– Cuvânt la Duminica a 6-a dupã Rusalii – (Mt 9, 1-18)
Evanghelia rânduită de Biserică a fi citită în Duminica a şasea după Rusalii, care ne reaminteşte de minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, de către Domnul Iisus Hristos, completează şirul minunilor prezentate în pericopele evanghelice din duminicile anterioare (vindecarea slugii sutaşului şi a celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei) şi în cea din duminica următoare (vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum). În toate acestea, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este pus în faţa unor oameni bolnavi care, ei înşişi sau prin mijlocitori, căutau vindecare de la Cel care „…a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat” (Mt 8, 16), de la Acela care „…străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor” (Mt 9, 35). Iată dar, prin aducerea periodică la cunoştinţa credincioşilor a acestor vindecări, importanţa pe care o acordă Biserica Ortodoxă pentru păstrarea sănătăţii trupeşti şi, mai ales, a sănătăţii sufletului.
Revenind la vindecarea slăbănogului din Capernaum, aflăm că acesta avea trupul atât de bolnav şi de neputincios încât a trebuit să fie adus culcat pe un pat de către patru bărbaţi. Dacă boala trupului era evidentă pentru mulţimea care era adunată în jurul casei în care se petrecea întâmplarea, boala sufletului cauzată de păcatele făptuite în viaţă nu putea fi remarcată de cei prezenţi. Dar, ca un adevărat Dumnezeu, Care cunoaşte sufletele oamenilor, Domnul Iisus Hristos face mai întâi referire la aceasta, zicând slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” (Mt 9, 2), după care îi dăruieşte şi vindecarea trupului, zicându-i: „Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta” (Mt 9, 6).
Iată, aşadar, scoase în evidenţă boala trupului şi boala sufletului, amândouă fiind atât de răspândite dintotdeauna între oameni, dar mai intens şi mai divers în zilele noastre. Bolile trupului s-au înmulţit peste măsură, atât cantitativ – încât sistemele medicale nu mai pot să corespundă din punct de vedere al capacităţii de spitalizare şi tratament – cât şi ca diversitate, noi şi noi forme de boli dezvoltându-se ca urmare a înmulţirii păcatului. De asemeni, bolile sufleteşti s-au răspândit atât de mult şi în aşa de diverse şi perverse forme, încât foarte mulţi din cei cuprinşi de ele nu-şi dau seama că sunt bolnavi.
Conform învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos, transmisă nouă prin Sfinţii Părinţi şi prin Biserică, bolile trupului şi ale sufletului sunt produse de păcatele pe care le făptuim. Fratele Traian Dorz surprinde atât de clar acest adevăr în versurile: „Te-nspăimînţi de boală / şi-ai vrea să fugi de ea, / dar de păcat nu tremuri / şi plata lui cea grea? / Căci boala e urmarea / păcatului făcut, / de el te înspăimântă, / e şi mai de temut!” (Te-nspăimânţi de boală?).
Dacă, în vremurile trecute, păcatul se manifesta sub anumite forme şi producea anumite boli, în zilele noastre, păcatul ia înfăţişări noi, moderne, adaptate la noile condiţii de viaţă care, implicit, produce boli noi, necunoscute. În acest sens, despre capacitatea păcatului de a lua diverse forme ne avertizează Sf. Apostol Pavel care ne îndeamnă să ne ferim de orice înfăţişare a răului (I Tes 5, 22). Din cauza acestei viclene metamorfoze a păcatului, asistăm astăzi la marea înşelăciune pe care o produce cel rău în mintea şi inima multor oameni, determinându-i să creadă că viaţa în ascultare de Dumnezeu reprezintă o stare de robie, iar viaţa trăită în păcat reprezintă o eliberare, o descătuşare a fiinţei umane. Dar „răsplata” nu se lasă mult aşteptată, bolile (vechi sau moderne) copleşind cel mai adesea şi sufletul şi trupul celor care au căzut în această amăgire.
