Vă rog să mă iertaţi, că voi avea multe emoţii, pentru că nu mă aşteptam să fiu azi aici, lângă mormântul Părintelui Iosif, în calitate de mărturisitor. Şi îi cer iertare şi Părintelui Iosif că poate de atâţia ani, de când am venit la Sibiu, nu m-am pregătit cum se cuvinte. Poate de puţine ori am pomenit în rugăciune ca Dumnezeu să ajute ca adunarea aceasta să fie cu rod pentru fiecare dintre noi. Mă simt atât de neputincios în faţa frăţiilor voastre şi, mai ales, în faţa Părintelui nostru drag, Părintele Iosif Trifa, pentru că sunt conştient de viaţa şi de ascultarea pe care nu am făcut-o faţă de Părintele. Şi mai ales de nestăruinţa mea.
De când vin la Sibiu, de câţiva ani, am avut dorinţa pe inimă să îmi îndrept viaţa şi să îmi pun un legământ în faţa lui Dumnezeu. Însă de fiecare dată diavolul îmi ieşea înainte şi îmi spunea că mai am timp. Şi mereu-mereu am amânat întâlnirea cu Dumnezeu. Însă Dumnezeu m-a învrednicit… N-a fost să fie aici. Dar tot lângă Părintele Iosif, la Certege, Dumnezeu mi-a dăruit ca să-L descopăr şi să fac o cotitură în viaţa mea, să mă întorc la El. Am fost bucuros, am fost împlinit de ceea ce am făptuit! Dar iarăşi, întorcându-mă la ale mele, acasă, cu toate lucrurile pe care eram obişnuit să le fac, nu am stăruit în credinţă şi în îndreptarea mea, pe care am făcut-o înaintea fraţilor şi înaintea lui Dumnezeu. Şi, mai ales, înaintea Părintelui Iosif, cel care ne-a chemat pe toţi şi ne-a descoperit atât de minunat viaţa cu Dumnezeu. (…)
M-am gândit că pentru mine, ca tânăr, la început de drum, ce îmi lipseşte ca să stăruiesc în credinţă, aşa cum au făcut-o înaintaşii noştri, aşa cum ne-a arătat Părintele Iosif, aşa cum ne-au arătat toţi fraţii de dinaintea noastră şi care ne-au arătat pilda lor de vieţuire? Ştiinţa o aveam. Ştiinţa o am, dar îndrăzneala şi dorinţa de a nu mai făptui păcatul, aceasta este de la noi. Ani la rând, plecând acasă din locul acesta, mă simţeam bine şi eram bucuros, în felul meu, de cele ce le-am trăit aici. Şi aveam în gând lucrul de a împlini acestea în continuare în viaţa mea. Însă fiind rupt de legătura cu fraţii, de Părintele Iosif, m-am depărtat atât de mult, încât m-am întors la lucrurile cele nefolositoare şi poate şi păcătoase pe care le făceam şi înainte. Şi odată cu vremea asta, care este în toată lumea aceasta, m-am gândit: Dar, oare, de unde ştii tu că mai poţi ajunge la Părintele Iosif? De unde ştii tu că pe viitor mai poţi să te întâlneşti cu fraţii, să te întâlneşti cu cei dragi ai tăi, căutând ca împreună să ne sprijinim spre mântuirea sufletelor noastre? N-am conştientizat până acum că timpul nu este al nostru. Că timpul este al lui Dumnezeu şi nu putem şti dacă mâine, dacă peste un an vom mai fi şi vom mai putea veni aici, la Părintele Iosif. Să ne aducem aminte de cuvântul şi de lucrarea pe care el a făcut-o pentru noi. Sunt adânc recunoscător lui Dumnezeu că m-a făcut să-l cunosc pe Părintele Iosif…”
Fratele Vasile Ioniţă (Suceava)
din vorbirea de la comemorarea Părintelui Iosif Trifa – Dumbrava Sibiului, duminică, 14 februarie 2021, în jurul mormântului drag
1 Comment