Anunţuri

Adunare anualã la Mãnicești, Argeș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Înaltpreasfinţitului Părinte CALINIC, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, sâmbătă, 5 iulie 2025, şi duminică, 6 iulie 2025, la Aşezământul «Sfântul Meletie», din Măniceşti, judeţul Argeş, se va desfăşura un program duhovnicesc la care vor participa creştinii ortodocşi misionari din Biserica Ortodoxă Română, având exprimarea misiunii lor sub denumirea de Oastea Domnului.

Programul de ADUNARE A OASTEI DOMNULUI va include:
 SÂMBĂTĂ, 5 iulie 2025, începând cu ora 16:00, Vecernia şi Acatistul Pogorârii Duhului Sfânt.
În continuarea slujbei de Vecernie, se vor derula CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI, cântări şi chemări la schimbarea vieţii în Hristos şi în Biserica Neamului Românesc şi Ortodox.
 DUMINICĂ, 6 iulie 2025, începând cu ora 08:30, se vor oficia Sfânta şi dumnezeiască LITURGHIE şi PARASTAS, incluzând, la final, şi programul duhovnicesc specific creştinului militant pentru Hristos Mântuitorul lumii, în toată complexitatea vremurilor pe care Dumnezeu a îngăduit să le trăim.

Va urma apoi AGAPA FRĂŢEASCĂ.
Fiind prima duminică din lună, se va derula, la ora 15:00, şi rânduiala SFEŞTANIEI DE OBŞTE.
Tot programul liturgic, pastoral şi catehetic din aceste zile de prăznuire va fi tradus şi în Limbajul Mimico-Gestual / Limba Semnelor Române pentru confraţii surzi aşteptaţi la această împreună-slujire şi vestire a Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos.

Din toată inima, vă îndemnăm să daţi curs invitaţiei noastre de a pune început nou vieţii noastre şi, ca urmare, sunteţi aşteptaţi şi cei mari, dar şi cei mici la împreuna-închinare ce se va face aici, pe COLINA LUMINII de la Măniceşti.

Mare bucurie, în Sfântul Duh, va fi pe sufletul nostru!
Hristos Domnul cel Înviat din morţi şi eu, robul Său, vă aşteptăm cu drag!


Părintele Constantin ONU / Ieromonah Meletie