NUNTA DIN CANA – NUNTA DIN VĂLANI
Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani)
la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976
„Şi a treia zi s-a făcut o nuntă în Cana şi mama lui Iisus era acolo; şi a fost chemat şi Iisus cu ucenicii Săi” (In 2, 1-2).
Slăvit să fie Domnul!
Ce sărbătoare este aceasta pentru noi, fraţii noştri dragi! O nuntă e o mare bucurie şi o mare binecuvântare. De multă vreme am aşteptat această nuntă. Cu ea, L-am aşteptat şi pe Dumnezeu. Împreună cu nunta aceasta, v-am aşteptat şi pe voi toţi, fraţii mei cei dragi.
Ne bucurăm astăzi că iarăşi ne vedem! De când nu ne-am văzut noi, ce bucurii aţi mai avut voi? Noi suntem fraţii voştri. Şi noi, de atunci, am avut mari bucurii, dar am avut şi unele dureri mari.
Aşa aţi fost şi voi? Hai să cântăm acum, că e nuntă! Hai să ne bucurăm acum, în ziua acestei sărbători sfinte.
S-a făcut o nuntă în Cana Galileii… Multe nunţi s-au mai făcut şi nu mai ştie nimeni despre ele în vecii vecilor. Numai despre nunta aceasta din Cana vorbeşte Biblia.
Binecuvântată nuntă din Cana, numai tu ai rămas de care să ne bucurăm totdeauna şi noi, la nunţile noastre. Şi vom spune mereu despre nunta aceasta, fiindcă acolo a fost ceea ce nu era la alte nunţi: era Iisus cu ucenicii Săi.
Oare n-aţi venit şi voi toţi pentru acest scop în locul acesta, crezând că aici vine Iisus şi vin ucenicii Lui?
Înainte de a veni Iisus şi ucenicii Lui, în Cana Galileii a fost cineva. Mai înainte de Iisus.
Voi, care aţi citit Cuvântul lui Dumnezeu, ştiţi atât de bine: era acolo Mama lui Iisus.
Slavă Ţie, Doamne, Iisuse! Slavă veşnică fie adusă Ţie! Înainte de Iisus şi de ucenicii Lui, era acolo Mama lui Iisus. Ea a fost aceea care a vorbit cu tinerii dragi: „O, dragi tineri, nunta este un pas însemnat în viaţa fiecărui tânăr. Şi mulţi se nenorocesc la pasul acesta. Când începeţi acest pas, această călătorie, acest drum, băgaţi de seamă: chemaţi-L pe Dumnezeu, chemaţi-L pe Iisus la nunta voastră! Numai El poate să binecuvânteze nunta voastră, căminul vostru şi viaţa voastră şi să vă facă fericiţi şi pe pământ, şi în veşnicie”.
Da, Mama lui Iisus a fost aceea care i-a lămurit pe cei doi miri să-L cheme şi pe Domnul Iisus la nunta lor. Şi tinerii au ascultat-o.
Binecuvântate suflete scumpe! Ce rare sunteţi voi, care faceţi aşa, care-i mai povăţuiţi pe cei tineri să-L cheme Dumnezeu la nunta copiilor voştri! Pentru că numai aşa pot fi fericiţi. Tot mai rare sunt sufletele acestea care se mai ocupă de cei tineri, care se ocupă să le croiască o cale, se ocupă ca în urma lor să vină Dumnezeu, să poată veni Domnul Iisus.
Aşa a făcut Maria, Maica Sfântă! Ea a fost aceea care s-a ocupat de tineri. Ea a fost aceea care a pregătit locul, să poată veni şi Domnul Iisus la nunta aceea. Dacă n-ar fi fost Maria, Maica Sfântă, mai înainte acolo, la nunta din Cana, nici Iisus n-ar fi venit. Numai datorită faptului că mai înaintea Lui a fost Mama Sa acolo la nuntă, numai pentru acest motiv a putut ca, în urmă, să vină şi Iisus cu ucenicii Lui şi apoi să fie acea mare binecuvântare. Şi binecuvântarea aceea, din neam în neam, să ajungă şi până aici la noi, cei din ziua de azi.
