Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, la Durău, prin grija şi osteneala fraţilor din zona Neamţ – cu prilejul sărbătorii Schimbarea la Faţă – în zilele de 8 şi 9 august, cu ajutorul Domnului Hristos, se va ţine, şi anul acesta, Adunarea Anuală pe Ţară a Oastei Domnului, în cortul Oastei de pe Valea Bistriţei, după programul următor:
Vineri, 7 august, începând cu orele 19:00, va avea loc Adunarea de tineret.
Sâmbătă, 8 august, începând cu orele 13:00, se va ţine Adunarea de Creaţie; şi, de la orele 17:00, se va săvârşi Slujba Vecerniei, după care se va continua cu Adunarea Oastei Domnului, până spre miezul nopţii.
Duminică dimineaţa, 9 august, începând cu orele 8:00, va începe slujba Sfintei Liturghii, după care se va desfăşura programul nostru ostăşesc.
Aşteptăm, cu toată dragostea, preoţi, fraţi şi surori din ţară şi de peste hotarele ei, pentru a petrece câteva momente de părtăşie frăţească, în cântare, în rugăciune şi în cuvânt de zidire sufletească.
Sfatul Frăţesc Zonal Valea Bistriţei

