Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Alte însuşiri ale Satanei

Alte însuşiri ale Satanei

Alte însuşiri ale Satanei

RĂZBOIUL OASTEI DOMNULUI ( XIV )

Am arătat, la locul potrivit, ce fel de apucături şi arme foloseşte Satana în  atacurile sale contra Domnului Iisus. Atacurile ne arată că Satana, pe lângă vicleşug, mai pune în lupta sa şi stăruinţa şi experienţa. Diavolul are o stăruinţă şi o răbdare extraordinare. Văzut-aţi de câte ori a repetat atacul asupra Mântuitorului? Era alungat mereu şi iar se întorcea.  Era bătut mereu şi tot  nu se lăsa. Aşa e şi faţă de noi. Eu am impresia că, după fiecare atac ce nu-i reuşeşte,  Satana ţine un nou consiliu de război cu sfetnicii lui şi porneşte din nou atacul. Satana se bate nu numai cu vicleşugul, ci şi cu stăruinţa. Să ne gândim câtă stăruinţă pune diavolul pentru a câştiga un  suflet de om. Să ne gândim că stă-ruinţa asta e un  semn că diavolul ştie preţui sufletul. Ştie ce comoară nepreţuită e un  suflet de om, de aceea aleargă, lucrează, asudă să-l poată câştiga. O, de am învăţa măcar şi de la Satana să avem şi noi stăruinţă şi răbdare de fier în lupta mântuirii sufleteşti!

     Trebuie să ştim, apoi, că Satana n-are nici putere şi nici înţelepciune mare; însă, în schimb, are experienţă, are un  meşteşug probat, adică   şi-a probat meşteşugul, şi din  aceste probe a scos învăţături despre cum  să atace. Experienţa face foarte mult. Un om bătrân a păţit mai multe şi ştie mai bine trece prin greutăţile vieţii decât cel tânăr, sau decât cel ce nu cunoaşte viaţa decât din  carte. Aşa e şi cu experienţa Satanei. De veacuri întregi el s-a îndeletnicit cu ispitirea omului. El ne cunoaşte până în  cele mai mici amănunte. El ştie în  ce suntem mai tari şi în ce suntem mai slabi. El ştie ce fel de „râmă“ să pună în „undiţă“ pentru fiecare om.

     Faţă de experienţa marelui Ispititor, noi suntem ca nişte copii nepricepuţi şi de aceea trebuie să creştem repede în a cunoaşte apucăturile lui şi a ne câştiga şi noi învăţăminte din păţanie,< despre cum trebuie să respingem atacul Ispititorului.

     Însă cei mai mulţi creştini nici habar n-au de aceste lucruri, de aceea Satana îi bate cu înlesnire şi îşi bate joc de ei.

va urma

IOSIF TRIFA – Preot

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!