Scumpii şi dragii noştri fraţi! Se face o nuntă în Vălani! O, Vălanilor, ce mare binecuvântare pe voi azi! Ce mare har, că vine la această nuntă Iisus cu ucenicii Lui! Ne bucurăm astăzi printre lacrimi că ne vedem în locul acesta, că a venit şi Iisus cu ucenicii lui.
Întrebăm pe sora noastră Floarea, mama mirelui: O, soră Floare, tu ai fost aici mai înainte de a veni ucenicii şi Iisus. Tu ai fost aici înaintea noastră. Noi venim numai acuma…
Ne gândim că în acest loc a venit şi fratele nostru mire, a crescut sub mâna ocrotitoare a mamei. N-am ştiut atunci ce mare binecuvântare vom avea noi oarecând – şi anume astăzi – în acest loc. Soră Floarea, bucură-te astăzi! Uită-ţi durerile şi necazurile, căci iată cum îţi răspunde Dumnezeu astăzi. Că ţi-a dăruit un fiu şi fiul tău ţi-a fost ascultător – şi nădăjduim că îţi va fi până la capăt. Nu cum sunt atâţia neascultători astăzi. Şi el L-a chemat pe Domnul Iisus la nunta lui şi pe ucenicii Domnului.
Scumpe surori mame! Fiecare aveţi câte un fiu… Cum îi creşteţi? Vor fi ei o binecuvântare pentru ţara noastră? Pentru Vălanii voştri? Pentru satul vostru? Sau vor mai aduce şi ei încă o durere, peste toate celelalte, asupra celor care i‑au crescut, asupra părinţilor trupeşti şi sufleteşti?
S-a mai spus şi aseară aici: fiindcă noi suntem binecuvântaţi astăzi în Vălani, cât datorăm că a mai fost cineva aici, prin locurile acestea! Ne aducem aminte cu drag de anii copilăriei noastre de pe băncile de şcoală când, în satul nostru, a venit prima dată fratele Savu din Vălani. S-a amintit aseară despre el că locuieşte aci, mai din sus. Are peste 80 de ani. Numai sufletul, numai inima, numai dragostea lui parcă tot mai stă aici la masă. Picioarele şi trupul nu mai pot… El a fost acel suflet care a venit cel dintâi aici, care a umblat peste dealurile acestea. El a fost cel dintâi suflet care a ascultat glasul Gornistului nostru drag, al Părintelui Iosif.
Şi a venit să sune şi la urmaşii săi, să trâmbiţeze şi el mai departe la satul acesta, Vălani: „Vălanilor, o lumină nouă, o viaţă nouă… Veniţi la Iisus, veniţi la Dumnezeu şi veţi fi binecuvântaţi şi aici, şi în viaţa cealaltă…” A fost aici cineva, preaiubiţilor, mai înainte de noi. Ei au aranjat lucrurile ca noi astăzi să fim atât de binecuvântaţi.
Mi-aduc aminte că undeva, într-un oraş, demult, demult, trăise o prinţesă credincioasă. Ea a reuşit, cu privirea ei curată şi sfântă, să transforme întregul oraş, ca să fie oamenii oarecum mai liniştiţi, mai credincioşi, mai cumsecade. Nu cum erau mai înainte şi cum erau cei din împrejurimi. La 100 de ani după plecarea ei, prin acea localitate a trecut cineva care a văzut frumoasele obiceiuri din acea cetate, care nu erau în altă parte. Şi a întrebat:
– De ce oare aici este aşa?
– Pentru că aici a trăit cineva… Pentru că a trăit o credincioasă. Pentru că a trăit o copilă a lui Dumnezeu şi aceea a făcut ca astăzi la noi să fie aşa cum vedeţi, aşa cum auziţi.
Deci, iubiţilor, preţuiţi-i pe aceia care au fost mai înainte. Noi vom merge acasă, la locurile noastre. Se va spune şi despre noi ceva, ca mâine. Cum am trăit noi în satul nostru? Şi ce va rămâne în urma noastră? Dragii şi scumpii mei fraţi! Va rămâne o binecuvântare? Va rămâne o amintire scumpă? Va rămâne… ce? Noi ne vom duce, dar ei, cei care vor rămâne în urma noastră, vor spune cum am trăit noi şi ce am făcut noi.
