E timpul când oamenii își urează „An nou fericit!”, și trec cu veselie dintr-un an într-altul. Eu însă, dragă cititiorule – ori te vei supăra, ori ba – îți voi aduce aminte de moarte… îți voi aduce aminte că viața ta și a mea s-a mai scurtat cu un an… îți voi aduce aminte că în fața ta și a mea stă crucea și mormântul cu semnul întrebării: CÂND?…
Toți călătorim spre cimitir, dar nu toți ajungem acolo odată, ci rând pe rând.
În fața cimitirului din satul sau orașul nostru stă un semn mare al întrebării (cum se vede în chipul de alături). Ne întreabă acest semn: „Când vom ajunge și noi acolo?” În zadar am umbla să scăpăm de acest semn al întrebării; în zadar ne întoarcem gândul de la el. El stă mereu în fața noastră cu marea și fioroasa întrebare: CÂND? Iar un alt răspuns la această întrebare nu este decât acesta: „Privegheați dar că nu știți CÂND va veni domnul casei; seara sau la miezul nopții sau la cântatul cocoșilor; ca nu cumva venind fără de veste să vă afle pe voi dormind” (Marcu 13, 35).
Ce lucru grozav este moartea! Dar slăvit să fie Dumnezeu că ne-a scăpat de acest tiran înfricoșat. Cel credincios nu mai are nicio frică de moarte. Semnul întrebării din fața cimitirului, cel credincios îl privește liniștit. La întrebarea „CÂND?” – el răspunde: „Da, Doamne, sunt gata ORICÂND… Cheamă-mă când vrei căci eu sunt gata să trec oricând «acasă» la Tine” (cf. Filipeni 1, 23).
Se vorbește despre multe feluri de nenorociri în viața aceasta plină de izbeliști. Eu însă zic că este o singură nenorocire în viața asta: când vremea trece mereu și noi tot nemântuiți. „Trecut-au vara, trecut-au toamna și noi tot nemântuiți” (Ieremia 8, 20).
Nu este ceva mai grozav decât un creștin ce-și „pierde vremea” pierzând împărăția lui Dumnezeu și mântuirea sufletului.
Să răsune mereu în urechile noastre cuvintele Domnului: „Lucrați până este ziuă căci vine noaptea (moartea) când nimeni nu mai poate lucra nimic” (Ioan 9, 4).
sursa: Oastea Domnului, supliment la Isus Biruitorul, anul II, nr. 1, 1 ianuarie 1936
