Adunare anuala a Oastei la Hunedoara

1 Comment

• 

  micutiu_sorin 11 noiembrie 2009

  550 de ani de istorie şi o minunata adunare a Oastei Domnului

  În data de 11 octombrie a.c., zi frumoasă de toamnă, Biserica veche de 550 de ani, cu hramul Sf. Nicolae din mun Hunedoara este iundată de lumină Cuvântului lui Dumnezeu şi de lumina părtăşiei izvorâtă din dragostea celor care au dat răspuns chemării adunării din Hunedoara, pentru a petrece împreună cîteva ceasuri de taină şi har.
  Cu inimile pline de dorul revederii cu fraţii şi cu Prietenul tinereţii noastre, flămânzi după bucuria unei părtăşii frăţeşi înrourată de lacrimile iubirii, începând de dimineaţă cu Sfânta Liturghie şi continuând imediat după aceea cu binecuvântarea părintelui paroh, Graţian Bornemiza, cu o rugăciune făcută într-un duh de umilinţă, în jurul orelor 13,30, începe ,,Liturghia de după Liturghie”. Tot programul a fost frumos, împletit cu poezii şi cântări ce au izbucnit cu putere şi foc din inimile veşnic tinere ale celor prezenţi. Se vedea bine pe feţele tuturor bucuria acestei zile şi sfinţenia acestei întâlniri.
  Au fost ceasuri de înaltă părtăşie şi bogată zidire duhovnicească.
  Fiecare dintre cei ce ne-au pus la suflet Cuvântul Evangheliei s-au străduit să ne aducă în faţă o bogată şi diversificată paletă tematică. Cuvintele au fost bine alese pentru a ne fi modele de urmat şi o „Pâine bine-plăcută! Din care să ne hrănim fiecare sufletele.
  Cântările ne-au înălţat sufletele, iar poeziile de asemenea, un moment emoţionant fiind recitarea poeziei de către sora noastră dragă din Alba Iulia, sora Sauca.
  Aşa cum am mai spus, Cuvântul a fost semănat din belşug şi plin de putere multă. Din această bogăţie duhovnicească împărtăşim cu toată dragostea şi cititorilor Foii Iisus Biruitorul câteva rânduri:

  „…Suntem neliniştiţi, viaţa de acum ne face să fim stresaţi. Însă noi în ortodoxie am găsit rezolvarea la aceste probleme. Noi nu suntem singuri ca să înfruntăm greutăţile vieţii acesteia. Noi avem cel mai puternic sprijin care există în univers. Este Iisus Hristos, ne iubeşte atât de mult, cu toate că facem atâtea greşeli. El a venit pentru noi, nu a venit pentru cei drepţi, ci a venit pentru noi care de atâtea ori cădem. El vede voinţa noastră cea bună, vede inima noastră cea bună, ne ridică dar nu aşa cum doresc oamenii acestei lumi, făcându-ne oameni bogaţi, ne ridică făcându-ne bucurii, bucuria aceea interioară, bucuria de care avem nevoie zi de zi….
  Simţim nevoia să fim liniştiţi, simţim nevoia de pace interioară…Oare cum ne găsim noi pacea interioară?!…Adunând oare multe bunuri din lumea aceasta care ajung să ne obosească, să ne streseze, să nu le mai putem birui? Nu, fraţilor, adunând în suflet iubire pentru fiecare dintre noi, vom deveni mai fericiţi, pentru că fericirea noastră este fericirea celor din jurul nostru…Cum suntem fericiţi?!…Iubindu-i! Dăruindu-ne! Dăruindu-le ce avem noi mai bun…Dăruinde-le inima noastră… Dăruindu-le toată dragostea noastră…Vedeţi?! Ce simplă e, de fapt, trăirea creştină! Ce frumoasă e!…”

  Unul dintre fraţi ne aduce aminte de versurile fr. înv. Ioan Marini:

  „Veniţi la adunare,
  o, fraţilor iubiţi,
  cu sufletele pline
  de dragoste-veniţi!

  Nimic nu vă oprească
  de-a alerga mereu
  acolo unde Domnul
  a zis că: «Sunt şi Eu».

  Veniţi acolo unde
  copiii Lui se strâng
  şi-n jurul Crucii Sale
  se bucură şi plâng!

  Veniţi unde răsună
  Cuvântul Lui cel Sfânt,
  căci nici un loc mai dulce
  nu este pe pământ!

  Când doi sau trei se-adună
  în Numele-I iubit
  acolo e şi Domnul,
  cu ei, nedespărţit.

