1. Dacă nu începi lucrul tău cu deplină binecuvântare de la Dumnezeu, în deplină ascultare de voia Lui, – în zadar!…
Dacă nu începi căsnicia ta cinstit, curat, serios şi hotărât pe calea voii lui Dumnezeu, – în zadar!…
Dacă nu ţi zideşti situaţia ta, rostul tău, casa ta şi toată umblarea ta pe cinste şi pe muncă vrednică, – în zadar!
2. De tot ce nu este întemeiat pe curăţie şi pe credincioşia în voia şi în Cuvântul lui Hristos,
să fii sigur că nici durată şi nici pace,
nici reuşită şi nici folos
nu vei avea, ci vei lucra degeaba.
Tot ce este fără Dumnezeu va fi nimicit mai curând ori mai târziu. Dar nu prea târziu.
3. Vei afla binecuvântare dacă vei lucra cu Dumnezeu,
dar vei afla chinuire dacă lucrezi fără Dumnezeu.
Vei zidi pentru alţii dacă faci fără El.
Vei pierde mereu şi vei sfârşi în prăpastie dacă lucrezi fără ajutorul şi călăuzirea lui Dumnezeu.
4. Aceasta este totdeauna, până la urmă, soarta celor care încep şi lucrează fără Dumnezeu.
Aşa au sfârşit cele mai vechi încercări omeneşti fără El.
Şi aşa vor sfârşi şi cele mai noi.
5. Dar când zideşte Dumnezeu, totul este binecuvântat.
Când Mâna Lui sprijină un om sau o lucrare,
o, ce roade frumoase, vrednice şi dulci vor creşte acolo!
Ce suflete curate şi statornice vezi în Lucrarea asta,
ce învăţătură sănătoasă şi adevărată se face în ea,
ce lucrări mişcătoare şi fapte vrednice se văd în Lucrarea la care colaborează Domnul!
6. Dacă roadele unui om sunt adevărate şi durabile, atunci e semnul că lucrează împreună cu El.
Dacă roadele unei lucrări sunt adevărate şi durabile, Dumnezeu zideşte împreună cu ea.
Cu un astfel de om şi cu o astfel de lucrare însoţeşte te totdeauna,
fiindcă însoţirea lui Dumnezeu îi va da sprijin şi binecuvântare.
7. Dar fereşte te totdeauna de omul nestatornic şi necinstit, care predică dragostea, dar el trăieşte în dezbinare.
Care vorbeşte într o lucrare, dar primeşte daruri de la altele.
Care cântă cu fraţii, dar doarme la străini.
8. Cu un astfel de lucrător, Dumnezeu nu va zidi niciodată.
Şi nici ceea ce zideşte el nu va dura.
Nici cei ce se lasă zidiţi de el nu vor fi sănătoşi.
Unde nu lucrează Dumnezeu, ci omul, îndată ce cade sau pleacă omul care proptea înjghebarea,
va cădea şi înjghebarea făcută de el.
Sau înainte de a pleca va cădea peste cel ce o face.
9. Dar dacă a zidit Domnul o Lucrare, chiar dacă se duce zidarul folosit de Domnul acolo
– şi chiar dacă vor fi duşi toţi zidarii –, totuşi clă-direa lucrării aceleia va rămâne, pentru că Dumnezeu a făcut o;
iar la vreme de nevoie, El îi poate înlocui în chip fericit pe toţi cei pierduţi sau plecaţi, înnoind şi prime-nind rândurile lucrătorilor;
– şi Lucrarea aceea va rămâne, fiindcă este făcută de Dumnezeu.
10. Totdeauna acolo unde este, frica îngheaţă inima şi face întreaga fiinţă a omului să tremure.
Omul merge atunci după Dumnezeu numai fiindcă este silit şi n are încotro să apuce şi să scape în altă parte.