Se face mâine o nuntă în cer.
Auzit-aţi voi, dragii mei, lucrul acesta?
Nunta din Cana s-a făcut! Nunta din Vălani va rămâne un vis drag azi şi mâine poate; şi ne bucurăm din suflet că v-am văzut, că ne-am privit feţele iubitoare. Dar vine o altă nuntă! Nunta cea din cer. Cine oare va fi la această Nuntă, acolo sus?
În Cana a fost Iisus cu ucenicii Lui.
În Vălani este Iisus şi voi, fraţii mei dragi!
Slavă Ţie, Doamne! De aseară s-a strigat mereu şi s-a îndemnat – şi ne bucurăm din suflet când vedem feţele voastre. Slavă Domnului că v-a păzit şi v-a ajutat până aici! Fraţii mei, să ştiţi că vă va păzi şi vă va ajuta şi mai departe El, Acela în care ne-am pus noi nădejdea.
Se face o nuntă în cer!… Cine va fi acolo oare? Vor fi oare toţi acei care au fost la nunta din Cana?
Slavă Ţie, Doamne, noi ştim că vor fi. La nunta din cer vor fi iarăşi Mama lui Iisus şi ucenicii Săi. Va fi Mama lui Iisus, că ea a fost aceea care a vărsat cele dintâi lacrimi când Lui I-a fost frig. Care a vărsat cele dintâi lacrimi când Lui I-a fost foame. Ea a vărsat cea dintâi lacrimă când El a fost în primejdie.
De atunci şi până astăzi au mai fost mulţi care au suferit pentru Iisus şi cu El împreună, care au plâns cu El… Dar Măicuţa Sfântă a fost cea dintâi care a suferit, care a plâns.
De la iesle până la Cruce, din sărăcie până la înălţare, ea a fost mereu lângă El. Ea a fost aceea care a sângerat mai greu la Cruce. Când un fiu sângerează… sângerează şi o mamă lângă el… O inimă de mamă…
O, binecuvântat să fii, Doamne, că lângă Tine vor fi şi Acolo sus toţi acei care au fost de azi lângă Tine aici jos.
Sfânta Mamă poate să fie şi la acea Nuntă, pentru că ea a fost sfântă şi sfântă a rămas. Pentru că ea a fost ascultătoare şi ne rămâne şi nouă o pildă până în veci. Ea a fost smerită, ea a fost supusă… Şi de aceea poate să fie lângă El şi Acolo, pentru că, prin trăirea ei, şi-a câştigat acest loc…
Şi ucenicii Lui cei dragi vor fi şi la acea Nuntă, că ei au fost nedespărţiţi de El în fiecare clipă. Aşa ne spune Evanghelia din duminicile trecute despre chemarea apostolilor. Că Apostolul Petru, ca şi Andrei… Apostolul Iacov, ca şi Ioan… când au auzit chemarea, au lăsat totul şi s-au dus după Iisus.
Aşa uşor am citit noi cuvintele acestea, că ei au lăsat totul… Şi aşa puţin ne-am gândit noi ce era „totul” acela pe care ei au fost în stare să-l lase.
Apostolul Petru, cu o familie numeroasă şi cu soacra lui bolnavă… când a auzit chemarea lui Iisus, el le-a lăsat pe toate, chiar şi mreaja lui, care era pâinea lui şi a tuturor celor de acasă. Nu s-a mai întrebat nimic: „Doamne, ce fac cu cei de-acasă? Ce va face casa mea dacă eu îmi las mreaja, dacă eu îmi las slujba, meseria, serviciul meu?… De unde vor avea ei pâine?
Pe drum nu s-a gândit la nimic, ci le-a lăsat pe toate în grija Domnului şi el s-a dus după Iisus, după Cel ce l-a chemat…
Ne aducem aminte de un frate care, undeva în ţările depărtate, a mers să vestească Evanghelia… şi toţi fraţii i-au spus:
– Nu te duce, frate, de la noi! Nu te duce! Cui ne laşi? Unde te duci? Toţi cei care s-au dus acolo, acolo au şi rămas. N-au mai venit înapoi… Dar el se ruga mereu:
– Doamne, ajută-mi să mă duc, să Te mărturisesc pe Tine chiar dacă ar fi să mi se verse sângele în locul acela.
