Redăm mai jos câteteva din cuvântul fraţilor care au adus un ultim omagiu celui care a fost pentru ei şi pentru Oastea Domnului un adevărat suflet de apostol.
Din vorbirea fratelui Silviu Hărăguş
Ne găsim la căpătâiul celui mai mare vestitor al Evangheliei, pe care noi am avut fericirea să-l cunoaştem prin părţile noastre şi cu care noi am bătătorit drumurile ţării… Ne aducem aminte de toate alergările, ostenelile şi durerile lui. El ne-a întrecut pe toţi. Să făgăduim aici lângă sicriul lui, în faţa lui Dumnezeu, spre Care ne-a călăuzit Părintele Trifa şi fratele Marini, că vom merge pe calea lui Hristos aşa cum au mers ei până la capăt.
Vorbeşte fratele Traian Dorz
Sunt cincisprezece ani de când l-am întâlnit pe fratele Ioan Marini la Sibiu. Aveam abia 17 ani. Doi ani mai târziu, planul lui Dumnezeu ne-a înfrăţit pentru totdeauna la aceeaşi masă de scris şi de lacrimi, lângă patul marelui nostru „Neemia“, lângă jertfa care era în fiecare zi o luminoasă pildă pentru noi. Câte n-am trăit împreună cu Părintele Trifa; cine oare le-ar putea scrie pe toate?
A urmat apoi sfârşitul din februarie 1938, când Părintele Iosif a plecat dintre noi. Câte mâini haine s-au repezit să rupă Oastea şi câţi nu s-au bucurat atunci că s-a sfârşit cu noi! Nouă ani am fost alungaţi pe drumurile acestei ţări, din cetate în cetate, de la Sibiu la Oradea, apoi la Arad, apoi la Cluj, la Bucureşti, la Beiuş… Ne uitam de atâtea ori în jurul nostru şi adesea nu auzeam decât urlete de glasuri vrăjmaşe. Mulţi s-au bucurat atunci că s-a sfârşit cu noi…
Dar Dumnezeu Însuşi ne-a apărat. Şi, peste ruinele sfâşierilor şi luptelor noastre, El a făcut ca Oastea Lui să primească o nouă şi mare revărsare de har. Iar astăzi ea merge din biruinţă în biruinţă, ajungând pe înălţimi pe care nu le bănuiam altădată.
Şi va merge încă, pentru că este lucrarea lui Dumnezeu.
De aceea, înnoim din nou legământul din 12 februarie 1938, de a merge până la capăt pe drumul bătătorit de fraţii noştri.
Spicuiri din cuvântul maiorului Gaşpar din Sibiu
Printr-un cuvânt cald şi pătrunzător, fratele Gaşpar a mărturisit:
Ne-a adus aici dragostea frăţească faţă de acest suflet mare care a fost fratele Ioan Marini şi care, prin plecarea lui, a lăsat un mare gol între noi. Un mare gol voi simţi şi în familia mea, unde a locuit în ultima vreme, când, o dată cu venirea lui, casa ni s-a luminat şi s-a aşezat o atmosferă de linişte şi pace, calităţi ce emanau din fiinţa lui de om cu viaţă de sfânt.
Vom şti noi vreodată să preţuim cu adevărat cine a fost fratele Ioan Marini pentru Lucrarea Oastei Domnului?
El avea toate calităţile ce-l apropiau atât de mult de Domnul Iisus şi de Sf. Apostol Pavel.
A fost hărţuit şi el de cei ce l-au prigonit pe Părintele Iosif Trifa, învinuit fiind că a continuat să-i susţină învăţăturile, motiv pentru care aceiaşi prigonitori au instigat şi autorităţile de stat contra fratelui Marini care apoi a fost arestat, pus în cătuşe, judecat prin tribunale şi vârât prin închisori – toate acestea pentru cauza sfântă a Oastei Domnului şi a luptei pentru adevăr şi dreptate, apărând în continuare cauza Părintelui Iosif Trifa în faţa avalanşei duşmănoase care a reuşit a-l zdrobi doar fizic, fără a-i putea încătuşa şi opera ce devenise nemuritoare.
Astfel fratele Ioan Marini şi-a transformat moartea într-o izbândă a idealurilor sale de credinţă, profunde. Şi a unei mari victorii a destinului într-o verticalitate morală (…)
Şi, dacă ne gândim bine, el a preferat suferinţa şi sărăcia în schimbul ofertelor tentante ce i le-a făcut Mitropolia din Sibiu în schimbul unei colaborări – deşi, omeneşte vorbind, avea tot dreptul să accepte; a refuzat, fiindcă semăna prea mult cu părintele său sufletesc care a căzut ca un erou în luptă. Deci a preferat să i se asemene lui în moarte ca şi în viaţă.
Acum la moartea fratelui Marini, s-a confirmat încă o dată un adevăr pe care omenirea îl ştia de la răstignirea Mântuitorului: moartea unui om, care a întruchipat exemplar în timpul vieţii un ideal, nu e o înfrângere, ci o izbândă. Se nimiceşte alcătuirea din carne şi sânge, dar din cenuşa rămasă se ridică triumfătoare ideea pentru care fiinţa de lut muritoare şi-a dat viaţa.
Golul pe care îl lasă astăzi fratele Marini printre noi este mare şi se va resimţi multă vreme. Dar ne va rămâne pilda vieţii lui de adevărat copil al lui Dumnezeu.
La revedere, frate Marini, în Patria Cerească.
Amin.
