A FI ŞI A NU FI…

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Cajvana – 10 septembrie 1977

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

„A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Iisus era acolo” (In 2, 1).

Slăvit să fie Domnul!

Cuvintele acestea ne sunt aşa de bine cunoscute! Le-am auzit la toate nunţile frăţeşti! Le-am auzit la biserică, la toate cununiile. Şi de această dată, la această nuntă, fiindcă ele se potrivesc, nu putem să nu vorbim despre ele. Că deşi s-a vorbit atât de mult despre ele, parcă – aşa cum spune poetul nostru drag despre dragoste: cât am spus despre ea, ce-a fost mai frumos parcă n-am avut cuvinte să pot spune. Căci aşa este Cuvântul lui Dumnezeu… căci aşa-i Lucrarea lui Dumnezeu.

Am vrea doar despre acest verset să vorbim un strop, că ne-am întâlnit şi de această dată, la această nuntă, să ne sfătuim unii pe alţii cu Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.

„Mama lui Iisus era acolo”. Sunt numai două zile de când am avut o sărbătoare. Şi la această sărbătoare i se spune Naşterea Maicii Domnului… Naşterea Maicii Domnului…

Când Dumnezeu vrea să facă o lucrare, atunci, de bună seamă, Îşi caută pe cineva cu care să lucreze împreună, să poată face acea lucrare.

Când Dumnezeu s-a gândit să trimită lumii un Mântuitor, s-o izbăvească din moarte şi din pierzarea cea veşnică, a trebuit, înainte de a trimite un Mântuitor, să trimită pe cineva pentru ca, în braţele acelui „cineva”, să poată veni acel Mântuitor binecuvântat. Înainte de naşterea lui Iisus, s-a născut Sfânta Fecioară Maria.

Priviţi o clipă în Nazaret. Părinţii ei erau acolo nişte oameni sărmani şi bătrâni, dar credincioşi, copii ai lui Dumnezeu cu adevărat. Ce rare sunt pe pământ astfel de suflete! Ei cereau mereu lui Dumnezeu prin rugăciunile lor: „Doamne, dăruieşte-ne şi nouă un copil! Dăruieşte-ne şi nouă un fiu, ca să Ţi-l dăruim Ţie, ca Tu să Te poţi bucura şi să Te poţi folosi de acest fiu”.

Mulţi ani şi multă vreme a trecut şi parcă rugăciunea lor n-a fost ascultată. Parcă cerul era prea departe şi ei erau prea jos. Dar iată că odată, iubiţilor, rugăciunea lor este ascultată şi Dumnezeu le dăruieşte un copil. Dumnezeu le dăruieşte o copilă. N-a ştiut Nazaretul atunci când s-a născut Sfânta Fecioară Maria cine se naşte în Nazaret şi cum Se va folosi Dumnezeu de această copilă, încât chiar ea să fie aceea care să-L poarte pe Dumnezeu printre oameni pe braţele ei. N-a ştiut.

Haideţi să privim o clipă la această fiinţă dumnezeiască. Haideţi să privim o clipă la această copilă, s-o vedem crescând, s-o vedem cum umbla sfioasă, cum umbla blândă, cum umbla smerită. Pe toate căile şi drumurile ei, parcă medita mereu ceva. Gândul ei nu era niciodată pe pământ. Faţa ei senină şi curată, îmbrăcămintea ei curată…

O, surorilor iubite! Priviţi la ea şi învăţaţi de la ea cum să umblaţi şi cum să trăiţi.

Mai târziu, când vine îngerul Gavril şi-i vesteşte acea mare minunăţie, că ea va fi aceea care să-L nască pe Acel ce vine să mântuiască o lume, o găseşte singură în cameră, la rugăciune. Singură în cameră, la rugăciune!

O, [unde sunt] tinerele cărora le place să stea numai singure în camere?… Pentru că aşa-i lumea: totdeauna îi place să fie cu mai mulţi; să meargă în sus sau să meargă în jos, dar să stea la rugăciune numai singură, numai Sfânta Fecioară, numai Maria din Nazaretul de altă dată, ei îi plăcea să stea singură cu Dumnezeul ei, să stea la rugăciune.

O, surioarelor noastre tinere! Vreţi să ajungeţi în cer? Vreţi să-L iubiţi pe Iisus? Vreţi să-I fiţi Lui de folos? Învăţaţi şi meditarea. Învăţaţi şi singurătatea. Învăţaţi-vă să staţi la rugăciune numai cu Dumnezeu. Pentru că în camera aceea, când eşti numai cu El, acolo e raiul, acolo se coboară cerul întreg. O, câtă pace, o, câtă fericire, o, câtă bucurie simţi atunci când eşti numai cu El, numai cu Dumnezeu!

citește în continuare: