În vremurile din urmă, ne spune Sfânta Scriptură că oamenii nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci, dornici să-şi desfăteze auzul după poftele lor, îşi vor grămădi învăţători după poftele lor şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme (cf. II Tim 4, 2-4).
Ca să se menţină pe calea adevărului, creştinul, mai presus de toate, trebuie să fie treaz în toate, să nu se supună decât lui Dumnezeu şi învăţăturilor sfinte, să facă slujba evanghelistului credincios deplin, ştiind că în Împărăţia slăvită a lui Dumnezeu se intră prin multe necazuri. Şi să nu îndrăznească nimeni să strice templul lui Dumnezeu, Casa lui Dumnezeu, adunarea vie care formează trupul tainic al lui Hristos, căci pe acela îl va strica Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt şi credincioşii se sfinţesc în el (cf. I Cor 3, 13; Evr 12, 22-29). Căci „Dumnezeul nostru este foc mistuitor” (v. 29).
Aşadar, antihristul este omul care nu se lipeşte de Domnul cu întreaga sa fiinţă, ţine legătură cu străinul, se întovărăşeşte cu necredinciosul, se uneşte cu fărădelegea, are părtăşii întunecate, amestecă credinţa cu necredinţa, se împărtăşeşte cu lucruri şi lucrări vinovate, amestecă adevărul cu minciuna, lucrează fărădelegea, judecă pe semenul său (cf. II Cor 6, 14-18). De la lucrurile mici se ajunge la cele mari; de la cele care la început par nevinovate, la cele mai degradante stări. Făţărnicia se naşte în acest amestec şi nu poate să stea faţă cu adevărul. De aceea, creştinul adevărat ştie prin Duhul să respingă strâmbăturile ce i se îmbie, falsităţile ce-i vin din partea întunecimii sale. El nu-şi pătează naşterea din nou pentru nimic. Şi orice învăţătură sau prorocie care nu vine din Biblie, unicul adevăr neschimbat şi neamestecat al Sfintelor Scripturi, mărtu-risit de Sfinţii Apostoli, confirmat de Sfinţii Părinţi, chiar de s-ar propovădui de pe mari înălţimi, nu sunt luate în seamă ca o trâmbiţă ce sună nedesluşit. Iar acela ce propovăduieşte fără să trăiască el mai întâi viul cuvânt, să fie îndemnat numaidecât la pocăinţă, la naşterea din nou sau renaştere şi credinţa cea adevărată, temelie de neclintit, ca să nu se altereze bunul primit în multe jertfe.
Nu vă jucaţi cu mântuirea, nu plecaţi cu uşurinţă în vestirea Bibliei, căci Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Ori suntem pomul bun aducător de roade bune, ori pomul rău şi sălbatic, cu roadele lui acre sau amare. Cine stă între acestea două tot rău este. Tot între cei răi se numără.
Biserica din casa ta / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