  În jurul Crucii Sale,
  veniţi, să stăm mereu
  sub binecuvântarea
  lui Tatăl- Dumnezeu!

  concluzionând cu faprul că această poezie este şi trebuie să fie pentru fiecare dintre noi un fel de dreptar despre felul cum trebuie să venim la Biserică şi la adunare.

  Ne adâncim din nou în bucuria cântării, bucurându-ne de ziua de astăzi, conştienţi fiind că astfel de zile sunt rare şi ele ne sunt date doar ca mângâieri pentru a putea lucra şi mai frumos în Lucrarea Domnului, pentru a ne ruga şi mai cu foc.
  Dumnezeu continua să ne amintească fiecăruia că : „ …Munca este îmbinată cu rugăciune. Erau odată într-o barcă mai mulţi oameni care doreau să treacă un râu dincolo, dar pe la jumătate o furtună s-a pornit, ei au lăsat vâslele şi au început să se roage. Cel mai bătrân dintre ei le-a spus: „ –Dar ce faceţi, oameni buni?”; „-Păi ne rugăm, ne rugăm că pierim!”; „ „De rugat rugaţi-vă, dar daţi şi din vâsle!”. Le-a dat de înţeles că munca trebuie armonizată cu rugăciune…”
  Doamne, cât adevăr în cuvintele acestea, când munceşti şi te rogi, numai atunci poţi simţi cu adevărat „Ce dulce-i viaţa cu Iisus”. Numai atunci cântarea aceasta va izvorî nu doar de pe buze ci din adâncul inimii ca fiind cea mai frumoasă mărturie de credinţă si trăire cu Hristos.
  „La crucea Golgotei trebuie să rămânem cu gândul, cu ochii, iar picioarele noastre trebuie să alerge să-L vestească mai departe pe Iisus Hristos cel Răstignit, aşa cum Domnul nostru Iisus i-a inspirat Sf. Ap. Pavel: „fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept. Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit.” ( 1 Cor. Cap. 2, v. 2). Acesta este steagul ridicat de Părintele Iosif Trifa. Acesta este sunetul desluşit al trâmbiţei după cum a spus Sf. Ap. Pavel : „Iar acum, fraţilor, dacă aş veni la voi, grăind în limbi, de ce folos v-aş fi, dacă nu v-aş vorbi – sau în descoperire, sau în cunoştinţă, sau în proorocie, sau în învăţătură? Că precum cele neînsufleţite, care dau sunet, fie fluier, fie chitară, de nu vor da sunete deosebite, cum se va cunoaşte ce este din fluier, sau ce este din chitară? Şi dacă trâmbiţa va da sunet nelămurit, cine se va pregăti de război?” (1 Cor 14, 7-9 ) Slăvit să fie Domnul că în Oastea Domnului acest sunet desluşit l-a dat Părintele Iosif Trifa!…”
  O de am putea noi crede lucrul acesta aşa cum spune şi cântarea cântată împreună între zidurile acestei biserici vechi de 550 de ani: „…O, de-ai putea tu crede,/ minuni mari ai vedea,/ cum totdeauna Domnul / cu drag te-ar ajuta…” Dar aşa cum avea să ne amintească Dumnezeu prin graiul unui altui frate „ Vrăjmaşul nu şade, nu-şi ia concediu. Acolo unde este pace, el acolo se bagă, fiindcă este făcut pentru rău. Dar noi aşa cum ne spune Mântuitorul Hristos să facem, să ne împotrivim celui rău şi el va fugi de la noi. Dar dacă nu ne împotrivim şi stăm aşa, e greu. Să stăm puţin şi să ne gândim aşa: numai puţin dacă îi facem loc, el îşi face loc şi mai mult, el este vrăjmaş…Am observat cum omul spune că mai ia câte un păhărel de băutură ca să-şi se întărească trupul – zice el – hei, eu nu aş fi de acord aşa, cum Părintele Iosif Trifa nu a fost de acord şi nici fratele Traian Dorz… Un ostaş adevărat trebuie să iasă din tabăra lumii…”
