Avem datoria de a corecta, de a face cunoscut și de a da o cât mai bună dovadă

Datorită faptului că Oastea Domnului este prea puţin cunoscută sau cunoscută într-un mod greşit, numele de „ostaş” ridică multe semne de întrebare pentru mulţi creştin-ortodocşi.
Mie personal mi-a trebuit un an şi jumătate ca să fiu acceptat de colegii de la master din cadrul Facultăţii de Teologie din Arad, fără rezerve, ca un creştin ortodox. La fiecare intervenţie din cadrul dezbaterilor, eram privit cu rezerve.
Anul trecut am avut ca subiect de referat la Teologie Morală tocmai Oastea Domnului. Din intervenţia colegilor am văzut cât de puţin informaţi sunt.
Probabil, datorită acestui fapt, am aflat cu uimire, doar zilele acestea, că una dintre colege este născută în familie de ostaşi şi că ea însăşi a făcut legământ în urmă cu ceva ani şi că tot acest timp nu şi-a făcut cunoscută identitatea de ostaş printre colegi.

Pe de altă parte există şi printre ostaşi unii care nu cunosc sau cunosc prea puţin Ortodoxia. Aceştia judecă Ortodoxia doar prin prisma formelor, a creştinilor ortocşi de formă şi a preoţilor nedidicaţi în totalitate slujbei la care au fost chemaţi. Datorită necunoaşterii „miezului”, rămân la „coji” şi judecă Ortodoxia prin prisma acestor „coji”, considerând Oastea Domnului ca ceva mai mult decât Ortodoxia. Aceştia se consideră în primul rând ostaşi şi aba apoi ortodocşi. Iar această atitudine de „superioritate” pe care o manifestă aceştia îi face pe mulţi dintre clerici să-i considere pe fraţii ostaşi „mândri” şi chiar pietişti, cu un fel de evlavie, dar ruptă de Realitatea Euharistică a Bisericii.

Un părinte profesor de la o Facultatea de Teologie Ortodoxă a dorit, imediat după Revoluţie, să cunoască mai multe despre Oastea Domnului şi a stabilit o întâlnire cu mai mulţi fraţi din zona respectivă. Aceştia au încercat să-i prezinte părintelui felul cum văd ei „naştera din nou” şi alte încredinţări pe care le aveau. Pentru felul deficitar în care prezentau aceştia problemele, părintele le-a spus că nu este pe deplin lămurit. Atunci unul dintre fraţi, dintre cei mai tineri, l-a luat deoparte şi i-a spus că nu înţelege pentru că „NU ESTE NĂSCUT DIN NOU”. Acesta a plecat întristat de la această întâlnire şi timp de aprope douăzeci de ani generaţii de studenţi teologi au învăţat în Facultate că Oastea Domnului este o Mişcare Pietistă din cadrul BOR.

Ambele feluri de a vedea problema sunt greşite.
Avem datoria de a corecta aceste lucruri.
Pe de o parte printr-o acţiune susţinută de a face cunoscut „miezul” Ortodoxiei pentru cât mai mulţi fraţi ostaşi, ceea ce se face cu succes prin foaia „Iisus Biruitorul”, prin cărţile editate la Editura „Oastea Domnului” din Sibiu şi prin înscrierea la Facultăţile de Teologie a unui cât mai mare număr de fraţi şi surori din Oastea Domnului.

Pe de altă parte trebuie să dăm o cât mai bună dovadă, acolo unde ne găsim, că suntem cu adevărat copiii Bisericii, mădulare vii ale Trupului lui Hristos, gata de jertfă şi un real sprijin pentru preoţii parohi de care aparţinem.

Slăvit să fie Domnul!

Nelu