Meditaţii

CĂTRE CEI CARE AU FOST LA SIBIU ŞI CĂTRE CEI CARE N-AU PUTUT VENI

Tuturor celor care aţi venit – cu mari jertfe – la Sibiu, vă tri­mit în numele Domnului, şi din acest loc, frăţeştile mele îmbrăţişări.

În numele Domnului, vă rog să mă iertaţi dacă n-am putut sta de vorbă cu toţi care aţi fost aici. Grija de bunul mers al adunării mi-a ră­pit tot timpul. A trebuit să fac şi pe „Marta”; să alerg necontenit în toate părţile.

Mă bucur însă că „n-am ostenit şi n-am alergat în zadar” (Flp 2, 15). Mă bucur că ostenelile şi jertfele noastre ale tuturor n-au fost zadarnice. Oastea a stat în faţa unui examen; în fata celui dintâi examen – şi am reuşit deplin. Domnul de sus ne-a ajutat să trecem cu bine acest examen. De acum, Oastea va putea înainta cu mai mult spor şi izbândă.

Iubiţii mei! La Sibiu n-am avut băuturi şi mâncări. Cred însă că mâncare şi băutură duhovnicească am avut din belşug. N-am avut da­ruri să vă împărţim. Am avut totuşi un dar, un mare dar, pe care şi noi l-am primit gratuit şi pe care şi noi vi-l dăm gratuit: Iisus cel Răstignit. Acesta este darul pe care vă rog să-l primiţi din partea mea şi pe care vă rog stăruitor să-l duceţi pe tot locul, prin toate ca­sele, prin toate sufletele.

Iubiţii mei! În serbarea de la Sibiu a fost ceva din vântul şi focul cel ceresc. Eu vă rog „să-l aprindeţi acum cât mai mult” (Lc 12, 49). Toţi câţi aţi fost aici şi aţi stat două zile sub focul cel ceresc să fiţi, să vă faceţi nişte „aprinzători” de sate, de oraşe… de suflete. Toţi câţi aţi fost aici să fiţi, să vă faceţi nişte ve­stitori „nebuni” ai lui Iisus cel Răstignit.

Mă întorc apoi către voi, cei care n-aţi putut veni la Sibiu. O, câţi dintre voi aţi rămas plângând acasă, lipsindu-vă mijloacele călă­toriei. Însă cu sufletul şi voi aţi fost aici între noi. V-am simţit aici între noi. Să mulţumim cu toţii bunului Dumnezeu pentru izbânda de care ne-a învrednicit. La Sibiu a fost un semn vădit că cu noi este Dumnezeu. La această cerească arătare, noi să răspundem cu spo­rirea râvnei noastre. După adunarea de la Sibiu, eu am rămas cu un fel de tremur sufletesc: noi facem prea puţin, în raport cu darurile de care Domnul de sus ne învredniceşte. Adunarea de la Sibiu trebuie să fie un hotar pentru lupte noi şi ofensive noi. Să sporim, să îndoim râvna şi lupta noastră.

În adunarea de la Sibiu s-a hotărât ca, în tot anul, praznicul Du­hului Sfânt să fie praznicul Oastei, praznicul întâlnirii noastre şi bu­curiilor noastre. Cu voia Domnului, să ne zicem dar: La revedere în anul viitor!

Şi încă ceva. Cei care aţi fost la Sibiu aţi văzut şi aţi auzit ce şubredă e sănătatea mea. Fraţilor! Surorilor! Rugaţi-vă pentru mine şi sănătatea mea, precum şi eu mă rog pentru voi.

Al vostru frate

în preadulcele nostru Domn Iisus,

Preot I. Trifa

«Oastea Domnului» nr. 27 / 3 iulie 1932, p. 3

Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

Lasă un răspuns