  Cântarea „De n-ar fi fost de partea noastră” ne pregăteşte un alt cuvânt sincer, o mărturisire : „ În aceste clipe de har şi de părtăşie putem mărturisi fiecare dintre noi cât de adevărate sunt verusrile fr. Traian: „ Oriunde-s ei, fă tot şi du-te, oricâţi sunt ei, fă tot şi stai, / oricum sunt ei, fă tot şi-i caută, // că unde-s ei e-un colţ din rai.” Ne-a binecuvântat Dumnezeu în după-amiaza aceasta cu un colţ de rai şi pentru aceasta trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu toată viaţa. Suntem într-un colţ de rai şi aş dori şi nădăjuiesc ca fiecăruia dintre noi Dumnezeu să ne deschidă ochii ca să vedem ce spune fr. Traian în continuare: „Îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri, / pământu-i sus, iar ceru-i jos.” Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această descoperire minunată şi facă el ca aşa să ne vedem fiecare dintre noi.
  Ascultând cântarea „De n-ar fi fost de partea noastră / El, Dumnezeul nostru, El, / de n-ar fi fost de partea noastră, / să spună-acuma Israel! …”, spun – dar s-o spunem noi, s-o spunem fiecare, de n-ar fi fost cu noi Domnul, unde am fi fost noi astăzi?…De nu ne-ar fi luminat El ochii minţii, unde am fi fost noi astăzi?…Dumnezeu face mminuni! Avem atâtea exemple…
  A trăit odată o mamă… şi mama aceasta avea opt copii pe lângă ea. Fiecare dintre ei o trăgeau când de o mână, când de cealaltă. Pe lângă aceşti copilaşi, Dumnezeu a rânduit să-i mai dăruiască unul…Tatăl, rudele, medicul şi toţi cei apropiaţi ei s-au impotrivit spunându-i să-l piardă. „Trebuie să alegi azi viaţa lui sau viaţa ta” i-a spus medicul… Această mamă a ales zicând: „Facă Domnul ce o vrea”…Copilul a venit pe lume… A venit bolnav… Mama i-a pregătit toate cele necesare crezând că Dumnezeu îl va lua la El. Dar Dumnezeu a ales-o pe ea. Şi în ziua în care copilul împlinea un anişor, mama lui pleca Acasă… Copilul acesta a crescut.. si copilul acesta a învăţat…si Dumnezeu i-a dat o mamă, pe Maica Domnului…şi alte mame…şi alte mame….şi este astăzi aici în faţa frăţiilor voastre şi vă spune, că de nu ar fi fost Domnul de partea mea, unde aş fi fost?!…Domnul să ne ajute să putem spune semenilor noştri unde am fi fost de n-ar fi fost cu noi Domnul?!…”
  Domnul îşi face prezenţa în viata noastră de multe ori atat de minunat încât noi nici nu ne dăm seama. Noi Îl tot aşteptăm, Îl tot chemăm, dar El este lângă noi, aşteptând doar să întoarcem privirea. Acest adevăr ne este arătat de frumos după cântarea surorilor de la Teliuc – Hunedoara „Te aştept Iisus de multă vreme, să-Ţi faci prezenţa-n viaţa mea…”
  Aşteptarea presupune pregătire, presupune a merge pe Calea- Hristos, după cum mărturiseşte convingător un frate drag:
  „ În adunare şi la Cuvântul lui Dumnezeu este pregătirea pentru veşnicie, în măsura în care fiecare suntem gata prezenţi şi bine pregătiţi pentru ca tot ceea ce ne va da Dumnezeu să putem să acumulăm în fiinţa noastră…Să înţelegem dragostea Mântuitorului pentru toţi acei care-L caută, care Îl iubesc şi Îl doresc şi Îl poartă în inima lor!…Hristos s-a dus să pregătească un loc în patria cerească, unde va fi El să fie şi slujitorii Lui… Pentru aceasta s- a coborât Hristos pe pământ, ca să ne ridice pe noi la Cer…El este Calea!…Pe ce cale găsim Adevărul? A Cuvântului!…Iată cât ne este de la îndemână Calea prin care să cunoaştem Adevărul! … Şi-abia numai Adevărul face lumină prin Duhul Lui Dumnezeu şi sfinţire în viaţa noastră ca să avem viaţă veşnică. Ce frumos , ce limpede, ce clar! Cât de uşor putem ca să înţelegem, cât de uşor putem ca să ne mutăm de aici de pe pământ cu cugetul nostru sus, mai sus de cugetul nostru…Nu tot coborând în noi înşine, amăgindu-ne şi chinuindu-ne…
  Să respectăm Adevărul! Acesta ne modelează, acesta ne naşte din nou!…Să nu se despartă părtăşia! Să rămânem în Lumină!”
  Hotărâţi de a merge mereu pe această cale, fraţii şi surorile cântă plini de bucurie cântarea:,, Aici vom rămânea mereu
  oricât de-nţelenită-i glia;
  cu-atât cu cât arăm mai greu
  va fi mai sfântă bucuria.

