Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Adevăratul ziditor al căsniciei fericite şi al casei lor este dragostea amândurora

Adevăratul ziditor al căsniciei fericite şi al casei lor este dragostea amândurora

Adevăratul ziditor al căsniciei fericite şi al casei lor este dragostea amândurora

1. Răsplata care vine pentru umblarea înţeleaptă sau pentru umblarea nebună o simte cel mai dintâi femeia.
Fiindcă bine este zis că „femeia înţeleaptă îşi zideşte casa ei, dar femeia nebună şi-o dărâmă cu însăşi mâinile sale”.

2. Femeia este centrul casei şi al familiei:
femeia – începând de fiică,
apoi soră.
apoi soţie,
apoi mamă – până este bunică şi străbunică.
În toate aceste stări prin care trece normal o femeie, ea este, într-un cămin, cea care le învârteşte pe toate, le ştie pe toate şi le hotărăşte pe toate.
Casa care are o femeie bună este aşezată totdeauna cu faţa la soare.

3. Fericită este inima femeii întoarse la Dumnezeu, fiindcă numai o astfel de inimă este cu adevărat pricepută şi binevoitoare.
Priceperea este frumoasă la orice fiinţă, dar la femeie ea este şi mai necesară,
fiindcă ea încunună şi casa celor ce îi vor îndruma pe alţii.
Ea este mama unui întreg neam care începe cu ea.

4. De când este încă fiică la mama ei, femeia trebuie să înveţe rostul casei, sub îndrumarea mamei;
şi astfel să capete deprinderea de a mânui toate lucrurile.
Să ajungă să poată face chiar şi munca bărbatului. Bărbatul nu poate face totdeauna şi munca femeii, dar femeia o poate face aproape totdeauna pe a bărbatului.
Dar bine cu adevărat este numai acolo unde fiecare îşi face partea pentru care l-a rânduit Dumnezeu.

5. Unde femeia caută să-l înlocuiască – dispreţuindu-l – pe bărbatul ei, acolo totul se tulbură şi se răs-toarnă în căminul lor.
Tot aşa şi unde bărbatul o dispreţuieşte şi o nedreptăţeşte pe femeia lui.
Adevăratul ziditor al căsniciei fericite şi al casei lor este dragostea amândurora.

6. Când femeia este înţeleaptă, hărnicia bărbatului este bine îndrumată şi cumpătat gospodărită.
Astfel că gospodăria lor se înfrumuseţează necontenit.
Căsnicia lor se sudează neîncetat,
iar câştigul lor creşte mereu mai îndestulător.
Ce dar de la Dumnezeu este înţelepciunea la o femeie!

7. Când femeia este nebună, adică nepricepută, desfrânată, neascultătoare, leneşă, înfumurată, gâlcevitoare şi rea,
– praful şi ruina se alege cel mai curând din toată casa lor,
din toată averea lor,
din toată fericirea lor.
Cea mai mare pedeapsă a lui Dumnezeu este o femeie rea.

8. Mâinile femeii leneşe, risipitoare, vopsite, nepricepute, ascunzătoare, murdare şi trăgătoare de sfori viclene nimicesc totul.
Nimicesc mai întâi armonia căminului ei.
Nimicesc avutul şi fericirea soţului ei.
Nimicesc viitorul copiilor ei.
Nimicesc mântuirea sufletului ei – şi al mai cine ştie câtor suflete care au nefericirea să vină în atin¬gere cu ea.
Mai vreţi oare dovezi despre acest adevăr?
Mai aveţi nevoie şi de altele, pe [lângă cele pe] care le vedeţi zilnic în jurul vostru, pretutindeni, dacă aveţi ochi?
Şi dacă ştiţi să vă uitaţi cu ei?
Aveţi destule acelea!

9. O viaţă sfântă în familie începe cu femeia, dar şi o viaţă stricată începe tot cu ea.
De aceea femeia răspunde şi pentru fericirea, şi pentru nefericirea familiei sale.
Şi pentru prezent, şi pentru viitor.
Şi pentru mântuirea, şi pentru pierderea alor ei.

10. Blândeţea este una din cele două virtuţi pe care Însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit ca să le învăţăm de la El,
– ba încă cea dintâi, înaintea smereniei (Mt 11, 29).
Iar pe aceste două virtuţi trebuie ca cei doi soţi să le înveţe şi să le aibă la fel.
Unde soţul are blândeţe, soţia să aibă smerenie.

