1. Hristos Iisus a venit să vindece ceea ce era pe moarte, ba chiar ceea ce era mort,
adică pe aceia care nu mai aveau absolut nici o cale şi nici o nădejde de scăpare.
2. Hristos Domnul a venit să-i izbăvească pe cei robiţi,
adică pe aceia care, prin ei înşişi sau prin alţii din afară, nu mai puteau avea absolut nici un alt mijloc de izbăvire şi nici o nădejde, cât de îndepărtată, de vreo răscumpărare (Isaia 61, 1-3; Evr 2, 14-15).
O, ce Mântuitor minunat este El!
3. Pentru că nici unul dintre cei pierduţi nu-L cu-noştea pe Izbăvitorul trimis să-i scape – fiindcă Faţa Lui era acoperită, iar ei nu ştiau unde şi cum să-L caute – îi căuta mereu El pe ei.
Domnul Iisus trecea anume prin casele pe unde ză-ceau cei bolnavi şi îi căuta El, să-i vindece.
Umbla pe drumurile pe unde rătăceau cei pierduţi, ca să-i mântuiască
şi mergea prin locurile pe unde pribegeau ei fără nădejde şi sufereau fără mângâiere ei, cei nefericiţi, pentru care venise El anume ca să-i caute şi să-i ajute.
4. Acolo unde nici măcar ucenicii lui Iisus nu văd nimic şi nu pot descoperi nimic, Hristos vede totul şi descoperă comori nepreţuite, de credinţă şi de fru-museţe sufletească,
fiindcă El vede şi aude toate cele ascunse. Dar oa-menii nu.
5. Suflete părăsite, pe care nimeni nu vă iubeşte şi nu vă caută,
nu vă părăsiţi nădejdea şi nu vă lăsaţi doborâte de întristare nici chiar când vi se pare că toţi v-au uitat.
Nu vă pierdeţi nici atunci când veţi vedea că până şi ucenicii Domnului nu vă mai văd şi nici chiar când şi aleşii Lui vă uită.
Căci Domnul Iisus totdeauna vă vede, vă aude şi vă ştie inima.
Nădăjduiţi în El!
6. O, ucenici ai lui Hristos, nu treceţi niciodată nepăsători pe lângă nimeni din cei ce zac în jurul vostru robiţi de orbia sufletească.
Dacă mergeţi după Hristos, faceţi şi voi ca Domnul:
căutaţi-i pe cei orbi din naştere, pe cei neîntorşi la Dumnezeu şi pe cei care nu L-au cunoscut pe Hristos niciodată,
pe cei care n-au primit lumina Duhului şi nu se pot bucura de ea.
7. Nu treceţi nepăsători pe lângă nimeni, ci apro-piaţi vă până lângă fiecare cu un cuvânt, cu un gest de iubire, cu o dovadă de bunătate, de înţelegere şi de prietenie.
Mulţi dintre ei tânjesc de mult şi însetează după lumină, dar încă nimeni nu s-a apropiat şi nu s-a oprit lângă sufletul lor cu milă şi cu bunătate până acum, ca să li L vestească pe Hristos.
Ei vă aşteaptă şi acum pe voi.
8. Pe voi vă aşteaptă vecinii voştri cu care glumiţi poate, vă bucuraţi poate, vă împrumutaţi poate şi vă ajutaţi.
La care v-aţi dus de multe ori pe zi după de toate, dar la care nu v-aţi dus poate niciodată în viaţă până acum numai pentru ca să le spuneţi despre Hristos şi despre mântuirea sufletului lor.
Mergeţi acum şi numai pentru asta!
9. Pe voi vă aşteaptă rudele voastre cu care adesea aţi ospătat,
cu care v-aţi împărţit averea sau banii, dar cu care n-aţi stat poate niciodată încă de vorbă până astăzi nu-mai despre Dumnezeu şi despre mântuirea sufletului lor.
Acum vorbiţi-le numai despre asta!
10. Pe voi vă aşteaptă cei cu care locuiţi în acelaşi sat sau oraş,
cei cu care munciţi împreună,
cei pe lângă care treceţi zilnic încoace şi încolo,
dar faţă de care nu v-aţi făcut încă datoria de uce-nici ai lui Hristos.
Opriţi-vă lângă ei astăzi. Şi faceţi-vă datoria asta.
11. În viaţa noastră pământească există o nesăturată poftă de a-l pândi pe altul.
