„Pregãtește-te sã te întâlnești cu Dumnezeul tãu” (Amos 4, 12)
Pregãtirea este necesarã când – spre exemplu – mergem în concediu, la școalã, la doctor ș.a.m.d. Dar, atunci când mergem spre Ierusalimul mult-dorit, în ce fel ne pregãtim? Adesea, neglijãm pregãtirea necesarã în curãțirea de orice pãcat. În special, pãcatul rãzvrãtirii macinã și astãzi ca și atunci când poporul strigã cãtre Aaron: Noi dorim un alt dumnezeu: aurul, mâncarea, bãutul și jucatul sunt „soluția” cea mai bunã. Însã Dumnezeu spune: Curând s-au abãtut de la calea pe care le-am poruncit-o. Însã putem sã potolim mânia lui Dumnezeu cu o pocãințã sincerã, ca Moise, care, patruzeci de zile și patruzeci de nopți, a strigat cãtre Dumnezeu pentru popor și pentru Aaron, salvându-i (Deuteronom 9, 18-20).
Un alt pãcat care trebuie pãrãsit este pãcatul pe care îl au batjocoritorii (I Corinteni 6, 10). A batjocori mereu, a defãima pe orice frate și semen este un pãcat care stã alãturi de alte groaznice pãcate (I Corinteni 6, 9). Așadar, batjocoritorii împreunã cu noi toți cei care mai pãcãtuim în vreun fel avem la îndemânã singura armã: Pocãința! Dar, dacã nu intervine pocãința, atunci pierdem Împãrãția lui Dumnezeu.
Pregãtirea pentru veșnicie cere multã jertfã. Orice avem mai de preț în ochii noștri, mai mult decât pe Dumnezeu, trebuie scos din viaþa noastrã.
Când Avraam a fost încercat de Dumnezeu (Facere 22, 1), a fost mare tulburare în casa lui. Dar totuși el strigã: Iatã-mã, Doamne! Vreau sã intru în voia Ta! Prețul era fiul sãu, Isaac. Și Avraam face toți pașii dupã Cuvântul lui Dumnezeu. Ajungând pânã acolo, când îngerul Domnului strigã: Ajunge, Avraame! Cunosc, acum, cã te temi de Dumnezeu și pentru Mine n-ai cruțat pe singurul tãu fiu! (Facere 22, 12).
Ce preț plãtit! Ce credințã! Ce om a fost Avraam!…
Ar trebui, oare, ca noi sã fim altfel? NU! Orice jertfã se cere, ea trebuie dãruitã pentru a putea intra în moștenirea Împãrãției lui Dumnezeu…
O pildã spune cã furtuna atunci este înspãimântãtoare când cineva te asigurã cã nici o nãdejde de scãpare nu mai ai.
Regina Elisabeta a Austriei, în disperarea ei cea mai de pe urmã, a exclamat: Tot ce posed, toate bogãțiile mele, dau totul, pentru a câștiga numai o orã de viațã, ca sã mã pot pregãti de moarte, cãci pânã acuma n-am crezut cã, dupã moarte, mai poate fi ceva. Dar n-a mai câștigat acea orã, cãci a murit în clipa urmãtoare. Era ca un pelerin în noaptea fãrã de lunã (Din cele 1000 de pilde)
Așadar, pregãtește-te, suflete drag, sã-L întâlnești pe Dumnezeu!
Douã fete de grãdinar, Elena și Ruxandra, merg la târg având pe cap câte un coș de mere. Elena întreabã:
– Mãi, Ruxandra! Cum poți fi așa de veselã când ai un coș așa de greu de dus pe cap?
Însã Ruxandra îi rãspunde:
– Am mai pus în coșul meu o iarbã care îl face foarte ușor fãrã sã îl simt!
– Cum îi zice la iarba aceea?
– Iarba prețioasã care are darul sã ușureze toate greutãțile și toate necazurile. Aceastã iarbã poartã numele de „Rãbdare”.
Doamne, dãruiește-ne aceastã „Iarbã” nouã, tuturor fraților din Oastea Domnului și nu numai, ca sã putem ajunge biruitori la întâlnirea cu Tine!
Fratele Ion DRÃGOI
