Biblia trebuie să devină cartea de căpătâi a fiecărui om. Şi fiecare credincios sau credincioasă, fie părinte, fie copil să-şi aibă Biblia sa, tot aşa de normal precum îşi are cămaşa lui, lingura lui, perna lui. Şi să nu poată fără ea. Cum nu poate fără ele. Cu ea să se încălzească, din ea să se hrănească, în ea să‑şi afle odihna.
Hristos trebuie să ne atragă pe toţi în câmpul luminii Lui, după cum o lumânare atrage spre sine toate vietăţile care umblă şi zboară prin întuneric. Şi nici unul dintre cei depărtaţi de Dumnezeu să nu moară până ce Îl va cunoaşte pe Iisus. Aceasta însă prin liberul consimţământ, prin îndemnul nesilit al inimii, fiindcă nici o transformare adevărată şi statornică nu vine din afară, ci dinlăuntru, din inima înnoită de legământul sfânt.
Hristos va birui odată ura, a zis el, şi de aceea orice credincios trebuie să se depărteze de oricine face partide şi dezbinări, aţâţând tulburările dintre fraţi prin instigare la schimbarea cultului sau a învăţăturii – şi nu a inimii.
Nu legea, care este bună, trebuie osândită, ci fărădelegea. Nu lucrurile sfinte ale Bisericii trebuie părăsite, ci păcatul şi răutatea. Nu dezbinări prin certuri şi trufie, ci unire prin dragoste şi smerenie.
Căci în zadar se predică mii de versete şi interpretări, dacă se trăieşte în instinctul de violenţă şi de vrăjmăşie al firii pământeşti şi nu se umblă după îndemnurile Duhului şi după pilda de viaţă a lui Hristos.
Traian Dorz, din “Istoria unei Jertfe”, Vol. III, pag. 511