  Aici vom rămânea crezând
  în biruinţa pentru care
  ne-au ars strămoşii rând pe rând
  s-o ’nalţe mai strălucitoare.”

  Cu sufletele legănate de duioşia cântării, ne lăsăm pătrunşi de versul de dor de veşnicie ce răsună blând şi înlăcrimat din inimă de soră legată atât de strâns de Mântuitorul Hristos.
  Gândurile ne sunt mutate către Acolo, către Veşnicie…
  Pătruns de acest gând, un alt frate scump ne aminteşte de vremelnicia părinţilor pe acest pământ, fapt ce ne determină ,,să-L aflăm pe Tatăl nostru cel adevărat din ceruri şi pe Maica noastră cea iubită şi prea sfântă, pentru ca să nu fim şi să nu trăim pe pământul acesta dezechilibraţi , ci să avem în permanenţă un sprijin…Nimic nu mi-a dat o tărie în fiinţa mea decât gândul acesta: că am dincolo de cerurile care se văd pe Dumnezeu – Tatăl, coborât pe pământ, pe Dumnezeu- Fiul şi pe Duhul Sfânt care veghează în dreptul fiecăruia dintre noi care vrem să Îl primim în viaţa noastră, ca drumul nostru şi călătoria noastră pe pământul acesta să fie pe Calea cea bună!…Aici, în Casa Domnului, în mâna Lui Dumnezeu, nu ne pot smulge nici valurile, nici vânturile vremurilor, nici necredinţa unora, nici neputinţele altora, nici chiar slăbiciunile noastre…”
  Pătruns de adânci fiori, fratele arată, făcând referire la evanghelia zilei, că un semănător al Cuvântului ar trebui să aibă glas de tunet pentru a putea arăta slava Lui Dumnezeu…şi pentru a ne schimba pe fiecare dintre noi…,,Sunt vremuri de criză, spune fratele. Auzim peste tot că sunt vremuri de criză în lumea economică, săştiţi că cea mai mare criză nu este acolo!…Cea mai mare criză este în inimile noastre…în sufletele creştinilor de astăzi care credem că putem să umblăm oricum…” Semănătorul Hristos pune o sămânţă bună, dar pământul inimii e unul bătătorit…e de stâncă, e plin de mărăcini…. şi rodul e aşa puţin…Fratele încheie cu un îndemn puternic de a ne desţelini inimile pentru ca sămânţa cea bună a Cuvântului să ne transforme.
  ,,Cât de frumoase sunt a’ Tale orânduiri ce-n veci rămân! Este exclamarea ce izbucneşte din toate inimile prin dulcea cântare de aur a Oastei Domnului.

  „Privim cu emoţie zidurile acestei Biserici vechi de 550 de ani şi ne amintim de poezia plină de înţelepciune a fr. Traian Dorz : Eu nu şiu, Doamne, dacă mai sunt şi alte case de rugăciune / Dar ştiu pe aceea ce de veacuri, e casa Ta de rugăciune / Eu nu ştiu, Doamne, dacă mai sunt şi alte căi care duc la cer vreodată / dar ştiu pe aceea ce de veacuri, e calea Ta adevărată.”
  Aceste două strofe îl definesc atât de bine pe fratele Traian, pe Părintele nostru sufletesc şi definesc atât de bine poziţia lui faţă de învăţătura de credinţă şi ancorarea lui sfântă pe linia Părintelui său sufletesc şi al nostru, al Părintelui Iosif Trifa…”
  „…Cel puţin pe urechi ne intră Cuvântul lui Dumnezeu, dar din păcate sunt unii care deşi aud, Cuvântul lui Dumnezeu nu rodeşte în ei, pentru că vine diavolul prin duhurile lui şi-l culege şi-l ia din sufletele oamenilor şi nu poate să rodească….
  Iubiţii noştri, cei care sunteţi în situaţia aceasta, cei care sunteţi pentru prima dată să ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu, băgaţi de seamă cum vă întoarceti acasă. S-ar putea să nu mai aveţi o altă şansă să primiţi Cuvântul…Este momentul, este clipa să ne trezim din moartea păcatului, din moartea patimilor, este vremea să ne împăcăm cu Dumnezeu…”
  În urma acestor îndemnuri două suflete fac legământ cu Dumnezeu şi alte câteva şi-l reînoiesc.
  Rugăciunea de încheiere a adunării a pus pecetea peste această frumoasă adunare.
  Desigur că nu au lipsit la sfârşitul acestei Duminici minunate mulţumirile gazdelor adresate prin fraţi şi prin cuvântul de binecuvântare dat la desparţire de părintele paroh, Gratian Bornemiza.
  Dumnezeu să binecuvinteze râvna celor care au semănat şi răbdarea celor ce au primit Cuvântul.

  Binecuvântat să fii, Doamne, pentru dragostea acestei frăţietăţi scumpe în care ne-ai născut şi în care ne-ai crescut, hrănindu-ne, încălzindu-ne şi legănându-ne cu atâta bucurie şi drag.

  Slăvit să fie Domnul!