din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti
Ei, iubiţilor, n-aţi făcut-o, pentru că sunteţi luptători. Fără să vă gândiţi, voi v-aţi luptat. Pe dinaintea voastră a trecut ispita. Chiotele auzite, toată veselia care vă întâmpina era o poftire ca să veniţi şi voi acolo, să vă veseliţi la fel.
De ce nu v-aţi oprit la ei?
O, iubiţilor! Pentru că voi eraţi înarmaţi. Voi ştiaţi ce e acolo. Ştiaţi că oamenii aceia sunt nişte bieţi fraţi căzuţi între tâlhari. Ei erau în ghearele diavolului. Erau jucărie în unghiile lui ascuţite. Jucau după cum bătea darabana lui.
Aţi văzut şi v-aţi întristat. Fiind voi înarmaţi cu armele Duhului, fiind pregătiţi din vreme, prin citirile sfinte, ca să înţelegeţi că acolo este numai plăcerea pierzaniei, primejdia sfărâmării, voi aţi înlăturat ispita ticăloasă. Voi ştiaţi că este ceva cu mult mai dulce decât aceasta, bucuria nepieritoare a Domnului, gustarea cea mai presus de fire, apa vie din care, dacă gustă omul, nu mai însetează după altceva.
De aceea, ce putere era să mai aibă asupra voastră ispita care a venit o clipă şi s-a risipit? S-a sfărâmat împotriva armăturii voastre creştineşti ca o săgeată care izbeşte împotriva oţelului şi se teşeşte.
b) Dar poate că nu numai ispite din afară au venit asupra voastră. Omul este mânat şi de ispite dinăuntru. Sf. Iacov spune că „Fiecare se ispiteşte, de a sa poftă fiind tras şi amăgit” (1, 14). Omul se îngreuiază de la fapta cea bună, se leneveşte, se îndeamnă într-aiurea. Atâtea pricini poate aduce el de a nu face ceva. Cei povestiţi de Domnul că au fost poftiţi la ospăţul din Evanghelie au găsit atâtea pricini de a nu se duce unde erau poftiţi!
Şi peste voi au putut veni atâtea pricini. Dar vă aflaţi aici. Asta însă înseamnă că aţi biruit ispitele care au putut veni peste voi. Au oare prin aceasta nu aţi fost luptători? Omul se luptă şi cu sine însuşi.
Toţi aceia pe care-i vedeţi adunaţi unde nu se cuvine, toţi aceia care se adună cu miile să vadă cum o ceată de tineri se opintesc să dea cu pumnii unul în altul ori să bată mingea, toţi aceştia care stau cu ceasurile ca să vadă cum are să iasă lupta sunt nişte oameni căzuţi în ispită, oameni pofticioşi să vadă copilării, când pe dânşii îi aşteaptă lucrurile mari ale Duhului pentru a fi săvârşite. Dacă însă se lasă duşi ca frunza pe val de puhoiul altora, dacă se iau şi ei după chiote şi darabană, înseamnă că nu s-au putut lupta cu ispita şi au căzut.
De ce nu aţi făcut şi voi aşa?
Pentru că voi aţi avut armătura duhului. Aţi gustat şi aţi văzut că bun este Domnul (Ps 33, 8). De aceea cum era să vă mai cuprindă pe voi ale lumii? Aţi trecut peste ele. Alţii de-acum să meargă şi ei pe calea voastră!
c) Dar de câte ori ispita nu vine către tine şi în altfel! Câţi dintre cei pe care-i cunoşti şi-i întâlneşti nu-ţi vin în casă şi caută să te ia la cutare adunare a lor! Câţi nu vor să-ţi smomească copiii, să ţi-i care la petreceri netrebnice, la tăvăleli unde numai de Dumnezeu nu se vorbeşte, unde numai gusturile lumii se află înaintea ochilor lor!
Şi dacă tu nu te-ai dat bătut şi dacă nu i-ai lăsat pe fiii tăi să se înhăiteze la petreceri ticăloase, la hoinăreli cu pagubă; de câte ori nu te-ai ales cu râsurile celor ce voiau să te întoarcă la blestemăţiile lumii! De câte ori tu, frate, nu a trebuit să înduri râsurile şi batjocurile celor ce te luau la vale că vrei să te faci sfânt!
Şi de! Nu uşor omul înfruntă râsul altora şi sunt mulţi aceia ce se înfricoşează de ce va zice lumea.
Tu însă nu te-ai înfricoşat. Ai stat în picioare şi ai răspuns cu blândeţe pe buze, dar cu bărbăţie în inimă. Tu nu te-ai lăsat cuprins de ispita ce a venit asupra ta în felul acesta, ci ai biruit-o şi ai alungat-o.
Oare nu se cheamă, cu aceasta, că eşti luptător? Că ai stat împotriva cuiva, că ai dat răspunsul Domnului şi te-ai îmbărbătat pentru Domnul? Dacă ai apărat casa ta de pătrunderea blestemată peste fiii tăi, oare nu se cheamă că ai tras zid de cetate împrejurul casei tale?
Iată deci că eşti luptător.
Bărbaţi, femei, copii, voi, toţi la un loc, sunteţi luptători. Voi nu daţi voie lumii să răzbată în casele voastre. Voi aţi deschis larg porţile caselor voastre pentru Duhul Domnului şi acum se cheamă că duhul lumii cu dezmierdările lui, cu momelile lui nu mai are ce căuta în casele voastre.
IV
Dar aceasta, iubiţilor, încă nu este şi nu tâlcuieşte întregul înţeles pentru ce voi v-aţi adunat aici. Da, voi nu sunteţi numai luptătorii care v-aţi luptat cu ispitele pentru voi şi pentru casa voastră. Asta o puteaţi face şi rămânând acasă la voi. Voi aţi venit aici încă pentru altceva – şi acum se cuvine să vedem şi privelişti mai minunate decât acestea de până aici.
«Ostaşul Domnului» nr. 6 / 1 iulie 1934, p. 1-4
va urma
Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului / Ovidiu Rus. – Sibiu : Oastea Domnului, 2016
