Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Boala e o solie cerească. Ea te aruncă în braţele Domnului

Boala e o solie cerească. Ea te aruncă în braţele Domnului

Boala e o solie cerească. Ea te aruncă în braţele Domnului

Un adânc înţeles este în această evanghelie. (Citiţi pe larg această evanghelie la Marcu 2, 1-12)

Domnul Iisus a iertat mai întâi păcatele slăbănogului şi apoi l-a tămăduit. Asta însemnă că boala lui cea adevărată era înăuntru, în sufletul lui, şi de boala aceasta trebuia scăpat mai întâi.

Tămăduirea omului trebuie să plece din lăuntru în afară. Sufletul trebuie mai întâi tămăduit, ca, prin tămăduirea lui, să se vindece şi trupul. Boala cea adevărată este cea dinăuntru, cea sufletească.

Sănătatea şi boala îşi capătă în­ţelesul şi preţul lor cel adevărat numai în lumina Evangheliei. Sănă­tatea cea adevărată e sănătatea su­fletului. Poţi fi tare şi mare cât un munte; această sănătate nu-ţi e de nici un folos, câtă vreme înăuntru, în suflet, eşti putred şi bolnav.

De multe ori boala cea trupească ajută sănătatea şi tămăduirea sufle­tului.

Fratele meu! Nu te teme de boli şi încercări. Boala e o solie cerească. Ea te aruncă în braţele Domnului. Ea Îl cheamă lângă patul tău pe Doctorul nostru cel mare. Eu am zăcut – şi zac – mult în multe boli şi suferinţe. Şi din „şcoala” aceasta am scos o parolă de viaţă: Mai bine bolnav în bra­ţele Domnului, decât „sănătos” în braţele lumii.

Boala cea adevărată e boala cea sufletească. Adevăraţii bolnavi sunt cei ce pătimesc în ologie şi orbie, şi slăbănogie sufletească. Şi, vai, e plină lumea de ei. Numai că lumea, la astfel de bolnavi, le zice „viteji”. După judecata lumii, eşti sănătos şi viteaz când te îmbeţi, când sudui, când chefuieşti… când te ţii la rând cu toate modele şi păcatele lumii. Eşti un „slăbănog” când te laşi batjocorit, când te laşi smerit şi umilit. După judecata lumii, eşti un suflet „bolnav” când te cuprinde râvna pentru Domnul şi pentru mântuirea sufletului.

Lumea e plină de ologi şi slăbănogi ce nu se pot ridica de jos şi nu pot umbla pe picioarele lor cele sufleteşti.

Eu am cunoscut un om ce n-avea putere să treacă pe lângă vreun birt fără să nu intre înăuntru, „la un pahar”. Patima îl ologise cu totul.

Boala cea sufletească este o boală cumplită, pe care numai Iisus Mântuitorul o poate tămădui. Şi Domnul îndată ne tămăduieşte, dacă ne apropiem de El cu credinţă, cu căinţă şi cu dor de mântuire sufle­tească. Minunea din Capernaum se petrece şi azi în sufletul şi viaţa celor ce se apropie de Iisus Mân­tuitorul şi Tămăduitorul bolilor noastre sufleteşti şi trupeşti. Oameni pătimaşi şi ticăloşiţi în cele rele se ridică dintr-odată sus şi încep „a umbla” când Îl primesc cu credinţă adevărată pe Iisus Mântuitorul, se predau Lui şi încep o viaţă nouă cu El.

În Oastea Domnului sunt destui care au zăcut ani de zile în ologie sufletească şi azi „umblă pe picioa­rele lor”. Din nişte stricaţi şi slă­bănogi cu sufletul, s-au făcut nişte vestitori ai Domnului, încât se miră lumea de ei aşa cum se mirau gloatele de slăbănogul cel tămăduit.

Toţi suntem bolnavi cu sufletul, toţi trebuie să ne apropiem de ma­rele Doctor şi Tămăduitor. Dar puţini sunt cei ce caută tămăduirea cea sufletească. Cei mai mulţi stau liniştiţi în ologia şi orbia lor cea sufletească. Nu le trebuie sănătate şi tămăduire sufletească. Nu se în­dură să-şi lase patimile şi năravu­rile cele lumeşti, ca să ia tămăduire sufletească.

Undeva am cetit o întâmplare interesantă. Într-un oraş se vestise că atunci şi atunci se vor aduce nişte moaşte făcătoare de minuni şi tămăduitoare de boli. Atunci un orb cu un olog astfel s-au înţeles: „Frate, de noi nu va fi bine cu moa­ştele alea… Ce ne vom face noi dacă ne tămăduim?… Cine ne mai dă nouă bani?… Va trebui iarăşi să ne apucăm de lucru…”. Şi cei doi bolnavi s-au şters repede din oraş, ca nu cumva să-i ajungă tămă­duirea.

Cam aşa se întâmplă şi cu oa­menii de azi. Nu se îndură să-şi lase plăcerile şi năravurile cele rele, ca să ia tămăduire.

Cei bolnavi cu trupul nu se tămăduiesc din trei pricini. Întâi, nu-l caută pe doctor şi nu i se arată lui. A doua, nu iau medicina prescrisă. Şi a treia, nu trăiesc după prescripţia medicului.

Aşa e şi cu bolile cele sufle­teşti. Cei bolnavi cu sufletul nu se pot tămădui dacă nu-l caută pe Doctorul sufletelor. Şi nu se tămăduiesc nici dacă nu iau medicina Lui şi nu trăiesc după prescriptele Lui din Evanghelie.

În lumea bolilor trupeşti, mai este şi o a patra pricină pentru care cei bolnavi nu se pot tămădui. Şi anume, când se arată medicului prea târziu sau boala lor e incurabilă, fără leac.

Dar în lumea bolilor sufleteşti, această pricină nu mai stă în pici­oare. Nu este nici o boală sufletească atât de învechită şi atât de grea de care Doctorul nostru cel mare şi bun să nu ne scape îndată ce alergăm la El cu credinţă şi cu la­crimi de căinţă.

Şi încă ceva să învăţăm din evanghelia de duminică. Pe slă­bănogul din evanghelie l-au adus patru inşi la Mântuitorul, altcum nu s-ar fi putut tămădui. Aici vine datoria noastră să-i ajutăm pe cei bolnavi cu sufletul să se apropie de Mântuitorul.

Iubiţi fraţi din Oastea Dom­nului şi toţi care aţi luat tămăduire sufletească de la Domnul, nu uitaţi că datoria voastră este să ajutaţi sufletele bolnave a se apropia de Mântuitorul.

Toţi care am luat tămăduire su­fletească de la Domnul să plecăm prin lume şi să aducem neîncetat suflete bolnave la Domnul, la pi­cioarele Crucii Sale, ca să ia tă­măduire.

Să nu uităm apoi că la tămă­duirea slăbănogului din Capernaum s-au ivit îndată şi criticanţii, fariseii, care vedeau o hulă în iertarea păcatelor.

Aşa e şi azi. Oriunde un slă­bănog se ridică şi începe a umbla pe picioarele lui cele sufle­teşti, îndată se aude şi glasul criticanţilor.

E vremea postului. Nimeni dintre noi nu este deplin sănătos cu sufletul. Toţi suferim în boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Docto­rului sufletelor şi trupurilor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice, ridică-l cu cercetarea Ta cea dum­nezeiască, precum ai ridicat de de­mult pe slăbănogul, ca, fiind mân­tuit, să strig Ţie, îndurate, dă-mi mie, Hristoase, tămăduire”

«Oastea Domnului» nr. 13 / 27 martie 1932, p. 2

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa

Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *