După aceste zile am început să mă pregătesc cu nişte lucruri pentru drumul la patriarh. Un nou exemplar cu lucrarea pentru Maica Domnului şi câte un exemplar din cele patru lucrări tipărite în ultimii ani, pentru o nouă cercetare şi eventual pentru o aprobare de tipărire. În criza de lucrări religioase şi în setea după acestea în care ne găsim acum, – speram să înduplec pentru o iniţiativă atât de necesară acum. Şi cine altul în afară de dânsul este şi mai dator şi este şi mai în măsură să o facă.
În ziua de 25 mai mă suiam cu ele, împreună cu fratele Mitrofan, spre dealul patriarhiei, unde mai fusesem anul trecut tot cu acesta la celălalt patriarh, Iustin Moisescu. Despre discuţiile avute cu el atunci am scris la timpul lor. Dar acum totul era nou şi de data asta trebuie neapărat să se facă ceva. A trecut destul timp, s-au copt destul lucrurile, a venit un om nou, care cred că intenţionează să facă nişte fapte mari cu care să rămână şi el în istorie. Iar una din cele mai istorice fapte ar fi tocmai iniţiativa asta competentă de care numai dânsul este în stare acum: reglementarea situaţiei cu Oastea Domnului.
Peste câteva ore, în dimineaţa asta vom vedea dacă acest om este o personalitate care poate avea o iniţiativă curajoasă, – sau nu.
Era o zi frumoasă de mai… Dar când am ajuns în dealul patriarhiei, toate locurile din jurul clădirii erau ocupate de maşini mari, negre, cu numere albe, ale celei mai înalte ierarhii bisericeşti. Toţi mitropoliţii şi episcopii din ţară erau acolo. Am aflat îndată că fuseseră convocaţi atunci în şedinţă specială la patriarhie şi la Sinod. Venise tocmai în dimineaţa asta la Bucureşti o delegaţie împărătească străină – şi toată ierarhia asta superioară a Bisericii trebuia să fie acolo. Poate pentru a avea o înfăţişare deosebită cu vreo parte a acelei delegaţii străine, ori numai pentru a fi gata, dacă ar fi să-i întrebe cineva ceva. O, dacă ar avea aceşti oameni numai pe un sfert atâta frică de Împăratul Cerurilor care a anunţat că va veni în curând (Apocalipsa 22:20), faţă de câtă au de împăraţii pământului. Pentru Împăratul Cerurilor nu se pregăteşte nici unul dintre aceştia. Dar pentru un împărat pământesc, iată stau gata oricând, aşteaptă şi sunt în stare să facă orice.
Îndată ce am văzut această pregătire şi am auzit pentru ce se face, – am presimţit că vom întâmpina nişte greutăţi acolo. Dacă ştiam ceva mai înainte, nu veneam tocmai acum. Totuşi nu vedeam nici o legătură între cei de aici şi cei ce veniseră din străinătate cred că pentru cu totul alte interese şi nu de cele bisericeşti… Dar ce ştim noi!
Am urmat drumul cunoscut pe care mai fusesem, cu legitimarea la intrare, cu aşteptarea la rând, cu ajungerea la secretariat, cu explicaţii, cu lămuriri şi aşteptări la părintele secretar patriarhal, acelaşi Ion Bănăţeanu cu care ne cunoşteam acum şi pe care îl rugam iarăşi tot aşa de stăruitor ca şi la celălalt patriarh să-mi înlesnească această audienţă la acest nou stăpân.
Dânsul mi-a explicat cu o oarecare teamă situaţia specială cu această importantă delegaţie străină, care s-ar putea să treacă şi pe aici şi că în aşteptarea asta fierbinte s-ar putea să nu se găsească timp şi pentru mine. L-am rugat stăruitor explicându-i starea mea de boală, de oboseală, de marea distanţă şi timp de la care vin, insistând pentru câteva minute să nu mai vin din nou nu ştiu când.
Părintele rugat a început în două rânduri a încercat să-mi rezolve problema, dar după un timp îndelungat s-a întors cu explicaţia pe care o bănuiam că din cauza acelor probleme speciale, nu va putea avea loc audienţa decât după câteva zile când delegaţia asta va fi plecată. Şi dacă nu pot să aştept, să las totul acolo şi să plec. Răspunsul îmi va veni în scris şi la timp, acasă.
Am primit totul atunci gândindu-mă că şi asta a fost aşa, numai cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost altfel.
Am scris pe scurt un memoriu explicativ pentru patriarh şi împreună cu cele ce le adusesem, le-am încredinţat părintelui secretar Ion Bănăţeanu, să le prezinte patriarhului – şi am plecat.
