.
Dar acum dorim să ajungem cu adevărat la această fericită predare în slujba şi ascultarea Ta.
De aceea, Te rugăm, vino şi ne ia deplin în stăpânirea Ta, Doamne Iisuse,
pe totdeauna.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
„Numai acela poate spune că trăieşte în ascultare de Biserică, care trăieşte în ascultare de Dumnezeu şi de poruncile Lui! Dar, în curgerea vremii, şi înţelesul acestei ascultări a tot slăbit şi s-a schimonosit. A fugit şi de aici «Duhul» şi a rămas «litera»… A ajuns şi ascultarea de Biserică să fie dirijată nu de viaţa omului, ci de Matricola Botezaţilor. Până când creştinul e la locul lui în Matricola Botezaţilor şi-i în lista parohială, el e «în ascultare de Biserică», cu toate că, de multe ori, trăieşte în cea mai teribilă neascultare de Dumnezeu. În felul acesta am ajuns să avem creştini «ascultători de Biserică», care colindă cârciumile şi trăiesc în toate fărădelegile. Am ajuns la «ascultători de Biserică», care se junghie pe la cârciumi!…“
Preot Iosif Trifa
*
Pe calea înfrânării-i viaţa – ferice-i omul înfrânat!
pe calea desfrânării-i moartea
– şi vai de cel ce stă-n păcat!
