Prilej pentru fiecare dintre noi de-a fi mulţumitori în lacrimă şi rugăciune lângă mormântul celui ce ne-a născut la o viaţă nouă în Hristos, Părintelui Iosif Trifa, omul dăruit nouă şi Bisericii Sale.
Cel dintâi ostaş, exemplu vrednic de urmat, fiindcă în viaţa sfinţiei sale ne-a arătat în ce constă adevărata vieţuire şi cum putem trăi biruind ispita materialismului, cea care ne face să ne raportăm mereu la trupul nostru ca centru al tuturor acţiunilor.
În concepţia Sfântului Maxim Mărturisitorul (Filocalia, vol. III), odată cu căderea protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, binele şi răul s-au limitat la ceea ce-i bine şi rău pentru trup. Omul nu a mai socotit că binele stă în plan spiritual şi răul ca lipsă a bunilor spirituale. Astfel, capacitatea de bucurie sau de întristare ce-o are în totalitatea fiinţei sale s-a obişnuit să se actualizeze ca plăcere pentru ceea ce-i sporeşte viaţa trupească şi ca neplăcere pentru ceea ce-i restrânge prosperitatea trupească.
Pentru lumea modernă, pentru creştinii de nume, lucrurile acestea pot să pară pe dos, din cauză că ajung să confunde trupul ca totalitate a fiinţei lor şi să acţioneze în consecinţă. Dar noi ar trebui să le vedem foarte clar, să înţelegem care este adevăratul rău – lipsa unei vieţi duhovniceşti autentice şi trăirea potrivit lor.
Cel ce nu doreşte plăcerea trupească şi nu se teme deloc de durere a ajuns nepătimitor – ne învaţă Sfântul Maxim. Adică, poate, exact simţământul care ne atrage cel mai mult şi care ne biruie. Este normal, potrivit firii noastre, să fim atraşi spre acestea, dar la fel de normal şi obligatoriu este să luptăm să nu rămânem într-o astfel de stare.
Despãtimirea Pãrintelui Iosif
Putem vedea că şi despătimirea Părintelui Iosif, cel pe care îl simţim aproape de noi, a fost supusă durerii şi jertfei, dar el a ales dăruirea în slujba Sa prin neiubirea de sine, ceea ce îl face să fie un model asemenea sfinţilor, care nu au căutat plăcerea şi care nu au fugit de durere.
Când îl căutăm pe Părintele Iosif, aceasta descoperim: teologia Sfântului Maxim transpusă în faptă vie şi dorinţa nemărginită de-a o transmite şi celorlalţi din Biserică, care doresc din străfundul inimii lor să fie creştini adevăraţi ai lui Hristos.
Cred că nu înţelegeam pe deplin creştinismul şi viaţa duhovnicească, dacă nu-l descopeream pe Părintele Iosif. Riscăm să vedem lucrurile doar la suprafaţă şi să trăim la nivel intelectual credinţa noastră. Dar aşa, înţelegându-le, vedem clar rolul şi necesitatea nevoinţelor şi ostenelilor duhovniceşti, rostind plini de bucurie: Bucură-te, cel ce sânge şi lacrimi ai vărsat, nedând trupului nicio mângâiere; Amin.
Pr. Florin MIHOLCA