11. Întrebarea blândă capătă totdeauna un răspuns bun
şi purtarea blândă află totdeauna cuvinte de laudă,
– după cum este scris: „Un răspuns blând potoleşte mânia,
dar o vorbă aspră o aţâţă…”

12. Viaţa noastră este plină de răspunsuri.
Aceste răspunsuri sunt, de fapt, răspunderile faţă de chemările datoriilor pe care le avem prin însăşi existenţa noastră aici şi aşa.
În primul rând faţă de Dumnezeul nostru.
În al doilea rând faţă de Lucrarea Lui.
În al treilea rând faţă de fraţii şi semenii noştri
– şi abia în al patrulea rând faţă de noi înşine.
Dar fericirea cea de a patra depinde de cele trei dinaintea ei.

13. Blândeţea este totdeauna o ascultare bună.
Nu există o ascultare bună care să fie răstită şi potrivnică.
Iar dacă totuşi există, aceasta este o silă chinuitoare, o ură neputincioasă ori o batjocură ambiţioasă,
– şi nu o ascultare bună.

14. Ce bună este o vorbă bună la vremea potrivită, – spune Cuvântul Domnului –
dar o astfel de vorbă bună nu poate veni decât de la un suflet bun, luminat de Hristos şi îndrumat de El.
O apă bună nu poate izvorî decât dintr-un izvor bun.
De aceea, pentru a avea o vorbă bună, trebuie să ai un suflet bun.

15. Domnul poate îngădui să mai vină peste noi dreptatea mustrărilor Sale,
– tot ca o chemare spre mântuirea sufletului şi a vieţii noastre.
Atunci avem de-a face cu suferinţa şi cu boala,
cu necazul şi cu paguba,
cu pierderile şi cu chipul şi graiul cel aspru şi întunecat al mustrării lui Dumnezeu.
Totul depinde de răspunsul pe care îl dăm atunci la loviturile de încercare.
Asta va arăta că noi avem în noi vrednicie sau nu.

16. Dacă glasul rugăciunilor noastre către Domnul izvorăşte dintr-o inimă blândă
şi e însoţit totdeauna de lacrimile calde şi curate ale pocăinţei şi ale iubirii,
ale bunătăţii şi ale sincerităţii
sau ale renaşterii sincere, când suntem chemaţi,
– atunci Dumnezeu ne va răspunde totdeauna cu blândeţea iertării, a izbăvirii şi a dragostei Sale.

17. Multe sunt planurile pe care le face neîncetat inima noastră.
Fiindcă inima nu doarme şi nu stă niciodată; ea totdeauna face tot felul de planuri, prin ea trec tot felul de dorinţe.
Unele din planurile inimii se urcă până la minte,
dar altele trec repede în picioare, în mâini, în faptele şi în umbletele noastre.
Altele ajung în gura şi pe buzele noastre.
Dar numai cele ce trec prin sita minţii sunt cu adevărat bune şi folositoare.
Toate celelalte pot fi primejdioase.

18. Unele planuri ale inimii noastre sunt bune, dar multe din planurile ei sunt şi nechibzuite.
Unele dintre roadele lor sunt binecuvântate, dar cele mai multe sunt aducătoare de întristare.
Binecuvântată este inima curăţită de Dumnezeu şi înnoită de Hristos, căci numai planurile unei astfel de inimi sunt fericite.

19. Planurile pe care le face inima atârnă de om, spune Sfânta Scriptură,
dar răspunsul pe care îl dă gura vine de la Domnul.
O, dacă ar veni totdeauna de la El!
De fapt, planul inimii şi răspunsul gurii au totdeauna o strânsă legătură numai la oamenii sinceri.
La oamenii prefăcuţi nu. La acei oameni, una gândeşte inima – şi alta vorbeşte gura.
Ce nelegiuită este şi inima care face ce nu poate spune, dar şi gura care spune ce nu poate face!

20. Planurile n-ar trebui să le facă inima, ci mintea omului.
Căci mintea omului are de la Dumnezeu însuşirea de a judeca, de a discerne, de a cunoaşte, de a prevedea lucrurile şi urmările lor.
Mintea, şi nu inima, fiindcă mintea este mai sus. Şi mintea are ochi, iar nu inima.
Fericită e numai viaţa aceluia care are o inimă care gândeşte prin minte. Şi care are o minte care simte prin inimă.
Dumnezeul nostru, sfinţeşteni-le pe amândouă!
Amin.

Săgeţile biruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!