O dorinţă aprinsă avem fiecare dintre noi de a afla tainele aproapelui nostru.
O pornire vinovată de a-l dezgoli pe semenul nostru, aflându-i păcatele lui ascunse, ca să le ştim şi să le judecăm.
O sete chinuitoare după cunoaşterea vieţii celor din jurul nostru, după aflarea scăderilor şi slăbiciunilor lor,
ca apoi să-l putem dispreţui, şi cleveti, şi înjosi cât mai mult pe semenul nostru.
Ca o fiară care pândeşte altă fiară, ca să o sfâşie.
12. Totuşi ce întrebare ciudată au pus ucenicii: Cine a păcătuit, omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?
Dar cum putea el să păcătuiască înainte de a se naşte?
Sau cum putea să fie el pedepsit înainte de naştere pentru păcatele de după ea?
Iată o întrebare la care nici Domnul n-a răspuns.
Nu vom răspunde nici noi, – dar merită să gândim la ea, căci îşi are rostul ei mare, adânc şi tainic.
O, câte adevăruri încă nu le cunoaştem!
13. Nu îngăduiţi în inimile voastre bănuieli rele faţă de alţii şi cu atât mai mult nu le răspândiţi.
Căci din acestea se nasc apoi vorbele rele care aduc nimicirea numelui cinstit al multor nevinovaţi. Oare cine dintre voi este chiar fără nici un păcat?
14. Dumnezeu nu dezvăluie tainele celor ce-L iubesc pe El nimănui.
Şi nu le dezvăluie nici chiar păcatele lor. Aceasta este dragostea care acoperă totul.
15. Nu ştiţi oare chiar voi înşivă câte păcate de-ale voastre le-a acoperit Domnul? Astfel că nimeni, nici până azi, nu vi le-a aflat şi nu a ştiut nimeni că voi le aţi făcut.
O, cât bine v-a făcut El în felul acesta! Şi de la ce ruşine şi nenorocire v-a scăpat bunătatea Lui, acope-rindu-vă fărădelegea!
De ce nu puteţi şi voi acoperi nimic la de-aproapele vostru?
16. Domnul vi le-a acoperit şi n-a lăsat să fie aflate şi ştiute aceste păcate ale voastre nu pentru că Domnul ar îndreptăţi păcatul şi l-ar aproba, ci pentru că n-a vrut să vă lase pe voi de ruşinea şi de batjocora lumii. O, ce adânc adevăr vrea să vă înveţe asta!
17. Ce te-ai fi făcut tu, omule, şi toată lucrarea ta dacă s-ar fi descoperit toate păcatele tale în văzul oamenilor?
Sau măcar unele dintre ele, acelea pe care le-ai avut mai ascunse!
Aşa cum a vrut diavolul să ţi le afle lumea, atunci când te-a îndemnat să le faci!
Ai mai fi tu oare astăzi credincios? N-ai fi căzut tu oare pe veci atunci în ghearele iadului?
Nu uita mila cea mare a lui Dumnezeu!
18. Domnului I-a fost milă de tine şi nu te-a părăsit.
A ales alte căi pe care să te ducă să-ţi vezi, să-ţi urăşti şi să-ţi părăseşti păcatul tău, spre a nu te părăsi,
– numai pentru ca să-ţi mântuiască sufletul şi să te despartă de păcat chiar şi fără voia ta –
dar nu ţi l-a descoperit!
Fă şi tu asemenea cu alţii când le afli păcatele lor.
19. Din naştere, noi toţi suntem robi ai păcatului strămoşesc, după cum este scris.
Din fire, noi toţi suntem copii ai mâniei (Ef 2, 3).
Iar ca să ajungem să vedem, trebuie să ni se des-chidă fiecăruia ochii.
Iar ca să ni se deschidă ochi, trebuie ca fiecare dintre noi să ne întâlnim cu Hristos, Singurul Dumnezeu şi Mântuitor Care ne poate dărui vederea sufletului.
20. Nu există boală fără de leac.
Dumnezeu, când a îngăduit să vină pe pământ o boală, a pregătit şi leacul pentru ea.
Dar leacul trebuie căutat! Şi în aceasta stă datoria omului şi ispăşirea păcatului care i-a adus boala.
Leacul trebuie însă căutat la timp.
Şi acolo, în singurul loc unde se află, adică în Iisus Hristos.
O Doamne, ajută-ne pe toţi să-l aflăm în Tine.
Amin.
Avuţia sfântului moştenitor / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005
