TOŢI CEI CARE INTRĂ ÎN OASTE vor avea multe de suferit ( IV )
Un vestitor al Domnului se dăduse pe lene şi slăbise cu râvna. Din fierbinte, se făcuse rece. Din această amorţeală, îl trezi un vis.
Într-o noapte, visă că murise şi, ajungând în faţa lui Dumnezeu, fu întrebat: „Câţi ai adus cu tine?… Unde-s cei aduşi cu tine?“…
Vestitorul se uită în jurul său, dar nu văzu pe nimeni. O spaimă mare îl cuprinse. Inima înce-puse a-i bate cu putere. Dar Dumnezeu îl linişti zicându-i: „Mergi încă o dată în lume, dar bagă de seamă: când vei veni, să nu mai vii singur!“. Deşteptându-se din somn, vestitorul se puse iar pe lucru şi aduse la Domnul mulţime mare de suflete.
Să luăm pe sufletul nostru şi noi, ostaşii Domnului, această istorioară! Toţi care am aflat pe Domnul datori suntem să aducem la El şi alte suflete pierdute. În Ziua de Apoi, Domnul ne va întreba câte suflete am adus cu noi fiecare din-tre noi.
Să căutăm neîncetat suflete pierdute şi să le aducem la Mântuitorul!
va urma
IOSIF TRIFA – Preot