„Mântuind, mântuieşti sufletul tău; să nu te uiţi înapoi” (Fac. 19,17- 26)
În istoria cu scăparea lui Lot, Biblia spune şi următoarele:
„După ce îngerii l-au scos afară (din cetate) pe Lot, pe fetele sale şi pe femeia sa, unul dintre ei a zis: «Mântuind, mântuieşte-ţi sufletul tău; să nu te uiţi înapoi»…, iar femeia lui s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare” (Fac. 19, 17 şi 26).
Un adânc înţeles este în această istorie. Un adânc înţeles este în porunca pe care i-au dat-o îngerii lui Lot: „să nu te uiţi înapoi!”. În această poruncă este pusă una din tainele mântuirii sufleteşti.
Taina mântuirii sufleteşti are două puncte. Punctul cel dintâi este aflarea Domnului, aflarea scumpei Sale Jertfe cu ajutorul căreia putem să o rupem cu „lumea”; putem să scăpăm din Sodomele şi Gomorele pieirii sufleteşti.
Al doilea punct – tot atât de însemnat -este porunca ce i s-a dat lui Lot: „să nu te uiţi înapoi”!… să stăruieşti pe calea mântuirii. După ce L-ai aflat pe Domnul şi ai scăpat în calea mântuirii, să nu te mai uiţi înapoi, să nu te mai întorci înapoi la răutăţile din care ai scăpat.
Mântuirea înseamnă o rupere statornică şi definitivă cu „duhul acestei lumi” (Efes. 2, 2), cu stricăciunile şi ispitele lumii.
Această rupere i se cerea şi lui Lot.
Dar femeia lui Lot va fi suspinat în inima sa, zicând: „Ah, locul meu cel plăcut, ah, prietenii mei şi prietenele mele, ah, desfătările mele! Stai să mai mă uit o dată îndărăt”… Dar această „întoarcere” i-a fost spre pierzare.
Femeia lui Lot nu se putea despărţi de duhul cel păcătos în care trăise; nu se putea rupe de stricăciunea cetăţilor, n-avea putere şi plăcere pentru calea mântuirii. A pierdut mântuirea, pentru că „s-a uitat înapoi”, pentru că nu s-a putut rupe cu sufletul de locul stricăciunii.
„Unui om, i-a zis Iisus: «Vino, după Mine!». «Doamne, voi veni după Tine – i-a zis omul – dar lasă-mă mai întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei». Iisus i-a răspuns:«Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi, nu este vrednic pentru împărăţia lui Dumnezeu»” (Luca 9, 59-62).
Iată şi Mântuitorul ne spune ceea ce îi spuneau îngerii lui Lot: „nu vă uitaţi înapoi!”. A merge „după Domnul” înseamnă a „pune mâna pe plug” şi a nu te uita înapoi; înseamnă a lucra şi lupta pentru mântuirea sufletului şi a te rupe definitiv de „duhul acestei lumi”.
Aţi văzut cum fac deprinderi soldaţii. Când li se comandă: la stânga priviţi!… la dreapta vă aplecaţi! ei stau cu faţa înainte. Însă capul şi cu privirea şi cu jumătate de corp se întorc în diferite părţi, stând pe loc, adică fără să-şi schimbe poziţia. O întoarcere deplină şi adevărată fac numai pe comanda: „la stânga-mprejur!”.
Aşa e şi cu „întoarcerea” în cele sufleteşti, într-o clipă de însufleţire şi de suflare a Duhului Sfânt, poţi face un început de întoarcere la Dumnezeu; poţi să-ţi „întorci capul” şi privirea spre Dumnezeu, dar aceasta e o întoarcere trecătoare. În decursul mersului poţi să-ţi întorci puţin capul şi privirea în altă parte, dar cu asta încă nu eşti întors câtă vreme îţi vezi înainte de drum. În decursul mersului pe calea pierzării poţi să-ţi întorci din când în când privirea spre Dumnezeu şi spre mântuire, dar cu asta încă nu te-ai întors câtă vreme înaintezi mai departe pe calea pierzării.
Femeia lui Lot încă făcuse numai o astfel de jumătate întoarcere. Era cu faţa întoarsă spre mântuire, dar capul şi inima le avea întoarse spre pierzare.
Numai o întoarcere întreagă ne poate mântui. Numai un „stânga împrejur” sufletesc este o întoarcere deplină şi adevărată. Care este acest „stânga împrejur”? Ruperea totală (pe de-a-ntregul) de „lume”; începerea şi trăirea unei vieţi noi.
– Dar voi ce fel de comandă aveţi? – întrebă odată un om, aşa cam în batjocură, pe un ostaş din Oastea Domnului.
– Când am păşit în Oaste – răspunse ostaşul – Domnul mi-a comandat: Atenţie! Drepţi! La stânga-mprejur! (adică lasă lumea); şi înainte marş!
Noi, ostaşii Domnului, avem o singură comandă: „înainte, marş!”, după care va urma „pe loc repaus” când vom intra în Ierusalimul cel sufletesc unde ne aşteaptă cununa vieţii.
Ce bine ar fi să fie plină Oastea Domnului de astfel de ostaşi care au făcut „stânga-mprejur” şi înaintează cu comanda „înainte marş”. Avem însă şi noi mulţi, mulţi care numai cu capul şi privirea s-au întors spre Domnul. Dumnezeu să le ajute să poată face „stânga-mprejur”!
Iată ce învăţături adânci cuprinde porunca dată lui Lot „să nu se uite înapoi”. Iată, ce învăţătură cuprinde prefacerea femeii sale în stâlp de sare.
Însuşi Mântuitorul a întărit această învăţătură zicând: „Aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot” (Luca 17, 32).
Toţi cei ce credeţi că puteţi sluji la doi stăpâni – aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot!
Toţi cei ce doriţi mântuirea, dar cu gândul şi cu inima voastră sunteţi la plăcerile şi patimile cele lumeşti – gândiţi-vă la femeia lui Lot.
Toţi cei ce sunteţi pe calea mântuirii, aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot: „nu vă uitaţi înapoi!”.
Toţi cei din Oastea Domnului, aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot: „nu vă uitaţi înapoi!”…
Ah, lumea e plină de creştini care numai cu privirea se întorc, din când în când, la Dumnezeu.
Duhule Sfinte! Ajută-i să facă „stănga-mpre-jur” căci fără de această întoarcere n-au dobândit nimic.
Părintele Iosif Trifa
din volumul „Sodoma şi Gomora”
