Mă uit la tine… Tu eşti oare?…
Ţi-e haina plină de pământ,
Ţi-e sufletul mânjit şi frânt;
De-abia poţi merge pe picioare…
Mă uit la tine… şi mă doare
Că viaţa prea e trecătoare
Şi prea-i murdar al tău veşmânt…
În căutarea unui bine
Priveşti în jos… priveşti în sus…
Ai vrea un leac, dar leacuri nu-s…
Să scapi de pete şi ruşine
Nu alerga la porţi străine,
Neputincioase ca şi tine –
Tu vino-n şcoala lui Iisus!
Căci cel mai minunat burete
E Sângele ce-a curs pe lemn,
Din sfântul dragostei îndemn,
Când Fiul a strigat: „Mi-e sete!“
E Sângele ce pe-ndelete
Te curăţă de orice pete
Şi-ţi şterge cel mai negru semn!
SERGIU GROSSU din ”Pietre de aducere aminte”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2002
