Toți cei apăsați, Iisuse,
de dureri amare,
lăngă Crucea Ta se-adună
și așteaptă alinare.
Tu le-ai mai rămas în lupte
adăpost și mângâiere,
căci nu-i nimeni să-nțeleagă
ne-nțeleasa lor durere.
Tu flămânzilor ești pâine
și-nsetaților ești apă,
reazem celor slabi și scutul
celor ce la Tine scapă,
iar la cei ce-n noaptea morții
și-a păcatelor suspină,
Tu ești Singura Nădejde
și ești Singura Lumină.
Fie-Ți milă, fie-Ți milă
de sărmanul care piere
așteptându-Ți ajutorul
frânt de cazne și durere,
de sub greul apăsării
și necazului îl scapă,
la izvoarele luminii
și odihnei Tu-i adapă.
Sfarmă lanțurile urii
și ne ia a ei povară,
Soarele iubirii iarăși
peste noi fă-l să răsară –
să fim iarăși o credință,
o nădejde și-o simțire, –
De nimic n-avem o, Doamne
lipsă-atât cât de iubire!
Traian Dorz, din vol. „Cântări Nemuritoare”
