Astăvară într-un sat stăteam de vorbă cu oamenii despre una alta. Atunci unul mai politicos dintre ei mă întrebă: „Cine crezi d-ta, domnule părinte, că ar trebui să vie la cârma țării ca să facă rânduială și dreptate în ţară?…
Mare întrebare ridicase omul şi oamenii aşteptau cu gura căscată să audă ce voiu răspunde. Unii credeau că-l chem la cârmă pe Brătianu, alții pe Maniu, iar alții pe Averescu. Dar răspunsul meu fu aşa: „Eu cred, oameni buni, că nu se face rânduială deplină în ţară la noi până nu va veni la cârma țării… Iisus Hristos”. Parcă şi acuma-i văd pe oameni cum căscară gura şi mai tare la auzul acestui răspuns, ba unii şi începură să zâmbească a glumă. Atunci eu astfel începui: „Da, da, oameni buni, eu nu spun glume, ci cred sus şi tare că politica nu ne va putea mântui până când nu va veni la cârma cea sufletească a ţării Iisus Hristos şi evanghelia Lui.
Asta-i greşala că noi tot dela politică aşteptăm tot binele şi toate îndreptările stărilor rele din țară. Dar trebuie să căutăm răul mai adânc, mai în sus cătră izvor. Răul îi în sufletul nostru, în inima noastră, şi a cârmuitorilor noştri politici. Ne cârmuieşte păcatul, lăcomia, zavistia, ura, minciuna şi pe noi și pe cei ce ne conduc și numai când şi noi și politicianii îl vom lăsa pe Isus Hristos să se facă stăpân şi cârmuitor în sufletul nostru, se vor îndrepta ca prin minune şi stările din ţara noastră”…
Oamenii de azi aşteaptă binele de la politică și de la oameni, dar binele trebuie aşteptat din altă parte: de la îndreptarea purtărilor noastre. Până când noi suntem răi, în zadar aşteptăm vremuri bune. Noi oamenii de azi trăim vremurile ce le merităm. La așa oameni, aşa vremuri; la aşa răutăți, aşa greutăți; la aşa cap, aşa căciulă. Izvorul îndreptării stărilor din țara noastră şi viaţa noastră stă în inima noastră, în îndreptarea vieții noastre sufletești, în întoarcerea noastră cătră Dumnezeu. Ne trebuie înainte de toate lacrimile şi întoarcerea fiului celui pierdut din evanghelie.
din Calendarul foii “Lumina Satelor” din anul 1927, Sibiu