Când era gata să plece, fiindcă avea patru copii, ei au venit la el şi după el plângând:
– Tată dragă, nu ne lăsa… Unde te duci?…
Atunci a fost gata să i se zdrobească inima şi să zică:
– Doamne, nu mă mai duc… Sunt un criminal dacă îmi las copiii mei şi mă duc. Ce să caut eu în altă parte? Dar de sus i-a venit gândul şi puterea cerească:
– Mai scump e Hristos! Lasă-i în grija Lui. El va avea grijă de ei… Tu du-te!…
Şi el a spus din nou:
– Doamne, ai grijă de copiii mei, că eu plec pentru Tine.
Şi s-a dus să-L mărturisească pe Iisus!
Aşa a făcut Apostolul Petru. Aşa a făcut Andrei! Aşa a făcut Iacov… Aşa a făcut Ioan… Aşa au făcut toţi! Ei vor fi la Nunta aceea din cer. Îşi merită locul.
Fraţii mei, dar noi oare lăsat-am totul, ca să-L urmăm pe Iisus? S-a mai spus că ne uitam cu bucurie şi cu drag de câte ori se apropia un frate sau o soră, sufletele scumpe şi dragi cu care ne-am întâlnit la picioarele lui Iisus. Atunci, voi, cei care veţi ajunge mai înainte la Nunta aceea din cer, să vă amintiţi că ne‑am întâlnit aici…
Numai tu, mamă… vei privi mereu pe uliţă înainte:
– Oare vor veni şi copiii mei? Oare vor mai ajunge ei? Vin, uite, mulţimi!… Numai copiii mei nu mai vin… Numai ei nu mai ajung la Nunta aceea din cer?
Binecuvântate mame care sunteţi aici cu copiii voştri! Cât mai trăiţi, nu mai trăiţi pentru altceva… ci numai pentru ca şi copiii voştri să ajungă la Nunta aceea din cer. Pentru că numai atunci are rost viaţa voastră şi jertfa voastră de mamă. Dacă ei, copiii voştri, n-au fost în Cana şi nici aici în Vălani… şi nu vin cu voi la rugăciune ori la ascultarea Cuvântului… cum vor mai ajunge ei atunci în cer? Unde vor fi ei oare atunci când se va ţine Nunta cea din cer?
Se face o Nuntă în cer! Fraţii mei, nu ştim dacă ne vom mai vedea până atunci. Întâlnirea noastră de astăzi să ne fie un îndemn. Noi să ne pregătim, fraţilor, că nu-i mult până la nunta aceea din cer. Să fim şi noi acolo! Să căutăm până atunci ca toţi cei dragi ai noştri, care ne sunt scumpi aici pe pământ, să nu lipsească nici de la Nunta aceea din cer. Căci cine nu-i la Nunta aceea va fi la „nunta” focului şi a iadului.
Să căutăm până atunci, dacă noi am auzit cu o clipă mai devreme chemarea sfântă şi am primit binecuvântările cereşti şi harul atât de mare şi sfânt, să căutăm să-I facem un loc Domnului, să vină pe urmele noastre, în casele noastre. Să pregătim o cale pentru El aşa cum au făcut cei dinaintea noastră. Aşa cum a făcut Părintele Iosif! El a venit mai înainte decât Iisus în Vălani… Mai înainte decât Domnul în ţara noastră… Mai înainte decât Domnul în Biserica noastră… Şi numai datorită faptului că el a venit mai înainte, în urma lui a venit Iisus! Părintele Iosif a pregătit calea lui Iisus! În urma lui a venit Dumnezeu! Şi, în urma ascultării lor, şi noi suntem binecuvântaţi astăzi.
Pe unde vă mai duceţi, fraţii mei dragi, căutaţi ca pe urma voastră să poată veni Iisus. Pentru că numai atunci veţi fi binecuvântaţi şi voi, şi cei care mai vin pe urmele voastre.
Slăvit să fie Domnul!
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 1
