Mărturii Meditaţii Sfinţi Părinţi

Sfântul Simeon Noul Teolog – Numai „drepţii vor locui în fata Ta”

Tu eşti Veşmântul şi Cununa şi Cel ce împarte cununi, Tu eşti Bucuria şi Odihna, Tu, Desfătarea şi Slava. Tu eşti Veselia şi Plăcerea. Şi harul Tău va lumina ca soarele, Dumnezeul meu. Căci el e harul Duhului Sfânt în toţi sfinţii. Şi vei lumina Soare neapropiat în mijlocul lor. Şi toţi se vor lumina pe măsura credinţei, faptelor, nădejdii şi iubirii, curăţirii şi luminării din Duhul Tău, Dumnezeule, singurul îndelung răbdător şi judecător al tuturor.

Locaşurile şi locurile lor vor fi socotite diferite (Ioan, XIV, 2); măsurile strălucirii, ale iubirii, ale vederii Tale, mărimea slavei, desfătarea şi arătarea vor deosebi casele şi locaşurile lor.Minunatele corturi deosebite şi multele case, veşmintele multor demnităţi şi coroanele foarte deosebite, pietrele şi mărgăritarele şi florile neveştejite cu chipuri minunate, paturile şi aşternuturile, mesele şi tronurile şi tot ce pricinuieşte o desfătare prea dulce erau şi sunt una cu a Te vedea pe Tine singur. Deci cei ce, precum s-a zis, nu văd lumina Ta, nu sunt nici văzuţi de Tine, ci sunt despărţiţi de vederea prea bună a Ta, sunt lipsiţi de bunătăţi. Dar atunci unde vor afla odihna, unde vor afla un loc fără durere, în care să locuiască, o dată ce nu s-au făcut drepţi? Căci numai „drepţii vor locui în fata Ta” (Psalmi, CXXXIX, 13).Fiindcă şi Tu ai luat chip în inima lor dreaptă (Galateni, IV, 19), vor locui cu chipul Tău în Tine, Hristoase al meu.

O, minune! O, dar minunat al bunătăţii Tale prin care se fac oamenii în chipul lui Dumnezeu şi ia chip în ei Cel neîncăput în toţi, Dumnezeul neschimbător, imuabil prin fire, Cel ce voieşte să locuiască în toţi drepţii, ca să aibă fiecare înăuntru pe împăratul întreg şi împărăţia însăşi şi cele ale împărăţiei. Şi să lumineze cum a luminat Dumnezeul meu înviind, mai mult decât razele soarelui acesta văzut. Prin aceasta vor sta lângă Cel ce i-a slăvit pe ei şi vor rămâne uimiţi de îmbelşugarea slavei şi într-o neîncetată creştere a strălucirii dumnezeieşti. Căci nu va fi sfârşit al înaintării lor în veci. Pentru că stabilitatea creşterii spre ţinta fără sfârşit va consta în cuprinderea necuprinsului şi îi va sătura Cel de care nu se poate nimeni sătura. Plinătatea lui şi slava luminii va consta în înaintarea într-un abis şi într-un început fără sfârşit. Şi precum având pe Hristos ca Cel ce a luat chip înăuntrul lor, îi stau alături Celui ce luminează în mod neapropiat, aşa sfârşitul se face în ei începutul slavei şi – ca să-ţi fac ideea mai clară în sfârşit vor avea începutul şi în început sfârşitul. Înţelege prin aceasta supraplinătatea care nu mai are nevoie de adaos. Dar la sfârşitul a ceea ce-i fără sfârşit nu ajung cei ce aleargă. Căci dacă va trece acest cer văzut şi pământul şi toate cele de pe pământ, gândeşte -te la ceea ce am spus, se va arăta locul, unde vei afla sfârşitul (desăvârşitul).

Lasă un răspuns