– Câtă dreptate a avut părintele atunci. Ce misiune poate fi aceea pe care o face un plătit? În curând după aceea s-a umplut ţara de acei minunaţi misionari şi vestitori ai Domnului din rândurile noastre – care cu o inimă predată Domnului şi cu un cuvânt înflăcărat de credinţă şi iubire, au răspândit şi răspândesc lumina mântuirii şi Harul Jertfei Crucii cu atâta putere şi rod! Slăvit să fie Domnul pentru aceşti binecuvântaţi semănători de lumină. Puterea Duhului Sfânt să-i facă pe toţi o inimă şi un gând pentru ca având o viaţă sfântă să-L poată duce pe Hristos la tot poporul nostru – şi tot poporul nostru la Hristos. Numai pentru plata cea de Sus a lui Dumnezeu.
L. S. nr. 21 din 25 mai 1930 – scrie:
„În spitale… în închisori… în cimitire.
Preacucernice părinte Trifa… În Oradea există de anul trecut o bine organizată Oaste a Domnului… Duminică de duminică ţinem regulat adunări în sala unei şcoli primare din oraş. Întotdeauna sala este ticsită de oameni care vin din toate părţile oraşului. Ţinem cuvântări, rostim rugăciuni, cântăm cântări minunate… Oastea Domnului are şi un cor… Se declamă poezii, se interpretează piese religioase şi astfel se face o minunată serbare religioasă de fiecare dată. Suntem adesea cercetaţi de P. S. Sa arhiereul Dr. Andrei Crişanul care ne iubeşte şi ne sprijineşte foarte mult, dând un puternic sprijin Oastei Domnului atât în Oradea cât şi în tot judeţul Bihor… La fel şi părintele misionar eparhial Cornel Magier. Facem ieşiri cu Oastea şi prin alte comune…
În Joia Mare am cercetat închisoarea Oradei, unde am făcut un frumos program religios pentru cei închişi, apoi le-am împărţit daruri de mâncare şi cărţi religioase. Au fost mângâiate multe suflete şi s-au vărsat multe lacrimi. Desigur că mulţi s-au hotărât să-şi îndrepte viaţa urmându-L pe Domnul.
În alte duminici cercetăm spitalele stând de vorbă cu bolnavii şi mângâindu-i cu Cuvântul Domnului, odată cu câte un mic dar pe care îl lăsăm la patul lor…
Acum ne gândim la un alt lucru creştinesc… vrem să mergem să îngrijim mormintele care n-au pe nimeni din cimitirul oraşului… Vrem să săvârşim acest act creştinesc în Numele Domnului… Duhul Domnului Hristos – ne va îndemna mereu la lucruri bune…”
Preot Andrei Lupşa, Oradea
Binele se poate face în orice vreme. Numai că nu totdeauna se poate face în acelaşi fel. Când se putea face liber cercetarea celor din spitale sau din închisori, mulţi dintre noi nu am făcut acest lucru de bună voie şi cu bucurie. Dar mai târziu a venit vremea ca mulţi să fim duşi acolo tot prin voia lui Dumnezeu, de nevoie. – Ca să împlinim astfel slujba de vestitori ai Domnului către cei bolnavi sau închişi nu dinafară ci dinăuntru. Fie slăvit Domnul şi pentru aceasta.
Dar fie aceasta o pildă cutremurătoare pentru toţi credincioşii care nu trebuie să-şi uite niciodată datoriile evanghelice faţă de spitale şi închisori.
Într-un fel sau în altul, în fiecare vreme după cum se poate, – noi nu trebuie să-i uităm pe cei care sufăr, ci să-i ajutăm după puterea noastră pe fiecare şi pe toţi. Altfel, dacă uităm acest lucru, Domnul poate să ne trimită şi pe noi acolo între ei – ca astfel să ne înveţe prin suferinţă ceea ce n-am învăţat prin iubire.
Totuşi, îndată după Oradea, au început să mai facă astfel de misiuni prin spitale, închisori şi cimitire multe alte grupări frăţeşti. Acest bun obicei este astăzi răspândit pretutindeni printre sufletele predate Domnului… Dar trebuie să ne îndemnăm mereu spre aceste binefaceri, fiindcă ispititorul adesea ne face să uităm sau să neglijăm aceste mari îndatoriri care sunt totdeauna o măsură după care se vede credinţa noastră.
Traian Dorz – Istoria unei Jertfe vol I, Cap. 20 – Câte fețe ar fi putut avea binele