Din vorbirea fratelui Vasile Roşianu din Sibiu
„Frate, ai tu pace?“ Această întrebare o punea fratele Marini când se întâlnea cu noi.
Da, tu ai avut în viaţă adâncă pace, şi acum, în veşnicie, o ai din belşug… Dar sunt atâtea suflete care n-au pace…
Fraţilor din Sibiu, să ne ducem de acum în locul lui şi să căutăm sufletele care n-au pacea cu Dumnezeu! Să-i urmăm credinţa şi exemplul acestui frate ales!
Din cuvântarea fratelui I. Simionescu din Bucureşti
Prin câteva cuvinte mişcătoare ce au stârnit lacrimi, fratele Simionescu a elogiat personalitatea fratelui Marini, arătând impresia pe care i-a făcut-o încă de la prima vedere:
S-a întâmplat în Bucureşti în timpul războiului când l-am cunoscut pe fratele Marini într-o familie de fraţi. Era într-o seară de adunare. A ţinut o predică de aproape două ore, fără să fi plictisit pe cineva, întrucât a vorbit documentat numai cu Biblia şi fiind deosebit de captivant.
Apoi, în discuţiile purtate ulterior cu dânsul, mi-a dat sentimentul că la acea oră era cel mai mare vestitor al Evangheliei din ţară, dintre toţi câţi i-am cunoscut până atunci, căci era pregătit la şcoala Părintelui Iosif Trifa. Şi cred că nu m-am înşelat făcând această apreciere, după tot ce am văzut şi auzit ulterior despre fratele Marini.
Cuvântul de despărţire al surorii Aurelia Marini
Sora Aurelia a cutremurat întreaga sală prin cuvântul de despărţire pe care l-a rostit. Toată lumea era numai în lacrimi, văzând cum o soră îşi ia rămas bun de la mama, tatăl şi fratele ei. Cu un glas zguduit de durere şi impresionant, ea a spus:
Ştim că ne vom revedea odată. Am pornit pe acest drum împreună odată, dar voi aţi ajuns mai curând. Avem o adâncă încredere că Domnul Iisus ne va ajuta şi nouă să ne vedem iarăşi, acolo de unde nimic nu ne va mai despărţi.
La revedere, mamă, la revedere tată, la revedere, scumpul mea frate, în Patria Cerească. Amin.
Vorbirea fratelui Ilie Marini
Tatăl meu şi fratele meu… vă duceţi de acum şi, în casa noastră atât de greu încercată, locurile cele mai scumpe rămân goale… Tu, tată, care ne-ai dat viaţa trupească şi care te-ai frământat atât de mult pentru noi… Tu, frate, care prin rugăciunile tale şi prin lacrimile tale ne-ai adus la picioarele Domnului Iisus, vă duceţi acum să vă alăturaţi mamei, ca să fiţi împreună.
Trăim cu credinţa că ne vom revedea când Domnul Se va îndura să ne ia şi pe noi la El, acolo unde sunteţi voi, şi astfel familia noastră se va reîntregi, iar bucuria aceea nu va mai avea niciodată sfârşit…
Din vorbirea fratelui Popa Petru din Batiz
Nu ne putem închipui că noi suntem acum la o înmormântare – ci la o adunare, aşa cum a fost anul trecut în această zi tot în locul acesta, în această sală. Prin starea lor de faţă, aceste sicrie ne pun mai multe întrebări. Cunoaştem noi pe Domnul Iisus aşa cum l-a cunoscut fratele Marini? Ai aflat tu pe Cel ce învie viaţa?
Îmi amintesc de anii copilăriei, când l-am cunoscut pe fratele Marini la Sebeş, unde mi-am trăit copilăria. De prima dată când l-am auzit vorbind mi-a imprimat în suflet şi în întreaga-mi fiinţă credinţa şi dragostea de Dumnezeu.
Prin sfinţenia vieţii lui şi prin darul rugăciunii, s-a ridicat deasupra multor vestitori ai Evangheliei, de astăzi. Era deosebit de preţuit de Părintele Iosif Trifa, care a ştiut să-i aprecieze calităţile şi să-l considere unul din marii luptători şi trăitori ai Oastei Domnului.
La revedere, frate Marini, în patria de Sus!
Din vorbirea fratelui Diac Vasile din Sibiu
Îmi amintesc de adunarea din vara trecută, ce s-a ţinut la Săsciori în zăvoiul de lângă râul Sebeş, când fratele Marini stăruia în chemarea sufletelor la Dumnezeu. La un moment dat s-a adresat cu voce tare consătenilor lui: „Săsciorenilor, săsciorenilor, întoarceţi-vă la Dumnezeu!“
Câte amintiri frumoase avem noi, sibienii, trăite în preajma Părintelui Iosif şi a fratelui Marini! Acum ne este inima tristă şi sufletul îndoliat de plecarea atât de timpurie a lui dintre noi. Sibieni, care l-am iubit şi apreciat cu adevărat! Fratele Marini ne părăseşte la o vârstă când puterile se adună pentru împlinirea destinului. Dar, dacă Dumnezeu l-a iubit aşa de mult, l-a luat la El.
Suntem noi oare vrednici de a merge pe urmele lor şi a le urma credinţa?
Fraţilor, să rămânem statornici în această Lucrare, pentru a ne învrednici să fim şi dincolo împreună cu Părintele Iosif şi fratele Marini. Amin.
Învăţătorul Ioan Marini –o viaţă de apostol / Nicolae Marini. – Sibiu; Oastea Domnului, 2002