Şi chiar dacă merge după Domnul, o astfel de inimă tremurătoare nu va putea gusta niciodată fericirea adevărată,
pentru că în frică şi în spaimă nu este niciodată bucurie.
11. Adevărata temere de Dumnezeu este simţământul de iubire şi de respect pentru voia Sa,
simţământul de dragoste şi de respect dus până la simţământul de evlavie şi de ascultare nemărginită.
De recunoştinţă şi de îndatorare deplină faţă de El,
pentru marea iubire pe care ne a arătat o
şi pentru marile binefaceri pe care ni le a revărsat.
12. În tot ce avem în aceste dovezi ale nemărginitei Sale iubiri stă viaţa noastră.
Şi stă puterea de a pătrunde în lumina Lui, în miezul acestei iubiri în care este apoi fericirea întregii noastre fiinţe.
13. Când sufletul temător de Dumnezeu a putut ajunge la starea de a avea o aşa cunoaştere şi o aşa păr-tăşie cu Domnul, încât lumina cerească să i descopere totdeauna
şi fără nici o greutate voia lui Dumnezeu cu el şi pentru el,
atunci nu numai că toată bucuria lui este de a face voia lui Dumnezeu prin Hristos,
– dar şi toată teama îl face mereu atent, spre a nu greşi întru nimic făcând-o.
14. Fericirea omului credincios va fi cea mai mare atunci când, pentru înfăptuirea voii lui Dumnezeu într-un fel, n-a greşit în altul.
Când dorinţa de a face binele merge împreună cu teama de a nu greşi în nimic făcându l.
15. Pentru un cuget curat, teama ca o ţintă bună să nu fie urmărită pe căi care n ar fi bune este ceva care îl însoţeşte mereu.
El se va teme totdeauna ca nu cumva pentru un scop curat să folosească vreun mijloc necurat.
Atunci tot ce i frumos va fi întinat.
16. Teme te ca nu cumva slujind adevărului să fo-loseşti ceva din ceea ce este ascunziş, prefăcătorie şi di-versiune.
Să nu foloseşti nimic din ceea ce este numai pe jumătate sau deloc adevăr.
17. Teme te să nu-I aduci cumva lui Dumnezeu vreo jertfă cu vreun cusur (Lev 22, 20).
Căci atunci bucuria n ar fi deplină,
şi calea n ar fi curată,
şi scopul n ar fi binecuvântat,
şi jertfa n ar fi primită.
Ci răul mijloc va întina bunul scop…
şi cusurul va face ca jertfa să fie zadarnică şi netrebnică,
– precum face o picătură de fiere într un vas cu lapte.
18. Sufletul meu şi fiul meu, dacă vrei să te bucuri şi tu întotdeauna de o fericire deplină
şi pe drum, şi acasă,
– atunci fii cu grijă pe unde mergi.
Dacă mergi spre cer, caută să nu te abaţi niciodată din drumul cel curat,
chiar dacă ţi se pare că peste un loc oprit ţi-ar fi mai uşor să mergi
sau mai aproape să ajungi.
19. Caută ca dorinţa de a face voia lui Dumnezeu să ţi fie întotdeauna însoţită de teama de a nu folosi în împlinirea ei vreo vorbă, vreo cale, vreun mijloc care n ar fi curat şi cinstit în totul.
Căci numai atunci va fi ferice de tine pe tot drumul tău,
de oriunde vei pleca şi până oriunde vei merge.
20. Când nu nerăbdarea, ci înţelepciunea grăieşte că un lucru ajunge, – atunci să ştii că este într adevăr destul!…
Când nu răutatea, care nu se mai satură de asuprire,
şi nici lăcomia, care nu se mai satură de cadouri şi de comoditate,
– ci sinceritatea zice: „Nu i voie”, atunci să ştii că într adevăr nu i voie.
Doamne, Te rugăm, învaţă ne totdeauna să ştim buna măsură în toate.
Amin.
Traian Dorz, din ”Strălucirea biruinţei” Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2007