10. Cei care iubesc păcatul şi trăiesc în păcat doresc să-L ştie pe Dumnezeu cât mai departe de ei,
pentru că, ştiindu-L pe El cât mai departe, ei cred că pot face ce vor şi pot umbla cum le place.
11. Cel mândru mai degrabă se leapădă de orice lucru sfânt decât să se lepede de păcatul său.
12. Omul mincinos spune lucrurile nu numai cum nu sunt, ci şi cum ar vrea el să fie.
13. Hristos i-a trimis şi îi trimite fiecărei generaţii de oameni, prin proorocii Săi, Cuvântul Adevărului Său Sfânt;
fiecărui popor,
fiecărei limbi,
fiecărei cetăţi
şi fiecărui templu… (Mt 28, 20).
Iar când vor tăcea toţi proorocii acestora, pietrele lor vor începe să strige după ei (Lc 19, 40).
O, ce grai înfricoşat va fi graiul pietrelor!
14. Dumnezeu va vorbi fiecăruia în vreun fel, osândindu-i nelegiuirile.
Va tăcea numai după ce-i va fi înghiţit iadul pe toţi cei ce-L urăsc pe Iisus,
căci numai în iad vor scăpa ei de glasul Lui, care le vorbeşte acum cu atâta răbdare, din afara şi din lăuntrul lor.
15. În iad se va trezi glasul dinlăuntru al celor neascultători, conştiinţa lor pe care şi-au ucis-o.
Şi ea apoi nu le va mai tăcea niciodată, niciodată.
Puteţi voi oare înţelege acum că aceste înştiinţări sunt chiar pentru voi?
Iar dacă le-aţi înţeles, puteţi voi să le primiţi?
Sau ele vă vor face încă şi mai răi?
16. Cel mai simplu credincios ştie mai mult despre Dumnezeu decât orice învăţat nenăscut din nou.
Căci credinciosul înţelege cum este un om care nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, fiindcă a fost o vreme când nici el nu-L cunoştea,
dar celălalt nu înţelege cum este unul născut din nou, fiindcă el n-a trecut prin această naştere minunată niciodată.
Şi cine n-a trecut prin ea n-o poate nici înţelege, nici explica.
17. Este uimitor de frumos cât de simple şi ce limpezi apar lucrurile Evangheliei pentru cei smeriţi şi curaţi cu inima.
Şi cât de complicate par ele pentru învăţaţii răutăcioşi. Ce uşor le poate înţelege un credincios simplu, dar adevărat, care îşi are sufletul neprefăcut şi mintea neotrăvită!
Dar cât de mulţi din cei care se pretind a fi cineva nu le pot înţelege şi nu le pot primi niciodată!
18. Mult mai nenorociţi ca toţi oamenii sunt acei care, prin înşelăciunea păcatului, au ajuns orbi a doua oară.
Ei sunt de o mie de ori mai nenorociţi. Pentru că ei au fost vindecaţi odată, au avut odată lumina. Au gustat odată bucuriile naşterii din nou, harul părtăşiei cu Hristos, starea de înfiere şi răscumpărare prin Sângele şi Harul Crucii Mântuitorului Scump, Care îi izbăvise de sub puterea diavolului şi din pierzarea păcatului,
– dar n-au rămas statornici, ci au căzut iarăşi, nu numai în vechile lor păcate, ci încă şi în altele, mai mari. Aceştia sunt orbii cei mai nefericiţi de o mie de ori,
căci vindecarea lor nu mai vine niciodată (Evr 10, 26).
19. De ce nu vă miraţi voi oare de îngustimea voastră?
De ce vă miraţi că „opincarii“, că dulgherii sau plugarii simpli Îl mărturisesc mai cu putere şi mai cu multă lumină ca voi pe Hristos în lume?
De ce vă miraţi că oamenii fără nici o „pregătire“ sau cu o mai mică pregătire decât a voastră propovăduiesc Evanghelia Domnului mai frumos,
în timp ce voi sunteţi seci?
20. Harul vă era făgăduit vouă, dar, dacă voi nu vreţi să vă naşteţi din nou şi să trăiţi în sfinţenie,
aţi rămas fără El.
Hristos nu poate fi făcut un slujitor al păcatului, nici un colaborator al lui satana. Nici un om al compromisurilor, cum sunteţi voi.
Şi iată că Dumnezeu a dat Harul Său altora, celor mai slabi şi mai smeriţi (Mt 21, 16).
Iar de la voi l-a luat.
O, de v-aţi putea smeri până la a recunoaşte asta – şi a vă îndrepta!
Dumnezeu să vă ajute să vă puteţi.
Amin.
Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”
