11 – Noi am venit la pocãințã, dar aceasta ne va folosi numai dacã rãmînem în ea pe totdeauna.
Am venit la dragostea, la iertarea, la mântuirea Domnului – dar dacã nu rãmânem în ele așa cum am venit pânã la sfârșit, toate aceste daruri ale harului lui Dumnezeu nu ne vor folosi la nimic.
Toate le avem și le putem pãstra numai în învãțãtura și în credința în care le-am primit când am pus legãmântul nostru cu Dumnezeu.
Dacã nu le pãstrãm așa, – în zadar am crezut (1 Cor. 15, 1).
12 – Dacã am îmbrãcat o hainã nouã și am intrat într-o casã curatã – avem o mare bucurie.
Dar bucuria aceasta ține numai atâta vreme cât pãstrãm haina nouã și casa curatã. Îndatã ce acestea s-au rupt ori s-au întinat, s-a dus și bucuria lor.
Cu iertarea și mântuirea pe care ni le dãruiește Domnul Iisus în clipa venirii la El – este la fel.
Le avem numai pânã rãmânem în ele – și ele în noi, așa cum le-am primit.
13 – În clipa când noi am venit la Cuvântul lui Dumnezeu, am devenit ascultãtori și ucenici ai Lui.
Dar calitatea și dreptul acesta noi le avem numai câtã vreme ascultãm de El și rãmânem cu El.
Când ne-am despãrțit de Hristos, am pierdut orice drept, orice rãsplatã și orice viitor pe vecii vecilor.
14 – Ostaș ești numai câtã vreme porți o uniformã și urmezi o disciplinã, în cadrul unei unitãți și în ascultarea unui comandant.
Așa poți fi o viațã întreagã, sau poți fi numai o singurã zi.
În ostãșia lui Hristos este tocmai așa. Se înșalã toți cei care cred cã acolo nu este nevoie tot așa de strictã ascultare, de disciplinã, de statornicie. Ba este încã cu atît mai mult.
Traian Dorz, din “ Calea Bunului Urmaş”