Dar, ca să înţelegem mai bine ce este boala, trebuie, mai întâi, să ne reamintim cum este posibilă starea de sănătate a trupului şi a sufletului. Omul a fost creat să fie într-o puternică comuniune cu Dumnezeu, comuniune bazată pe iubire şi ascultare. Aceasta a fost posibilă până la căderea în păcatul neascultării, păcat care a deschis drumul lung al pribegiei omului în boală şi moarte. Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos a restaurat fiinţa omenească, dăruind oamenilor sănătatea pierdută a trupului şi a sufletului. De acum înainte, oricare om poate să se ferească de bolile sufletului şi ale trupului, îndeplinind o singură cerinţă: să nu mai păcătuiască. Se poate spune deci că sănătatea sufletească şi cea trupească sunt dobândite numai prin împlinirea dreptăţii lui Dumnezeu, iar boala, ca urmare a păcatului, se capătă prin călcarea dreptăţii lui Dumnezeu. Deoarece omul este o fiinţă slabă, sigur va înregistra adeseori cădere în păcat, dar este important să nu rămână în această stare şi să strige către Mântuitorul Iisus Hristos: Doamne, ai milă de mine, păcătosul! Pentru aceasta, trebuie să-L întâlnească pe Domnul Iisus Hristos ori ieşindu-I singur în cale (exemplu: femeia cu scurgere de sânge), ori fiind adus de cei apropiaţi (slăbănogul din Capernaum), ori să se găsească în calea Mântuitorului (orbul din naştere).
Slăbănogul din Capernaum era un om bolnav şi fiecare dintre noi ne putem regăsi în persoana lui, deoarece o stare de slăbănogire trupească sau sufletească, mai mult sau mai puţin vizibilă, ne stăpâneşte în numeroase momente din viaţă. Simţind această stare, trebuie să-L căutăm pe Iisus Hristos, vindecătorul tuturor celor pierduţi şi păcătoşi, să alergăm acolo pe unde ştim că va trece sau să alergăm la Templu, acolo unde se jertfeşte pentru noi la fiecare Sfântă Liturghie. Şi dacă suntem aşa de slăbănogi încât nu putem să mergem singuri, să chemăm în ajutor pe părinţii noştri, pe fraţii noştri dragi care să ne poarte pe braţe de rugăciune către adunările frăţeşti, în care El este prezent întotdeauna, şi la Sfântul Altar al Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, unde să primim sănătate şi viaţă veşnică. Ce minunat este îndemnul fratelui Traian Dorz către cei bolnavi: „Eşti bolnav?… / în suferinţă te topeşti şi te aprinzi, / câţi nu sunt acuma-n lume / şi cu cât mai suferinzi? // Boala sufletului însă / e mai grea ca orice boală / rari de tot sunt cei ce scapă, / rari sunt cei ce se mai scoală. // Vrei să scapi de boala asta, / vrei să afli vindecare? / – Vino la Isus! / El Singur poate şi-ţi va da scăpare!” («Ai necazuri?»).
Să nu uităm că Biserica ne cheamă spre vindecare sufletească şi trupească prin sfintele slujbe, dintre care, special constituită, este slujba Sfântului Maslu, fundamentată biblic prin versetele: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 14-16).
Cea mai vicleană lucrare a celui rău este de a produce o stare de orbire, în care să nu mai recunoaştem păcatele ce le avem, mari sau mici, şi să nu simţim bolile care ne macină sufletul gârbovit. Fratele Traian Dorz are scrisă o poezie care radiografiază orice suflet aflat într-o astfel de stare grea şi efectul bun al lecturării acestei poezii depinde doar de dorinţa celui bolnav de a se face sănătos: „De ce aşa degrabă se stinge lampa ta? / De ce nici c-o ispită tu nu mai poţi lupta? / De ce la rugăciune te-ndemni mereu mai rar? / De ce la dărnicie ajungi tot mai avar? / De ce îţi oboseşte răbdarea prea curând? / De ce nu ţi-e cuvântul şi duhul tău mai blând? / De ce nu ai putere vrăjmaşii a-ţi iubi? / De ce-ţi slăbeşte râvna cu fiecare zi? / De ce tot mai în urmă rămâi de fraţii tăi? / De ce ţi-e tot mai teamă de ochii celor răi? / De ce tot mai cu groază la moarte te gândeşti? / De ce eşti tot mai gata mereu să te-ndoieşti? / De ce ţi-e tot mai slabă dorinţa de-a cânta? / De ce n-ai nici voinţă, nici duh de-a asculta? / Ce-ţi face goală viaţa şi serbezi orice paşi? / – Păcatele ascunse ce nu vrei să le laşi!” (De ce aşa degrabă?).
Să zicem necontenit în inima noastră rugăciunea atât de des rostită în cadrul unor slujbe ale Bisericii:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!”
Gheorghe PINTILIE