După o vreme am primit acasă o scrisoare de la părintele secretar care din încredinţarea patriarhului îmi comunica să aştept acasă o dată când audienţa solicitată va avea loc şi cu nişte recomandări foarte simpliste, despre ce să fac până atunci…
Desigur mă aşteptam la mult mai mult. Dar nici acest puţin nu s-a mai împlinit niciodată. Careva dintre noi n-am fost vrednici. Ori Dumnezeu a găsit că n-ar fi fost mai bine, ci mai rău dacă ar fi avut loc.
Ieşind cu fratele Mitrofan de la patriarhie, am ajuns pe stradă pe păr. Ioanichie Bălan de la mânăstirea Sihăstria din Bucovina, care se întorcea din acelaşi loc ca şi noi. Aflasem mai înainte despre faptul că dânsul tocmai publicase o nouă carte a sa despre o călătorie la Ierusalim. Şi mă bucuram că am prilejul să-l întâlnesc şi să-l cunosc.
I-am ieşit deci înainte şi i-am arătat toată bucuria pe care o am de faptul că ne-am întâlnit. Mi s-a părut că şi dânsul se bucura şi mi-a spus că fusese tot la patriarhie în interesul cărţii sale. Mi-a vorbit entuziasmat despre reuşita cărţii acesteia spunând că poate numai păr. Trifa a mai putut scrie o aşa carte despre locurile sfinte. L-am rugat să-mi facă şi mie rost de un exemplar. I-l voi plăti îndată…
Mi-a promis, iar eu tot aştept şi astăzi cartea. Se poate să fi uitat – că şi uitarea e scrisă-n legile omeneşti…
Înainte de a ne despărţi, fiindcă ştiam că acolo la Sihăstria vieţuieşte şi maestrul său arhimandritul Cleopa Ilie, care a scris şi el acum câţiva ani o carte despre Învăţătura creştină Ortodoxă, în care face nişte afirmaţii neadevărate şi pline de jigniri la adresa Oastei Domnului, – am ţinut neapărat să-i spun asta zicându-i:
– Păr. Bălan, am aflat că sunteţi acolo împreună cu păr. arh. Cleopa Ilie care a scris cartea despre mărturisirea învăţăturii Ortodoxe… Vă rog să-i comunicaţi durerea şi dezaprobarea noastră cu privire la afirmaţiile atât de neadevărate pe care le publică acolo despre Oastea Domnului. Cum este posibil ca un om care se pretinde slujitor al lui Dumnezeu să facă nişte astfel de necontrolate afirmaţii? Nu ne dăm noi oare seama de marea răspundere pentru cuvântul scris, care este de o mie de ori mai grav? De marea răspundere a fiecărui cuvânt pe care îl scoatem din gura noastră – după cum este scris: din cuvintele tale vei fi osândit (Matei 12, 37). Şi cu atât mai mult aici. Un cuvânt spus ţi-l aude unul-doi. Dar unul scris ţi-l aude lumea-ntreagă şi ţi-l păstrează veacurile veşnice.
Ucenicul scriitorului arhimandrit Cleopa Ilie, a încercat să-şi apere şi să-şi dezvinovăţească fratele şi superiorul său motivând, chipurile că ar fi fost silit de nu ştiu cine să facă aceste afirmaţii la care altfel n-ar fi subscris – dar până la urmă n-ar fi avut încotro.
I-am spus cu şi mai multă amărăciune că dacă un om se pretinde un mare slujitor al Bisericii şi formulează principii de credinţă şi comportare pentru alţii, atunci este mult mai vinovat dacă el însuşi calcă aceste principii. Că dacă un om al lui Dumnezeu face o afirmaţie scrisă şi despre care el însuşi nu-i pe deplin convins ori cunoscător, dator este întâi să se convingă personal şi numai apoi să afirme. Iar dacă adevărul este altul, atunci nici o putere şi nici un interes din lume n-ar trebui să-l poată face, să semneze. Pentru că nimic din lumea asta nu trebuie să valoreze pentru noi mai mult decât adevărul lui Dumnezeu şi curăţia conştiinţei noastre. Ce valoare mai poate avea şi înaintea oamenilor, dar şi înaintea lui Dumnezeu o carte, când chiar scriitorul acestei cărţi care se lasă manevrat chiar într-o aşa măsură împotriva adevărului şi a realităţii?
I-am spus aceste lucruri cu îndrăzneală, fiindcă aflasem că i le-au mai spus şi alţii acestui scriitor, înaintea mea. Şi că şi lor tot aşa s-ar fi dezvinovăţit!… Ce dezvinovăţire vinovată!
Ne-am despărţit de păr. Ioanichie puţin întristaţi cu toţii. O, ce bine ar fi dacă întristarea aceasta după adevăr, ar aduce acolo unde trebuie o recunoaştere şi o îndreptare sinceră pentru ca ceea ce s-a legat aici să nu mai fie legat şi în ceruri.
Traian Dorz – Istoria unei Jertfe vol. IV – Cap. 27 – Întristarea cea binecuvântată
